Recunosc că nu știam ce așteptări să am de la Euromoot, dar poate a fost mai bine așa, pentru că astfel am putut să mă las surprinsă de fiecare lucru mărunt. Am trecut prin numeroase orășele de care nici nu auzisem înainte, dar care ascundeau străduțe înguste, păzite de clădiri înalte, din piatră și învăluite de un aer aproape magic. Am pornit din Siena (pe care, deși o vizitasem și în urmă cu doi ani împreună cu alți tineri din episcopia noastră, m-am bucurat nespus să o revăd din cu totul altă perspectivă, plină de drumeți și de călăuze din toată Europa – și nu numai), am trecut prin Monteroni d’Arbia, Buonconvento, Orvieto, Bolsena, Montefiascone, Viterbo și Soriano nel Cimino și am ajuns apoi, în cele din urmă, în Roma, la Vatican. Am întâlnit cercetași minunați, primind de la fiecare câte ceva. Toată lumea dăruia fără să aștepte nimic în schimb. Toți eram cu adevărat frați. Am învățat cântece dedicate Domnului ce pot emoționa pe oricine prin frumusețea lor. Am luat parte la una dintre repetițiile talentatului cor din Catalonia sub atenta îndrumare a minunatei și spontanei lor dirijoare. Am vizitat catacombele din Bazilica Sfânta Cristina în care avusese loc și o minune în anul 1263. Am participat zilnic la liturghie și am mers pe urmele Sfintei Caterina de Siena, avându-L mereu drept călăuzitor pe Dumnezeu.
Drumul nu a fost ușor. Ne trezeam devreme, ne luam rucsacul în spate și porneam, încercând să străbatem o distanță cât mai mare înainte de ora 10 când soarele arzător al Italiei începea să ne dea de furcă. Mergeam zilnic aproximativ 17 km și ajungeam, de obicei, în locurile în care urma să ne petrecem noaptea după prânz. Picioarele noastre nu erau prea fericite la finalul călătoriei, dar cu siguranță sufletul da, pentru că am învățat să ne depășim limitele, atât cele fizice, cât și cele spirituale. Îmi place să cred că toate călăuzele din focul nostru, „Sfânta Faustina Kowalska”, și nu numai, au devenit persoane mai bune și mai apropiate de Domnul în urma acestei experiențe.
Cea din urmă zi petrecută în Italia a fost și cea mai lungă. Ne-am trezit la 3 dimineața, am strâns corturile și bagajele și am pornit spre Vatican. Acolo, împreună cu toți cei 5000 de participanți la Euromoot, l-am așteptat pe Sfântul Părinte cu cântece, ovații și rugăciuni. După predica prin care Papa ne-a îndemnat pe toți să dăruim, întrucât „viața nu poate fi avută decât dacă este dăruită”, în mod spontan, toți am început să cântăm Cântecul Promisiunii, fiecare în limba noastră. Intrați apoi în Bazilica Sfântul Petru am trăit ceva ce poate fi cu greu transpus în cuvinte. Înconjurați de frumusețea catedralei și pregătindu-ne de Sfânta Liturghie, am cântat toți cu același glas. Pe fața mea se întipărise un zâmbet enorm pe care, chiar dacă aș fi încercat, nu aș fi reușit să mi-l șterg de pe chip. Învăluiți apoi de harul primit în urma primirii Trupului și Sângelui lui Isus, ne-am petrecut restul zilei luându-ne rămas bun de la noii noștri prieteni din Italia, Polonia, Spania (și din toată Europa), dar și vizitând Roma.
Pe lungul drum de întoarcere în țară ne-am împărtășit poveștile acumulate în ultimele aproape două săptămâni și dorințele de a deveni mai buni pentru a ne ajuta frații și surorile mai mici, cercetași si cercetașe, lupișori și pui de lup.
Îl rog pe Dumnezeu să aibă în paza Sa toți cercetașii și pe toți binefăcătorii lor și să ne ajute ca timpul petrecut la Euromoot să ne facă pe toți răspânditori ai învățăturilor Sale.
Grupul “Fericitul Vasile Aftenie” – București
