100 de ani de la naștere Se vor împlini în 22 octombrie 2016 o sută de ani de la nașterea părintelui Bernard (Ștefan) Ștef, călugăr augustinian asumționist, mărturisitor ale credinței catolice în persecuția comunistă, unul din sufletele generoase care au permis, după 1990, reînvierea Blajului. Episcopul, dar și preoții sau credincioșii episcopiei noastre care l-au cunoscut pe părintele Bernard își exprimă recunoștința pentru mărturia sa preoțească și pentru rugăciune, pentru dăruirea cu care i-a primit și însoțit ani de-a rândul la picioarele altarului Fecioarei săracilor de la Cărbunari. + + + Părintele Bernard a fost o persoană liberă de etichete și de vicleniile [...]
Sub egida catedralei greco-catolice din București a fost publicată broșura pastorală a Căii Crucii.pentru folosul rugăciunii comunitare. „Scurtele meditații ale acestei ediții a Căii Sfintei Cruci sunt mărturia câtorva suflete din București care se străduiesc zi de zi să trăiască în Hristos cu simplitate. Rândurile lor ne istorisesc un legământ interior, confirmându-ne inimile în bucuria credinței, invitându-ne să privim spre „Cel care a fost străpuns pentru păcatele noastre” (Isaia 53,5). Unirea cu Crucea lui Isus, sacrificiul sau spiritul de jertfă al creștinului, dau, așadar, mărturie despre rodirea Tainei căsătoriei. E o mărturie importantă în lumea confuză în care trăim și o invitație [...]
Meditația pr. Marius Talos SJ pe marginea evangheliei din duminica a V-a din Postul Mare [...]
De cele mai multe ori viața nu ni se schimbă, chiar dacă ne credem buni. Fiindcă rugăciunea noastră e imaginară, crezând că Dumnezeu se uită la merite și nu la nevoi. Într-o anume familie practicantă, părinții erau campionii judecății celor care nu făceau cum fac ei, etc. La un moment cei doi copii ai lor au luat-o pe căi rele și au fost puși în situația de a tăcea. Ulterior au înțeles că dragostea lui Dumnezeu se dăruiește fără merite, că Dumnezeu nu le era dator cu dragostea sa. Au încetat să mai judece și să se simtă mai buni [...]
Cuvântul de învățătură a PS Mihai în Sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, Hramul Catedralei greco-catolice din București [...]