Sinodul arată calea pe care poporul lui Dumnezeu merge împreună, întrucât Mântuitorul Isus Hristos este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6), iar primii creștini erau numiți „cei care urmează calea”. În Biserica Primară liturghia era comuniunea cu Dumnezeu, dar și comuniunea cu toți creștinii. Să regăsim deci acest sens, trăindu-l în comunitățile noastre! [...]

PS Mihai: Scrisoare Pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului – 2021

PS Mihai: Scrisoare Pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului – 2021
27 Aprilie
2021

PS Mihai: Scrisoare Pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului – 2021

+ MIHAI
Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei
și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma,
Episcop al Eparhiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de București

Scrisoare Pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului – 2021
Clerului, călugărilor, călugărițelor, întregului popor iubitor de Hristos

Iubiți credincioși,

După suferința Vinerii Mari, înfricoșați de chinul și moartea lui Isus, ucenicii au căzut sub povara descurajării și a fricii. Timp de trei ani s-au bucurat de faima lui Isus și s-au simțit importanți în preajma lui. Nu i-au înțeles, din păcate, nici Inima, nici misiunea, iar când a fost arestat toți l-au părăsit. Iuda l-a vândut înainte de a-l preda în mâinile celor răi, Petru, înspăimântat, s-a lepădat de Isus fără să clipească, în noaptea arestării sale. Toți au crezut în El și au asistat la lucrurile minunate pe care le-a făcut, dar în fața realității morții Domnului s-au simțit descumpăniți și părăsiți.

De ce a trebuit Isus să sufere și să moară? O, nepricepuților și zăbavnici cu inima ca să credeți toate câte au spus proorocii! – le-a spus Isus ucenicilor care se îndreptau spre Emaus – Nu trebuia, oare, ca Hristos să pătimească acestea și să intre în mărirea sa? (Lc. 24, 25-26). Ca să primim adevărul Învierii trebuie, deci, să ne întoarcem la picioarele Crucii, la clipa în care puterea dragostei a părut înfrântă de păcat, adevărul a părut spulberat de minciună, viața învinsă de moarte, făgăduința lui Isus ștearsă de sfârșitul lui atât de dureros.

Iubiți frați și surori în Hristos,

De la începutul pandemiei, multora le-a devenit limpede că o parte din răspunsurile existenței nu pot fi la îndemâna noastră. Mai mult, viața noastră limitată își comunică prioritățile numai sub presiunea evenimentelor. Dar nu numai greutățile par să aibă asupra noastră o forță zdrobitoare. Cuvântul lui Dumnezeu, dragostea lui, valorile despre care ne vorbește Isus lasă astăzi impresia că se pierd, ele sunt combătute sau tratate cu indiferență, chiar și de oameni care se consideră credincioși. Dar bucuria vieții ne este dăruită în credința Învierii peste atingerile morții. O viață care continuă să fie obositoare, marcată de contradicții și răstălmăciri, dar care nu-și dezvăluie pe deplin adevărul decât în biruința lui Isus asupra păcatului și a morții. Ce înseamnă atunci mai mult ca oricând, Paștele de anul acesta? Oare nu faptul de a-i recunoaște vieții valoarea interioară în îngemănarea dragostei cu pătimirea la fel ca în viața lui Isus?

Covârșiți de vestea că mormântul a fost găsit gol, ucenicii întârziau să creadă. Isus a stat în mijlocul lor, zicându-le: „Pace vouă!”. Iar ei, înspăimântându-se și înfricoșându-se, credeau că văd un spirit. Și Isus le-a zis: „De ce sunteți tulburați și pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeți mâinile mele și picioarele mele, că Eu Însumi sunt” (Lc. 24,36-39). De ce Isus își arată însemnele rănilor sale? Ca să ne spună că nu-l putem urma pe Dumnezeu doar ca să ne asigurăm că ne va fi bine. Că urmele rănilor în trupul său glorios sunt certitudinea suferinței sale mântuitoare, dar și a pavezei fiecăruia dintre noi. Că numai rămânând cu Isus și hrănindu-ne cu dragostea lui, cu exemplul și viața lui, îl vom putea dărui și celorlalți. Dacă nu trăim în Isus, exemplul nostru nu poate valora nimic.

Vă amintiți cum a fost nevoit Isus să-i contrazică pe ucenici și pe aceia care se pretindeau credincioși, când a vorbit despre suferință, despre purtarea crucii și urmarea lui. Ne surprinde, în același timp, că Isus le-a vorbit cu blândețe celor care trăiau departe de lumină, fie că era vorba de păcătoși, de vameși, de bolnavi sau de păgânii care căutau alinare. Mai mult, înainte de a-și da ultima suflare, Isus i-a răspuns cu milă unuia din tâlharii răstigniți cu El pe Calvar și l-a trezit la credință. Acest lucru ne arată că „sunt mai multe posibilități de convertire la marii păcătoși decât la oamenii suficienți și mulțumiți de sine” – cum spunea monseniorul Fulton Sheen. Simțim nevoia să ne întoarcem la Dumnezeu nu datorită vreunei virtuți pe care credem că o avem, ci pentru că ne socotim păcătoși și ne recunoaștem ca atare.

Dragii mei,

Crucea lui Isus nu scoate la lumină doar răutatea omenească pentru a fi vindecată de Dumnezeu, ci mai ales exemplul suprem al Binelui care iese victorios din lupta cu răul. Nu vom surprinde spiritul Domnului, dacă nu descoperim mai întâi dragostea sa necondiționată față de noi, dragoste care l-a făcut să urce Calvarul și să ne rămână alături în crucile pe care viața ni le așterne înainte. Numai în Isus, mort și înviat, putem regăsi adevărul profund al vieții, putem uni crucea noastră cu a lui Hristos ca să fim făcuți părtași vieții lui. Crucea Domnului nu e un accident la întâmplare, ci cel mai înalt moment al mărturiei dragostei sale în favoarea noastră.

Lumea ar fi sigur mai liniștită și mai bună, dacă ne-am aduce aminte mai des că lucrurile care frâng inima și ne înfruntă oferă gustul înțelepciunii, făcând posibilă creșterea noastră și renunțarea la rău. Nu doar atunci când ne merge bine ne iubește Dumnezeu. Secretul reușitei depinde de unde și cum ne situăm așteptările, satisfacțiile și, mai ales, bucuria. Iar dacă triumful lui Isus a fost scris pe Cruce, avem nevoie în această zi a Învierii să ne reînnoim încrederea cu ajutorul Maicii Preacurate. Ea nu s-a îndoit o clipă de victoria Fiului său și ne ajută să traversăm încercările, fără să pierdem speranța Învierii:

Preasfântă Marie, Mama noastră cerească, tămăduitoarea bolnavilor, mângâietoarea mâhniților, noi toți, sănătoși sau bolnavi, cerem ca binecuvântarea ta să fie zi și noapte asupra noastră. Tu ești scara tainică ce ne îndreaptă către Dumnezeu; pe tine te rugăm, ca în durere sau bucurie, să ne conduci pașii la adevăratul bine. Dă-ne sănătatea trupului precum și cele necesare vieții, dar mai presus de toate harul lui Dumnezeu și sănătatea sufletului. Amin.


Iubiți credincioși,

Isus cel înviat să vă facă părtași de o credință puternică și să vă umple inima de dragostea lui, de răbdarea care poartă speranța. Vă doresc tuturor un Paște plin de haruri și mângâieri! Hristos a înviat!

Cu arhierești binecuvântări,

+ MIHAI, episcop