Cheia parabolei Vameșului și fariseului este dată de versetul care o precede: „Către unii care se credeau că sunt drepți și priveau cu dispreț pe ceilalți, a zis [Isus] pilda aceasta” (Luca 18,9).
Fariseul se străduia să împlinească cerințele legii. Cu toată strădania lui (altfel lăudabilă și de urmat) la ce performanță va ajunge? Îl va disprețui pe păcătos!
Am cunoscut cu toții persoane care pretindeau că suferă pentru bine sau Biserică și-i judecau cu asiduitate pe ceilalți după propria măsură. Îi disprețuiau, fiindcă nu se conformau judecății lor, simțindu-se fără reținere adevărate modele de urmat, chemați să rezolve toate probleme lumii. Este trist să vezi oameni – chiar de bune intenții! – care ajung să se creadă măsura realității, a activismului, care n-au remușcări sau îndoieli pentru a înjosi. E o adevărată farsă spirituală!
În cartea de rugăciuni care a fost publicată anul trecut sub egida episcopiei am ținut să apară câteva rugăciuni pentru vindecare și eliberare din puterea Celui rău. Doamne, dăruiește-mi seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba în bine ceea ce ține de mine și înțelepciunea de a pătrunde valoarea vieții trăite cu seninătate, în fiecare zi, bucurându-mă în liniște de orice clipă și primind încercările ca pe o cărare ce duce spre pace, acceptând, la fel ca tine, această lume păcătoasă, cum este ea, și nu cum aș dori eu să fie. A-l pune între noi și aproapele nostru pe Isus este singura cale de a ne păstra echilibrul răbdării, încrederea, smerenia și a avea o rugăciune justă.
Lipsa de modestie și disprețuirea semenilor lor nu cresc în grădina Binelui. Când facem o virtute din înjosirea celuilalt, fiindcă nu lucrează la capacitatea motorului nostru, înseamnă deja că am început să ne credem exemplari. E o iluzie care ne va ține fără greș prizonieri în capcana resentimentului. Nu în zadar a spus Isus că măsura judecății pe care o folosim față de ceilalți, o va folosi, la rândul său, și el ca să ne cântărească viața. E un lucru cutremurător, într-adevăr, dar El spune adevărul pentru a ne pune în gardă.
Nu este un lucru la întâmplare faptul că Pilda Vameșului și fariseului inaugurează o perioadă liturgică specială care se suprapune peste timpul Postului Paștelui. Înseamnă că un examen al conștiinței se impune pentru a ne schimba perspectiva. Altfel orbecăim în cotloanele unui activism „productiv” care ne va distruge.
Ca viața să ni se schimbe trebuie să credem însă dincolo de inconvenientele și sila acestei lumi, dincolo de descurajările pe care le determină inconsistența noastră și să avem încredere că Isus ne poate oferi și nouă dragostea lui! Nu e timpul de a face ceva, ci de a începe să fim altfel! Să fim asemănători lui Isus!
Trăind sub comunism a fost evident să ne lăsăm marcați de logica producției. „Ești viu, ai valoare dacă produci! Să produci după așteptările partidului!” Știm ce au însemnat producția, cotele, materialismul pentru regimul de tristă memorie. Știm ce a însemnat viziunea calcului economic peste viețile oamenilor reduși la rang de „masă” lucrătoare. Chiar și arta, poezia nu aveau voie oficial decât să contemple șantierele cu macarale, izbânda activismului și, mai ales, adularea stăpânirii geniale!
Despre succesul contabil în spiritul Evangheliei și cât este de relativ pentru viața credinței am mai vorbit însă. Merită, în schimb, să ne amintim că Isus n-a propovăduit activismul, ci jertfa, dăruirea de sine și devotamentul față de semeni. A avut parte de eșecuri, viața lui sfârșind pe maidanul condamnaților la moarte. Mesajul lui mântuitor, harul răscumpărării provenit din răstignirea și moartea sa, dar mai ales Învierea lui Isus nu au nimic din ideea de producție pe care o flutură lumea profană și care, din păcate, îi fascinează pe mulți oameni! Istoria Bisericii și mântuirea avansează, chiar și atunci sau „mai ales” atunci când aparent nu se produce nimic! Patruzeci de ani, persoane particulare au dat consistență Bisericii clandestine, roadele acelor vremuri continuând să ne surprindă și în prezent.
A începe să conștientizăm că Biserica nu este un loc al contabilizării puterilor omenești sau al activismului, înseamnă să ne lăsăm surprinși de spiritul lui Isus. Speranța și hărnicia reală provin din har. Ele lasă fiecărui suflet vocația talantului particular.
Valoarea apostolatului pentru Isus nu este dată de numărul problemelor pe care credem că le avem de rezolvat. A ne schimba viața înseamnă, pur și simplu, să învățăm să privim altfel lipsurile celuilalt, dar și „virtuțile“ noastre egoiste! Nu lucrăm după cote de producție! Dacă credința nu se poate plafona în împliniri legaliste, urgența asemănării cu Isus rămâne temeiul cel sigur al pierderii vieții pentru Domnul și Evanghelia sa.
Doamne Sfinte, care mă iubești așa cum sunt și nu după cum aș vrea eu să fiu, ajută-mă să mă accept așa cum sunt, mărginit de neputințele mele și totuși chemat la desăvârșire sufletească. Ajută-mă să mă accept, nu numai cu calitățile mele ci și cu greșelile și defectele mele, cu trecutul și prezentul meu. Fă să mă pot accepta precum Tu mă accepți și să mă iubesc precum Tu mă iubești. Eliberează-mă de orice perfecțiune amăgitoare pe care eu mi-o imaginez și mi-o doresc; deschide-mă față de sfințenia pe care Tu vrei să mi-o dăruiești.
+MIHAI, episcop
