călăuzele și drumeții la Sanctuarul Fecioarei Săracilor de la Cărbunari
Deseori, un început sincer este timid și însoțit de emoție, nu o defilare fățarnică de putere. Așa a fost și primul nostru pelerinaj național la Sanctuarul Fecioarei Săracilor de la Cărbunari – sincer, personal și suficient de simplu pentru a-L lăsa pe Spiritul Sfânt să ne călăuzească și să ne schimbe, prin prezența Euharistiei, dar și prin prezența fraților și surorilor în cercetășie din diferite orașe: Alba Iulia, București, Călărași, Câmpulung Muscel și Cluj, Oradea. Am rememorat întâmplări – mai haioase sau mai profunde – din taberele de peste ani, realizând astfel câte lucruri ne leagă profund și cât de mult simpla prezență a unuia sau altuia a putut impacta motivația celorlalți de a continua pe acest drum frumos, dar nu lipsit de dificultăți, al cercetășiei. Ce bucurie să afli, după ani de zile, că ai făcut o schimbare în această lume! și ce responsabilitate să continui să o faci, știind că ceilalți stau cu “ochii deschiși și urechile ciulite”, cum îi învață Bătrânii Lupi pe lupișori.
Pelerinajul călăuzelor a început din Mănărade, unde pr. Marius Moldovan ne-a primit din nou cu căldură în curtea bisericii.
Un moment care a dictat tonul profund și călduros al pelerinajului a fost vizita neplanificată la o familie greco-catolică din sat. Am fost invitate în curte pentru a ni se oferi roșii și brânză, iar când am intrat, Ioan, băiatul mai mare, ne-a făcut turul micii ferme și ne-a arătat toate animalele. Între timp, părinții lui au instalat rapid o măsuță rotundă înconjurată de scaune și fotolii care au apărut ca de nicăieri. Multe gogoși, cafea și suc au umplut apoi toată măsuța, apoi poveștile au început să curgă – despre ei, despre noi, despre viața la țară, despre cum au devenit greco-catolici, despre copii. La final de zi, ne-am rugat pentru familia lor, realizând că acesta era singurul mod în care îi puteam recompensa pentru bunătatea ce nu ținea cont de avere și pentru încrederea cu care au deschis poarta casei lor unor străini.
Următoarele zile, acompaniați pas cu pas de pr. Andrei și sora Isihia, îndrumători spirituali la nivel național și local, am meditat la speranța creștină, pornind de la cuvintele Fericitului Iuliu Hossu: “Corabia Bisericii Domnului este în larg, izbită de valuri grele, dar nu se scufundă și nu se va scufunda. Să priveghem cu nădejde bună în Domnul!”. Au fost momente de reîncărcare spirituală, în care ni s-a confirmat, încă o dată, că un șef cercetaș nu îi poate servi pe ceilalți fără a se îngriji de propriul suflet și fără o comunitate puternică, bine ancorată în valorile creștine, alături de el. Nădăjduim așadar că acest pelerinaj este începutul a multor altora, care vor aduce apoi rod prin munca pe care o facem pentru tinerii ce ne sunt încredințați.
Lucia Trandafir,
Comisar Național Călăuze
Mi-a plăcut să degust puțin din cercetășie alături de voi. Ora drumețului m-a ajutat să îmi clarific gândurile legate de chemarea pe care Domnul o are pentru mine.
Acest pelerinaj, a fost pentru mine, experiența potrivită la momentul potrivit. Mulțumesc pentru aceasta ocazie de a fi împreună cu voi.
Paul Balint
Pentru mine cele câteva zile de pelerinaj au fost o experiență frumoasă și interesantă. Mi-a plăcut să observ că ați dat importanță fiecărei componente a pelerinajului, de la rugăciune și drumeție până la gătit, organizat tabăra și momente de meditație. Am avut de învățat din acesta că fiecare moment și activitate poate fi tratată serios și poate contribui mult la experiența în sine. Toți cei cu care am pășit alături pe drumul acestui pelerinaj m-au făcut să mă simt integrat de la început. Mulțumesc mult pentru primire!
Horia Turcuman
