Sinodul arată calea pe care poporul lui Dumnezeu merge împreună, întrucât Mântuitorul Isus Hristos este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6), iar primii creștini erau numiți „cei care urmează calea”. În Biserica Primară liturghia era comuniunea cu Dumnezeu, dar și comuniunea cu toți creștinii. Să regăsim deci acest sens, trăindu-l în comunitățile noastre! [...]

Predica PS Mihai la hramul catedralei din București (1 ianuarie 2021)

Predica PS Mihai la hramul catedralei din București  (1 ianuarie 2021)
01 Ianuarie
2021

Predica PS Mihai la hramul catedralei din București (1 ianuarie 2021)

La opt zile după naștere se face și azi la iudei tăierea împrejur a nou-născuților de parte bărbătească. De la Avram încoace, este semnul în trup că Dumnezeu a luat în proprietate seminția lui Israel, continuându-și legământul și misiunea cu el.

Isus s-a făcut părtaș de acest ritual și, tot în a opta zi de la nașterea sa, i s-a pus numele: Isus – adică „Dumnezeu mântuiește”. Numele de familie al lui Dumnezeu e dat de noi: Emanuel: „Dumnezeu cu noi!”.

Elie Wiesel, care și-a pierdut mama, tatăl și sora la Auschwitz, povestește că în timpul unei rugăciuni alături de confrații săi evrei, în acel loc al morții: „Întreg pământul și universul sunt ale lui Dumnezeu”, el și-a pierdut credința. Adolescentul de șaisprezece ani dă glas revoltei sale împotriva Creatorului: „oamenii aceștia pe care i-ai înșelat, pe care Tu i-ai lăsat să fie torturați, măcelăriți, gazați, calcinați, ce fac oare? Îți închină rugi Ție! Îți laudă numele”.

Cu ce sentimente lăsăm în spatele nostru anul care trece? Ne revoltăm și noi față de ceea ce Isus a permis să trăim? Suntem, oare, și noi dezamăgiți de tăcerea Lui? În fața peisajului deprimant din 2020, Dumnezeu ne oferă în prima zi din noul an 2021 o scenă legată de nașterea sa, de copilul neajutorat care a ales să fie. Azi, în a opta zi după nașterea sa, Isus varsă primele picături de sânge în favoarea noastră, pecetluit de numele său legat pentru totdeauna de noi: Emanuel – „Dumnezeu cu noi”. Ne deturnează astfel de la ceea ce ni se pare gol, ca să ne umple du smerenia Lui și să luăm act de drumul lui alături de noi. Sub acest semn de smerenie și neputință El ne oferă o lecție de iubire surprinzătoare. A face parte din familia lui Isus nu mai este o chestiune de domeniul genealogiei, de sânge, ci e un fapt al comuniunii cu El. Dumnezeu cel acuzat, ofensat și batjocorit de inimi împietrite tace, suportă și moare!

*

 

Sub presiunea celor trăite în 2020 am început să privim, poate, lucrurile altfel. Printre multele comentarii la știrile de pe internet am găsit un comentariu simpatic al unui cititor, dezgustat de dorința acelora care își doresc reîntoarcerea la viața înainte de epidemie: Am realizat, de exemplu, ce viaţă mizerabilă aveam înainte, cat de mult m-a uzat rutina zilnică, cum cheltuiam… pe bunuri efemere, cum mă enervam cu toți cei slabi de minte și cum ajunseseră unii și alții să-mi facă programul. Acum, eu decid toate aceste lucruri și mă simt mult mai liber.

Iosif și Maria, îndreptându-se tăcuți spre Betleem, expuși intemperiilor lumii, deși li se spusese că vor face parte din planul Domnului, își luaseră viața în mâini. Asupra lor, umbra ocrotitoare a lui Dumnezeu nu l-a scutit pe Iosif de răspunderea cunoașterii regulilor vieții, de a face ce era necesar pentru siguranța lui Isus și a Mariei. O mărturie, iată în favoarea adevărului care spune că orice încercare face parte din drumul firesc care conduce la mântuire!

*

În prima zi a anului civil celebrăm aici, la București, hramul sau patronatul catedralei. O zi de bucurie, de har și de credință, cu recunoștință pentru Dumnezeu. Celebrăm, totodată, bucuria și necazurile celor care ne-au precedat, istoriile lor de har pe care le regăsim prezente în comuniunea sfinților. Unele catedrale au o istorie care se pierde în trecut, altele – ca aceasta – au una mult mai recentă. Biserica ne spune că acest lăcaș de cult în care se află catedra episcopului, este mamă și cap pentru întreaga eparhie. Aici – pe altar, la amvonul din ușile împărătești și la catedră (scaunul arhiereului) – se află, însă, pecetluite și se proclamă legămintele cu Dumnezeu. Ce înseamnă ființa unei noi eparhii? Eparhia este o porțiune din poporul lui Dumnezeu, încredințată grijii pastorale a Episcopului ajutat de preoții săi, astfel încât aderând la Păstorul său și reunită de el în Sfântul Spirit, prin Evanghelie și Euharistie, să constituie o Biserică particulară, în care este cu adevărat prezentă și acționează Biserica lui Hristos, una, sfântă, catolică și apostolică (can. 177 din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale). Acest statut nu este, prin urmare, o banală decizie administrativă, contabilă, nu este o premiere vană, ci instituirea unei Biserici locale în succesiunea apostolică care preia și continuă sacramental mandatul lui Isus.

Apostolii au fost aleși de Hristos ca să-i continue misiunea. Nu au fost ei cei care l-au ales. Prin prezența lor au dat ordine și înfățișare lucrării de răspândire a spiritului evanghelic. De la catedra episcopului pornește propovăduirea, de la altarul catedralei se vestesc faptele minunate ale lui Dumnezeu și se mărturisește unitatea. „Acolo unde este episcopul, acolo este Biserica – spunea sfântul Ignațiu din Antiohia.

Hristos ne propune, astfel, chemarea la sfințenie, dar nu ca pe o strategie lumească de a parveni la un țel interesat, obținut în general prin eforturi de voință, ci pentru a arăta că trăim și rodim harurile Botezului pe care l-am primit. Sfințenia trebuie să fie bucuria de a semăna cu Isus, prietenia cu El, legătura și încrederea că așa ne este cel mai bine. Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat (Gal. 3, 27).

În general, așteptând cu preocupare urmele răutății, simțindu-ne datori să fim în gardă față de orice amenințări. Pierdem însă din vedere luciditatea în fața Binelui. Se poate întâmpla ca el să sosească și sub chipul misterios al unor încercări sfâșietoare. Să nu luăm, așadar, necazul drept un deznodământ sau o piedică de netrecut! Nu trebuie să ne pierdem cumpătul. Când lucrurile vieții nu mai depind de noi, de destoinicia sau abilitatea proprie, necazurile se împărtășesc Isus. Dumnezeu va avea grijă de sănătatea noastră, dacă noi avem grijă de cauza Lui. În orice caz, mai bine este să te consumi decât să ruginești, spunea episcopul Fulton Sheen.

*

Nu vom cunoaște cu adevărat numele lui Emanuel decât după ce vom fi învățat să-l simțim alături, pe marginea realității tulburătoare care ne scapă. Isus cheamă: „Trăiește, fii curajos, străduiește-te, lasă viitorul în seama mea! Nu numai Răul, dar mai ales Binele trebuie să ne afle gata”. Ca în ziua de Crăciun, vă spun iarăși: Domnul să reverse peste noi harurile sale, iar Maica Preacurată să vă ajute să nu uitați de bucuria de a fi copii ai lui Dumnezeu și de a trăi pe măsură!

+ MIHAI, episcop