Sfânt al obiectelor pierdute. Dar și ocrotitorul curăției.

Sfântul Anton de Padova este renumit ca ocrotitor al uitucilor. La el te rogi când ai pierdut ceva. În tabără adesea îl vom invoca în ajutor când ne vom fi împrăștiat uneltele prin pădurea de lângă patrulă – „Ce ai făcut cu firezul ăla?”, „Dar lopata unde ai lăsat-o?”, gamele uitate la spălat, ori chiar ochelarii pe care ni i-au luat apele râului. Da, s-a întâmplat în tabăra de lupișori cu ochelarii lui Andrei, i-au căzut de pe nas pe când spăla vasele, oportunitate excelentă pentru întreaga Ceată să se repeadă în râu „să-i caute”.

Dar Sfântul Anton este și ocrotitor al tinerilor, al acelora care prețuiesc curăția, al fidelității soților (aceea cu „ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” nu este vorbă goală, e chiar din Evanghelie, iar căsătoria pe veci este). Nu întâmplător simbolul Sfântului Anton de Padova este Crinul alb, simbol al purității. Și nu întâmplător Crinul este și simbolul cercetașilor. Indica Nordul pe vechile hărți. Pe harta credinței indică puritatea.

Duminică, cercetașii din București au avut ocazia să venereze moaștele acestui mare sfânt al creștinătății poposite o vreme la Catedrala greco-catolică Sfântul Vasile cel Mare. Portughez dintr-o familie nobilă și bogată, acest călugăr franciscan a murit pe când avea doar 36 ani, fiind canonizat în 1232, la mai puțin de un an de la trecerea la cele veșnice. A trăit, așadar, acum 800 de ani. Și e prezent azi în inimile și rugăciunile noastre, ne va însoți în tabere, în raiduri, în ieșirile de Ceată, de Trupă, de Foc și de Clan.