Grupul “Sfântul Francisc” al Asociației Cercetașii Creștini Români, cu sprijinul Parohiei Greco-Catolice din Râmnicu Vâlcea, a susținut duminică, 15 decembrie, deja consacratul concert anual prilejuit de Sărbătoarea Nașterii Domnului Isus Hristos. Spectacolul a fost pregătit în duminicile din Postul Crăciunului când, după Dumnezeiasca Liturghie, cercetașii au rămas la repetițiile conduse de Sanda Nicolescu. Concertul a început la ora 15.00, iar prietenii cercetașilor creștini din Râmnic au umplut biserica greco-catolică până la refuz. Între cele două reprize de colinde – spre deliciul oaspeților noștri – a fost proiectat un filmuleț cu momente din taberele de vară ale lupișorilor și ale cercetașilor. Cei [...]
Se întâmplă des, atunci când pregătirile sunt în toi şi ziua plecării în tabără se aproprie, ca cercetașul să aibă sentimente contradictorii: „Abia aştept să plec, dar dacă îmi va intra iar apă în cort şi îmi va uda toate hainele?”; „Mi-e tare dor de grupul meu, dar dacă găsesc iar lăcuste pe lângă sacul de dormit şi or să mă sperie?”; „Abia aştept să mă joc, dar e posibil să mă accidentez din nou la genunchi şi nu mai vreau!”. Totuşi, fiecare dintre noi avem un gând care face să nu mai existe niciun „dar”, care ne face să înfruntăm încă [...]
Grupul Sfântul Francisc din Râmnicu Vâlcea și Grupul Episcop Vasile Aftenie din București, ale Asociației Cercetașii Români Uniți, și Grupul Sfântul Andrei din Câmpulung, al Asociației Cercetașii Munților, s-au reîntâlnit zilele trecute în taberele puilor de lup și lupișorilor, de data aceasta la Mănăstirea Sfântul Eugen din Mărăcineni, Argeș. 11 echipe de copii (6-12 ani) au promis ca până la sfârșitul taberelor să îi ajute pe Mowgli, pe Akela și pe prietenii lor să îl învingă pe înfricoșătorul Shere Khan. Însă micuții au făcut mai mult decât atât. Au știut să îi mulțumească lui Dumnezeu pentru tot binele, participând la Sfânta [...]
6-10 ianuarie a fost perioada în care s-au desfășurat taberele de iarnă organizate de Grupul “Sfântul Francisc” din Râmnicu Vâlcea al Asociației “Cercetașii Români Uniți”. Acestea au debutat cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și cu sfințirea cea mare a apei, la Biserica Greco-Catolică “Sfânta Rita”. După ce am fost stropiți de preot cu apă sfințită – ocazie cu care ne-am reînnoit promisiunile rostite de nași de la Botez – am pornit către Mănăstirea “Sfântul Eugen” din Mărăcineni, Argeș, unde părinții Damian și Lucian au fost aceleași gazde minunate, ca întotdeauna. Ne-am adunat 50 de cercetașe și de cercetași. Patrulelor de [...]
Tinerii cercetaşi ai Grupului „Sfântul Francisc” din Râmnicu Vâlcea, al Asociaţiei Cercetaşii Români Uniţi, au trăit intens – ca întotdeauna, de altfel – săptămânile postului care îşi desfăşoară ultimele sale zile. Conştienţi fiind de faptul că Naşterea Sfântă a Mântuitorului este cel mai de preţ dar pe care Dumnezeu l-a făcut omenirii, aceşti tinerii, sprijiniţi de bunii lor prieteni şi de Parohia Greco-Catolică „Sfânta Rita”, s-au străduit, cu umilinţă, să-i întoarcă Tatălui Ceresc puţin din tot ceea ce el le-a dăruit. Şi pentru că exemplul lor bun îi poate inspira şi pe alţii, am considerat oportun să enumerăm acţiunile acesor [...]