Aveam 15 ani când am ajuns la Parohia „Sfânta Rita” din Râmnicu Vâlcea pentru prima oară, fiind întâmpinat de cercetași și de preotul lor. În anii mei de adolescență, fusese pentru prima oară când aveam să întâlnesc tineri uniți și puternici, mai ales când îi priveam pe liderii-cercetași care organizau activitățile și taberele la acea vreme. Devenisem tare mândru că făceam parte din acel colectiv și mă întrebam tot timpul ce vedeau cei mari când se uitau la mine, mai ales în timpul slujbei, sau când alergam printre corturile din tabăra de vară.
Abia acum, după șase ani, pot să privesc și eu din perspectiva lor, să mă uit atent la un mic cercetaș cu părul dezordonat, îmbrăcat în uniforma bej cu însemnele cusute cu stângăcie și cu o cravată de culoare portocalie. Mă uit la acesta și, față de mine, îl văd atât de mic și de senin, fără griji, doar așteptând nerăbdător să sară din loc, aruncându-se cu entuziasm în patrula sa, alături de frații săi. Ce este cu adevărat impresionat este priveliștea din spatele acestuia, o lumină puternică, plină de drumuri, cu coborâșuri și urcușuri, în care răsună cântecele și speranța. Pe cât de mic ar putea părea un cercetaș, pe atât de mult i se deschid aripile în care îi suflă bucuria și căldura primite chiar de la ocrotitorul grupului nostru, Sfântul Francisc. Așa am privit eu tinerii din tabăra organizată în iarnă la Mănăstirea „Sfântul Eugen” din Mărăcineni. Cercetașii Grupului „Sfântul Francisc” din Râmnicu Vâlcea s-au adunat, ca de fiecare dată, laolaltă pentru a se ruga, a cânta și a surâde, și pentru a fi aproape de cei din jurul lor. Cine ar fi crezut că o întâmplare din Köln-ul de după Al Doilea Război Mondial – devenită între timp istorică, pentru că a dus la nașterea Federației Scoutismului European – ar fi putut propaga o rază atât de puternică, peste mai multe decade de ani? Se spune că după vremurile grele vin oameni puternici și că după oamenii puternici vin vremuri ușoare, deci și oameni mai puțin puternici. Iată că cercetășia își atinge scopul în orice fel de vremuri, grele sau ușoare, cu război în țară sau la graniță. Știu deja că cei mici nu-și îmbracă uniforma pentru a-și face viața mai ușoară, sau pentru a adopta un stil de viață spartan, ci mai degrabă pentru o viață mai luminoasă, mai jovială și mai aproape de Dumnezeu, alături de cei care se aseamănă lor.
Activitățile cercetașilor creștini din România devin și ele un stâlp de integritate al platformei est-europene, împărtășind aceleași principii și valori cu frații noștri din fostul bloc sovietic, care parcurg vremuri de cumpănă. Și, chiar și așa, noi, cercetașii, râdem. Și cu cât râdem și cântăm mai mult, așteptând vara cu ale sale corturi în văi, cu atât devenim mai puternici.
Privesc viitorul cu speranță, așa cum mi-au insuflat frații mei cercetași, mai ales că anul viitor grupul nostru va împlini 10 ani de activitate. Au fost ani în care sprijinul nostru cel mai puternic a venit din partea Eparhiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de București. Vizitele Preasfințitului Mihai Frățilă la activitățile cercetășești – la fel ca și cea din tabăra organizată la Mărăcineni – ne-au onorat de fiecare dată. Prin urmare, cu povara responsabilității prezentului și a viitorului, așa să surâdem cu toții, crescând mai puternici și mai senini, însoțiți întotdeauna de Dumnezeu.
Ștefan Ciucă
