Istoria ne arată ce preț scump – preț de sânge – a plătit Sfântul Petru pentru credința sa în Cel pe care, într-o zi, l-a întâlnit, de care a fost fascinat și apoi ales într-o misiune fundamentală pentru viața Bisericii.
-
- Pr. Tarciziu-Hristofor Șerban
Fiecare din cei patru evangheliști au ținut să scoată în evidență faptul că, într-un moment cu totul special, Isus Hristos l-a ales pe Simon pescarul să asume în sânul comunității ucenicilor un rol deosebit.
Sfântul Evanghelist Ioan situează acest moment în contextul botezului lui Isus. Mai precis, după ce Andrei l-a auzit pe Ioan Botezătorul spunând despre Isus care trecea: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (In 1, 36b) și după ce, împreună cu un alt ucenic, a petrecut o după amiază alături de El, a făcut o descoperire pe care nu o putea păstra doar pentru sine. Ceea ce au trăit cei doi ucenici ai Botezătorului în acea zi le-a sădit în suflete convingerea că Isus este Mesia/Hristos. De aceea, Andrei a ținut ca și fratele său, Simon, să-l cunoască. L-a condus, așadar, la Isus care, privindu-l, i-a zis: „Tu ești Simon, fiul lui Ioan; tu te vei numi « Chefa », adică « Petru »” (In 1,42).
Gestul și cuvintele lui Isus ne surprind și ne intrigă deopotrivă. De ce evanghelistul Ioan insistă asupra privirii pe care Mântuitorul a fixat-o asupra lui Simon și, mai ales, ce vrea să însemne schimbarea numelui acestui pescar pe care îl întâlnește pentru prima oară în viață (Tu ești Simon…; tu te vei numi «Chefa», adică «Petru»)? De bună seamă că, în ziua în care Isus l-a întâlnit pe Simon, l-a privit cu luare aminte și a văzut în el pe cel care va fi capabil să-l urmeze pentru a-i deveni ucenic și apostol (Mc 3,13-19), pe cel care avea curajul să-și asume responsabilitatea de a vorbi în numele grupului de apostoli și al celorlalți ucenici (Lc 9,20), de a-i reuni și de a-i întări, după învierea sa, pe aceia din grupul ucenicilor care, în Vinerea Mare, au fugit și s-au ascuns de frica iudeilor sau de a fi episcopul primei comunități creștine de la Ierusalim (Fap 1,15) și mai târziu al comunității creștine de la Roma (1Pt 5,13). Prin urmare, schimbându-i numele din Simon în Chefa, adică Petru, Isus i-a trasat o misiune, l-a instituit ca Piatra de temelie a Bisericii sale (Mt 16,18). Ca și fratele său, Andrei, Simon-Petru s-a convins și a crezut că Isus este Mesia/ Hristos pe care a înțeles că trebuie să-l urmeze și mai apoi să-l facă cunoscut, pe El și evanghelia sa, chiar cu prețul vieții (In 21,18b-19a).
E drept că de-a lungul perioadei petrecute alături de Isus Hristos credința lui Simon-Petru a trebuit să se maturizeze, să se aprofundeze. Într-adevăr, credința celui care avea să devină întâi-stătătorul apostolilor a cunoscut naivități (Lc 9,33; In 13,6-9), ezitări (Mt 14,28-32) sau chiar întunecări (Mc 8,32), dar Isus s-a rugat pentru el (Lc 22,31-32), l-a iertat pentru trădarea sa (In 18,15-18) și apoi, după ce i-a obținut promisiunea iubirii totale, l-a reinvestit ca păstor al „mielușeilor”, al „mieilor”, al „oilor” turmei sale (In 21,15-17).
Istoria ne arată ce preț scump – preț de sânge – a plătit Sfântul Petru pentru credința sa în Cel pe care, într-o zi, l-a întâlnit, de care a fost fascinat și apoi ales într-o misiune fundamentală pentru viața Bisericii.
Când a simțit că sfârșitul vieții sale pe pământ este aproape, Apostolul a adresat Comunității creștine de pretutindeni o Scrisoare-Testament (Epistola II) în care a încercat să le reamintească esențialul credinței pe care au îmbrățișat-o, credință care nu se bazează „pe basme ticluite”, ci pe mărturiile celor care au luat parte la evenimentele pline dă măreție ce dovedeau că Isus este Fiul lui Dumnezeu. În același timp, Petru ține să-i prevină asupra pericolelor care nu vor întârzia să apară după moartea lui.
Iată ce spune Apostolul:
Consider că este drept, cât mai sunt în trup, să vă țin treji amintindu-vă [de cele spre viață și spre evlavie], știind că despărțirea mea de trup va fi în curând, după cum Domnul nostru Isus Cristos mi-a dezvăluit. Dar eu mă voi strădui ca și după plecarea mea să vă amintiți mereu de aceste lucruri. De fapt, noi nu v-am făcut cunoscută puterea Domnului nostru Isus Cristos și venirea lui pe baza unor basme bine ticluite, ci pentru că am fost [martori] oculari ai măreției lui. El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste și mărire atunci când din partea Slavei mărețe a venit acest cuvânt: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea”. Noi înșine am auzit acest glas venit din cer când eram cu el pe muntele cel sfânt.
Au fost însă în popor și profeți mincinoși, după cum vor fi și între voi învățători mincinoși care vor răspândi pe furiș erezii nimicitoare și, tăgăduindu-l pe Stăpânul care i-a răscumpărat, își vor atrage asupra lor o pieire năprasnică. Mulți îi vor urma în destrăbălările lor și, din cauza lor, calea adevărului va fi defăimată. În lăcomia lor, vor căuta ca prin discursuri înșelătoare, să profite de voi; dar condamnarea îi așteaptă de mult, iar pieirea lor stă la pândă. (2Pt 1, 14-18; 2, 1-3)
Putem spune, așadar, că figura și respectiv mărturia Sfântului Petru se dovedesc a fi fundamentale și cât se poate de actuale pentru viața noastră creștină, iar noi facem bine dacă cugetăm la ele și ni le însușim pentru a avea parte de viața la care suntem chemați.
*Articolul părintelui Tarciziu Șerban a apărut în Foaia de Petru și Pavel – 2024.
