„Războiul s-a reîntors în Europa… să fim lângă Inima Maicii Sfinte pentru a-i consacra Rusia!”

„Războiul s-a reîntors în Europa… să fim lângă Inima Maicii Sfinte pentru a-i consacra Rusia!”
19 Martie
2022

„Războiul s-a reîntors în Europa… să fim lângă Inima Maicii Sfinte pentru a-i consacra Rusia!”

Veghe de rugăciune la
Mănăstirea Congregatio Jesu
din Popești-Leordeni

Vineri, 18 martie 2022, Preasfințitul Mihai a celebrat cu mai mulți preoți din Eparhia de București alături de grupurile de rugăciune greco- și romano-catolice care organizează în comunitățile din țară privegheri de noapte. A fost prezent și episcopul auxiliar de Lugoj, Preasfinția Sa Ioan Călin Bot.

Redăm mai jos un pasaj din meditația Preasfințitului Mihai.

Iubiți credincioși,

În aceste săptămâni războiului s-a reîntors în Europa și ne-a adus cu picioarele pe pământ. Este sfârșitul unui fel nesăbuit de a ne citi existența, sfârșitul multor lucruri pe care, prea facil, le-am considerat sigure și permanente. Într-adevăr s-a rupt vraja cum că totul merge strună. S-au frânt închipuiri care au conferit, din păcate, comodităților noastre egoiste senzația de adevăr.

La ce servește sănătatea trupului, dacă nu pentru a trăi într un anumit fel legătura noastră cu viața și cu ceilalți? De aceea, vindecarea leprosului – fragmentul evanghelic citit în această seara – nu face altceva decât să ilustreze adevăratul demers al credinței și prioritățile pe care ea le presupune.

„Toți te caută”. Știm că Isus nu s-a ferit niciodată să-i întâlnească pe cei bolnavi. Nu i-a vindecat pe toți, dar a primit pe toată lumea. Vindecările lui nu sunt „soluționări” – în sensul în care ne convine nouă să considerăm rezolvarea problemelor: „fac ca să câștig”! Vindecările lui Isus sunt întotdeauna un semnal! Un semnal din partea Domnului pentru a pricepe că, dincolo de siguranța trupului, există altceva spre care Dumnezeu ne invită să avansăm! Omul, inclusiv bolnavul – spune Isus –, are nevoie de împăcare și iertare, nu numai de sănătatea corporală!

Isus a însoțit vestirea Împărăției sale prin numeroase vindecări. Nu ca să fie aplaudată puterea lui Dumnezeu, ci pentru ca omul să-i primească dragostea și compasiunea. Vindecările – se observă la Lourdes și azi! – nu sunt un mijloc de a îngenunchea conștiințele celor care nu cred. Vindecarea arată că Dumnezeu reface și restaurează ceea ce răul strică, mai întâi în inima omului, apoi în trupul său, în istorie și creație! Mai mult, minunea supremă este aceea pe care Isus ne-o arată în jertfa sa din Vinerea Mare. Se urcă pe cruce pentru răscumpărarea care ne redeschide Raiul!

*

Dumnezeu obișnuiește să expună sufletele la cutremurele de conștiință salvatoare pentru a le trezi. De obicei, când ni se întâmplă și nouă să descoperim urgența invitației sale, începem să ne apărăm cu toate forțele în fața lucrurilor pe care El încearcă să le spună. (…)

Suntem în vremea Postului Mare. Ne imaginăm mari sacrificii și, fiindcă nu ne simțim în stare să le împlinim, ne descurajăm, lăsându-ne pradă descurajării și lâncezelii. Or Isus i-a spus Sorei Lucia de la Fatima: „Jertfa pe care o cer de la fiecare este împlinirea propriei datorii și paza poruncilor, iată pocăința pe care o cer și o aștept acum”. Valoarea ființei noastre nu poate fi măsurată doar prin prisma rezultatelor. Eroii credinței nu sunt eroi datorită succeselor, ci datorită curajului și tenacității de a duce zi de zi lupta cu Isus.

*

Ați venit să-l privegheați pe Isus! Nu e veghe de rugăciune desăvârșită fără Maica Sfântă! Inima ei neprihănită ne repetă și azi: „Faceți tot ce vă va spune, Isus!“. Atât de mult ne-a iubit Dumnezeu încât ne-a dăruit și o Maică. Să ne simțim cu adevărat frați întru Crucea lui Hristos! Ea singură a rămas dreptă lângă Crucea Domnului, continuând să creadă, devenind astfel Maica neamului omenesc. Bucuria Ei rămâne aceea de a nu dezerta nicicând de lângă noi.

Nu valorăm, așadar, numai prin ceea ce suntem sau devenim, ci și prin descoperirea a ceea ce însemnăm pentru Dumnezeu. Maica Sfântă i-a răspuns „da” pentru totdeauna. Nu ne va refuza ajutorul, dacă o rugăm să ne ajute să mergem pe urmele lui Isus! Pe 25 martie – cu inima să fim lângă Inima Ei pentru a-i consacra Rusia, la intenția Sfântului Părinte papa Francisc!

Lăudat să fie Isus!

+ Mihai, episcop