Personaj secundar în scena Nașterii Mântuitorului, reprezentarea Sfântului Iosif alături de un bătrân care-i privește drama îndoielii ne conduce în profunzimea simțămintelor logodnicului Mariei în fața marii taine a Întrupării.
Icoanele bizantine ni-l înfățișează pe Iosif pe gânduri, cu fața așezată în palmă. E departe de scena principală, ce-i are drept protagoniști pe Maria și pe Pruncul Isus, apoi pe Magi, păstori și dobitoace. Înțelegem pe dată îndoiala care-i provoacă suferință lui Iosif; ne identificăm ușor cu el în toate clipele noastre de tulburare și descumpănire.
La aflarea veștii că Maria este însărcinată, „drept fiind şi nevrând s-o vădească, logodnicul ei a voit s-o lase în ascuns”, ne povestește evanghelistul Matei. Iosif „nu poate decât să presupună că Maria a rupt logodna și că el – după Lege – trebuie să o părăsească”, scrie Benedict XVI în Isus din Nazareth – Copilăria, a treia parte a trilogiei despre Isus scrisă de papa emerit. „Iosif trebuie să interpreteze și să aplice legea în mod drept. O face cu iubire: nu vrea să o expună pe Maria oprobiului public. Ține la ea, chiar și în ceasul marii deziluzii. El nu întruchipează acea formă de legalitate exteriorizată pe care Isus o denunță în Matei 23 (Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici!…) și împotriva căreia luptă Pavel. El trăiește legea ca evanghelie, caută calea unității dintre drept și iubire. Și astfel este pregătit lăuntric pentru vestea cea nouă, neașteptată și omenește incredibilă, care îi va veni de la Dumnezeu”. Vestea îi vine printr-un înger care îi apare în vis și îi spune că ce s-a zămislit este de la Duhul Sfânt, iar cel ce se va naște din Maria „va izbăvi pe poporul său de păcatele lui”.
„Mesajul care i se împărtășește este cutremurător și cere un extraordinar curaj al credinței”, mai spune papa emerit Benedict XVI. El subliniază și puternicul discernământ al lui Iosif care trebuie să recunoască „dacă fusese numai un vis sau dacă vestitorul lui Dumnezeu venise cu adevărat la el și îi vorbise.” Dreptate, iubire, curaj, credință, putere de discernământ… Din acest moment îl vedem pe Iosif cu totul hotărât. Se trezește și o ia cu sine pe Maria. Este o hotărâre dată de încrederea totală în Cuvântul lui Dumnezeu, încredere ce oglindește tăcut Fiat-ul Mariei de la Bunăvestire. Imaginea lui Iosif îngândurat trebuie, așadar, să surprindă mai degrabă îndoiala sa de dinaintea vestirii îngerului.
În icoană, bătrânul cocârjat din fața lui este adesea identificat cu diavolul care-l ispitește în aceste clipe. Satana îi ațâță îndoiala – cum este cu putință?, amărăciunea, vrea desigur să-i provoace sentimente de răzbunare. Așa cum face cu fiecare dintre noi în clipa deziluziei. Prin încredințarea totală în cuvântul lui Dumnezeu vestit de înger, Iosif învinge ispitele celui rău ce făceau recurs la cele mai firești simțăminte și impulsuri omenești pe care oricare le-ar avea în acea situație. Și pe drept cuvânt este numit Iosif „groaza/teroarea diavolilor” în litania ce îi este dedicată. Diavolul a fost pur și simplu dezarmat de credința acestui om drept.
Nu toți teologii sunt de acord că personajul misterios din fața lui Iosif este o reprezentare a Satanei. Părintele Egon Sendler (1923-2014), un iezuit reputat expert în iconografie bizantină, scria că „aspectul său exterior [al unui păstor în vârstă, acoperit cu o piele de animal și sprijinindu-se într-un baston] nu ne permite să vedem în el pe diavolul ispititor. În iconografia bizantină, diavolul este arareori înfățișat și în orice caz, prin conotații care să arate clar că e un învins. (…) Rămâne așadar în picioare ipoteza unui bătrân păstor. Stă în picioare în fața lui Iosif și-l privește stăruitor. Prezența lui subliniază mai profund ideea principală a scenei: singurătatea Sfântului Iosif în fața propriilor îndoieli.”
Înfățișându-l pe Iosif ca pe un bătrân (iar în tradiția occidentală adesea ca pe un bătrân îngândurat, spectator la scena nașterii, sau un bunel ce strânge lemne ori îi gătește o supă Mariei) suntem oarecum tributari evangheliilor apocrife. Dar drumurile făcute de Sfânta Familie, determinarea și deciziile rapide ale lui Iosif, înfruntarea primejdiilor descrise în evangheliile canonice ne indică mai degrabă un om viguros.
„Lumea și-l imaginează uneori pe Sfântul Iosif ca pe un bătrân tăcut și blând, dar nu foarte eficace. Nimic mai neadevărat”, spunea recent părintele Stephen Rosseti, fost preot exorcist al Arhidiecezei de Washington. „Dumnezeu însuși l-a ales pe Sfântul Iosif să-i apere pe Fiu și pe mama sa”, explica pr. Rosseti mai departe. „Ei au fost ținta unor mari asalturi demonice și au fost vizați de atacurile lui Irod. Alături de Maica Domnului, el este cel mai mare printre sfinți în apărarea de Satana, iar noi îl invocăm cu regularitate și cu mare folos în slujbele de exorcism. Cred că este parte a planului lui Dumnezeu ca el să ne asiste în aceste vremuri negre”.
Gelu Trandafir
