Aveam 15 ani când am ajuns la Parohia „Sfânta Rita” din Râmnicu Vâlcea pentru prima oară, fiind întâmpinat de cercetași și de preotul lor. În anii mei de adolescență, fusese pentru prima oară când aveam să întâlnesc tineri uniți și puternici, mai ales când îi priveam pe liderii-cercetași care organizau activitățile și taberele la acea vreme. Devenisem tare mândru că făceam parte din acel colectiv și mă întrebam tot timpul ce vedeau cei mari când se uitau la mine, mai ales în timpul slujbei, sau când alergam printre corturile din tabăra de vară. Abia acum, după șase ani, pot să privesc [...]
Tot mai des le vorbesc tinerilor despre pericolele la care se expun atunci când petrec prea mult timp pe platformele de socializare sau pe jocurile video. De la deficitul de atenție și lipsa concentrării, până la întârzieri în dezvoltarea intelectuală și emoțională și la afecțiuni ale creierului; de la deficiențe de comunicare și tulburări de personalitate, până la depresie, dependență și agresivitate. Ca să nu mai amintim și de anumite aplicații – precum TikTokul – care au control total asupra telefonului și care, la rândul lor, sunt controlate de state totalitariste ce stochează datele utilizatorilor în servere tot mai mari, pentru [...]
Cumpăna anilor le oferă multor oameni ocazia să-și recapituleze proiectele sau să-și etaleze meritele. Prea subiectivi, dacă firescul vieții le vădește superficialitatea, ei se socotesc nedreptățiți – un bun pretext ca să nu se schimbe. Deși, în general, așteptările vanității scârțâie de la sine, victimizarea omului plin de sine afișează cu regularitate același folclor melodramatic, antipatic și resentimentar. La trecerea dintre ani, încerc să mă feresc, tocmai de aceea, cu bună știință, de melancolie. Dincolo de bucuria colectivă a sărbătorii, prefer să-mi petrec timpul cu o carte bună la îndemână. Înconjurat de biblioteci de-a lungul timpului, în universul „umanioarelor” am învățat că [...]
Preasfințitul Mihai a primit la reședința episcopală, azi 5 iulie 2023, în vizită pe Excelența Sa, Doamna Kathleen Kavalec, Ambasadorul Statatelor Unite ale Americii în România. Doamna Ambasador a fost însoțită de doamna Alex Shema, consilier politic, și de domnul Alexandru Climescu, specialist pe probleme politice. La sfârșitul întrevederii cordiale, Preasfințitul Mihai a oferit doamnei Ambasador medalia comemorativă a înființării Episcopiei de București și câteva volume legate de martirii Bisericii Greco-Catolice. [...]
În sâmbăta lui Lazăr, după jocurile și activitățile din parc, cele două cete de lupișori și pui de lup și-au dat întâlnire la Capela Schimbarea la Față din București. Ca și de Crăciun, diorama și explicațiile părintelui Dan i-au ajutat pe cei mici să afle în amănunt și să trăiască emoțiile Pătimirii și Învierii Domnului. După Calea Crucii, cu ajutorul unei excelente reproduceri la scară naturală a Giulgiului de la Torino, Vincent Cernea a făcut cât se poate de vizibil și inteligibil momentul punerii în mormânt a Mântuitorului. Au fost două sâmbete-sărbători - Bunavestire și Sâmbăta lui Lazăr în care am [...]