„Ce sens are Învierea dacă lipsește bucuria împăcării cu Domnul și cu semenii? Dacă nu simțim recunoștința iertării sau nevoia de a o rupe cu răul și păcatul?” „Învierea pe care suntem invitați să o trăim trebuie să o facem prezentă în alegerile noastre. Nu este un soi de reanimare, ci o nouă viață” --- din predica PS Mihai la Duminica Învierii din 19 aprilie 2020. [...]
Cu dorul rugăciunii-împreună în micuța noastră catedrală Sfântul Vasile cel Mare de pe strada Polonă din București, ne-am unit în rugăciune în aceste zile ale Săptămânii Mari, zile de încercare pentru toți. Mulțumiri familiilor, credincioșilor și călăuzelor Cercetașilor Creștini Români care au făcut posibil acest demers. [...]
A început spontan. Să cântăm împreună este ceva normal pentru noi, dar să cântăm la distanță, nu. A fost nevoie să facem un pas în afara zonei noastre de confort și să învățăm cum să ne armonizăm și sincronizăm vocile cu cele ale altor cercetași, chiar dacă unii dintre ei se aflau la câteva mii de kilometri depărtare. Spontană a fost și alegerea melodiei – „Humblement” –, care s-a dovedit însă a fi cu adevărat potrivită perioadei prin care trecem. „Umil, în liniștea inimii mele, mă ofer Ție, Domnul meu.” Liniștea are o importanță aparte în viața unui cercetaș, iar în aceste zile, [...]
„A rămâne în casă în aceste zile ne dă acel sentiment al neputinței, al eșecului”, spune PS Mihai. „Sunt clipe care ne ajută să medităm mai bine la ceea ce Hristos a trăit în ființa sa coborând între noi. A trăit și trăiește cu noi tot ceea ce este specific neputințelor noastre. Este foarte interesant că atunci când, în Vinerea Mare, Hristos s-a urcat pe Cruce pentru a răscumpăra sufletul nostru din puterea morții și a păcatului, trecătorii care Îl vedeau suferind au simțit deodată un sentiment profund de nevrednicie, de părere de rău pentru toate lucrurile pe care le-au [...]
#ROMANIunitiinrugaciune La București, de la 20.00, Canonul Învierii. Catedrala „Preasfânta Treime” din Blaj În Sâmbăta Mare, de la 22.00, TVR3 și Radio Blaj au transmis Canonul Învierii din Catedrala Blajului. În Duminica Paștilor, de la 10, Sfânta Liturghie va fi transmisă tot de TVR3 și Radio Blaj. Duminică seara, de la 18.00, Vecernia Paștilor va fi transmisă doar de Radio Blaj pe canalul de youtube. Toate celebrările din Catedrala Blajului sunt transmise în sistem livestream pe canalul de youtube al Radio Blaj (la care vă puteți abona pentru a primi notificări). Învierea Domnului, 18 aprilie 2020. Episcopia de Lugoj, Slujba Învierii din Catedrala „Coborârea Sfântului [...]