Voioșia credinței într-o palmă plină de rozare

Voioșia credinței într-o palmă plină de rozare

Miercuri, 17 ianuarie, la Sighet, a trecut la Cer sora Aurelia (Gaidoș) din Congregația Surorilor Maicii Domnului.

Între 2009 și 2012 a făcut parte din comunitatea de surori CMD în misiune la București. La reședința episcopală, dar și în viața greco-catolicilor bucureșteni și-a mărturisit cu vioiciune chemarea la viața consacrată, deși trecuse de 79 de ani. În acest răstimp a suferit fără urmări o grea operație, restabilindu-se prin încrederea în puterea lui Dumnezeu.

În misiune la Blaj, după 1990, s-a dedicat croitoriei veșmintelor sacre, mulți preoți sau seminariști fiindu-i recunoscători pentru serviabilitatea și atenția cu care le venea în întâmpinare.

Născută în 15 august 1930, într-o familie de agricultori din Crasna (Sălaj), a intrat la mănăstire spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război mondial. Aici primește absolutoriul celor opt clase și, după scoaterea în afara legii, în 1948, se reîntoarce pentru scurtă vreme în casa părintească. Fidelă chemării, pentru a-și împlini misiunea chiar și în catacombe, a făcut școala de surori medicale la Dej, urmând liceul la seral. După bacalaureat a absolvit cursurile școlii tehnice de asistente medicale, lucrând până la pensionare în secția de pediatrie a spitalului din Bistrița și susținând Biserica persecutată prin rugăciune și ascultarea față de voturi, fiind tuturor de folos în păstrarea credinței în Dumnezeu.

Suflet senin – nu am văzut-o niciodată supărată, nervoasă și, mai ales, ursuză –, Sora Aurelia a fost și în capitală o prezență edificatoare și liniștitoare pentru toți, arhiereu, preoți, ca și pentru sufletele care căutau milele Domnului la biserica Maica Domnului (Acvila) sau în celelalte lăcașuri de rugăciune ale capitalei. Colecția fără număr a rozariilor pe care le confecționa în timpul liber, oferindu-le credincioșilor, exprimă amprenta spirituală a vieții sale scrisă de simplitate, discreție și devotament pentru cauza lui Isus și a Maicii Preacurate. Toți cei care au cunoscut-o păstrează cu recunoștință în inimă valoarea calmului și al seninătății care i-au fost dăruite Sorei Aurelia. Ultimii ani i-a petrecut în tăcere, la pat, fără să se lase copleșită – până la ultima suflare. Biserica îi este cu smerenie recunoscătoare.

Dreptul Judecător, căruia și-a dedicat viața, să-i răsplătească sufletul cu viața veșnică, să-i ierte păcatele și s-o așeze în lăcașurile sale! Să odihnească în pace!

+Mihai, episcop