În acest timp în care mulți dintre noi văd Biserica o activitate neîntreruptă și febrilă pentru care înmulțirea „departamentelor”, „comisiilor”, întâlnirilor și adunărilor tehnice par absolut necesare și cer eforturi nelalocul lor, regăsirea chemării de a trăi câteva ceasuri în compania Cuvântului și bucuria împărtășirilor este un mare har pe care avem nevoie să-l recunoaștem, înainte de a-l primi și a-l face să rodească.
„Viața e frumoasă!” – a fost tema reculegerii din această toamnă, organizată de Episcopia de București. Meditația și dialogul succesiv au fost propuse de părintele Marco Secchi OCD de la Mănăstirea carmelitană din Ciofliceni, unde a avut loc și întâlnirea.
În acest timp în care mulți dintre noi văd Biserica o activitate neîntreruptă și febrilă pentru care înmulțirea „departamentelor”, „comisiilor”, întâlnirilor și adunărilor tehnice par absolut necesare și cer eforturi nelalocul lor, regăsirea chemării de a trăi câteva ceasuri în compania Cuvântului și bucuria împărtășirilor este un mare har pe care avem nevoie să-l recunoaștem, înainte de a-l primi și a-l face să rodească.
Orice timp de tihnă dedicat meditației Cuvântului și rugăciunii comune ne reamintește că amărăciunile sau temerile noastre nu sunt realitățile care reprezintă măsura dragostei și harului lui Dumnezeu! Isus ne asigură că Cel care lucrează este Dumnezeu, iar noi, ucenicii săi, suntem instrumentele nevrednice. Ne este dat să trăim comuniunea cu Isus și din această mărturie să aflăm rostul chemării și apostolatul real. Contează cum privim și ce ne însuflețește în asumarea realității!
Orice reculegere este o reîntoarcere în suflet la momentul chemării credinței. Dacă Isus nu le-ar fi cerut apostolilor să se întoarcă în Galileea după învierea lui, ei ar fi rămas tulburați de disperarea ultimelor zile care au culminat cu pătimirea și moartea Lui. Slăbiciunea și lașitatea lor le arată ucenicilor încă o dată că distanța între ceea ce face Dumnezeu și ceea ce omul poate să împlinească în numelui lui este chezășia unui adevăr singular. Fiecare generație are nevoie să mențină proaspătă această realitate. Chiar dacă ne place să ne hrănim cu fel de fel de dorințe (nălucile triumfului lumesc!), să ne ținem veșnic ocupați cu ceva practic, Dumnezeu ne cere să trăim, clipă de clipă, adevărul că El este Mântuitorul. Lucrurile vieții se adaptează la posibilitățile pe care le avem, viața are frumusețea ei în toate circumstanțele care ne sunt date, nu e o decădere să trecem prin perioade de „inactivitate”, fiindcă harul celei mai puternice activități – acela de a semăna cu Isus – nu ne este refuzat niciodată de Dumnezeu și nu depinde de recunoașteri sau aplauze publice!
Creștinul și Biserica arată cu adevărat prezența lui Dumnezeu, când credinciosul dovedește trăirea bucuriei de a fi susținut și depășit… de har, în toate așteptările sale. Altfel, existența devine o povară, Dumnezeu neinvitându-ne să trăim cu amărăciune.
*
Programul zilei (între orele 10,30 și 16,30) a mai cuprins prânzul, rugăciunea Rozarului, un timp pentru dialog și împărtășiri pe tema meditației și celebrarea Sfintei Liturghii arhierești, prezidată de PS Mihai. Pe lângă credincioșii și preoți din București, au fost prezenți credincioși din Ploiești, Câmpina, Râmnicu Vâlcea și Brăila împreună cu preoții lor.
