PS Mihai: Scrisoare Pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului – 2020

PS Mihai: Scrisoare Pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului – 2020
22 Decembrie
2020

PS Mihai: Scrisoare Pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului – 2020

Nr. 453/2020

+ MIHAI

Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei
și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma,
Episcop al Eparhiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de București
*
Scrisoare Pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului – 2020
Clerului, călugărilor, călugărițelor, întregului popor iubitor de Hristos

Iubiți frați și surori în Hristos Domnul,

De mai bine de nouă luni viețile noastre au fost bulversate de virusul care atacă sănătatea, viața și ne ține departe unii de alții. Niciun cuvânt parcă nu mai oferă sens acestei aventuri teribile, care ne a pus în fața slăbiciunii noastre omenești. În aceste luni, tulburător de lungi, la fel ca timpul în care un copil așteaptă în sânul maicii sale un trup complet pentru a se putea naște, nu ne am putut întâlni decât fugitiv cu cei apropiați. Când ne puteam întâlni, prețuirea bucuriei de a fi împreună lăsa atât de mult de dorit. Lunga despărțire și frica de contagiere ne au permis, însă, vederea multor lucruri mici, al căror înțeles arată valoarea ființei noastre. Câte suflete generoase în spitale au îmbogățit lumea în aceste luni prin devotamentul lor! Dacă suntem hărăziți să creștem sufletește numai prin comuniunea cu Dumnezeu și cu semenii, în acest sens, taina Copilului Isus – „din veac ascunsă și de îngeri neștiută” –, care se naște la marginea lumii, nu încetează să ne ceară socoteală și nouă, oamenilor de astăzi.

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”1. Nașterea Domnului la Betleem, acum două mii de ani, arată dragostea lui Dumnezeu de a lua calea omului și dorința lui de a ne pregăti pentru primirea acestei iubiri. Întruparea și nașterea lui Hristos nu au fost o aventură de fațadă. „Născându-se din femeie și murind în grele chinuri înseamnă că smerenia și suferința au fost preferate”2 înaintea oricăror lucruri. Dumnezeu nu s-a prefăcut, a coborât între noi, s-a jertfit pentru mântuirea noastră ca să ne poată purta cu El în drumul Lui spre veșnicie. El a venit să poarte alături de noi nedreptatea lumii în suferința sa, tocmai de aceea, se naște în lume: pentru a da un nou curs vieții. Cu discreție, pe străzile pribegiei, Dumnezeu se face părtaș soartei noastre, „devine mic pentru ca noi să l putem înțelege”3.

Dragi credincioși,

Vestea nașterii lui Isus a fost oferită celor mai disprețuiți oameni din vremea lui. Păstorilor, simpli și umili, pe care societatea îi disprețuia, și regilor magi, străini, dar care „de la stea au învățat să se închine Soarelui dreptății”. Credința conferă, așadar, prin har, luciditate și discernământ. Unii creștini, sub pretextul că aduc cinstire familiei creștine și patriei, se folosesc de lozinca goală a tradiției pentru a-și ascunde pofta de stăpânire. Oamenii consumați de dorința de putere sfârșesc, din păcate, în curtea Celui rău. Ei vor „să aducă pe toată lumea la aceeași opinie prin orice mijloc de persuasiune, inclusiv manipularea deschisă sau clandestină. Acest model este acela al sistemelor totalitare și ideologice […] Adevărul lui Dumnezeu nu este un adevăr abstract… și face apel la o definiție complet diferită: Dumnezeu este izvorul vieții și al sensului acesteia! El nu poate fi umbră și întuneric. Din momentul în care îl eliberează pe om din minciună, El îl așază în lumina adevărului, permițându-i să se împărtășească din acest izvor veșnic al înțelepciunii sale”4. Deci, dacă adevărul lui Hristos ne face liberi, este pentru că Isus desființează voința de putere, înlocuind-o prin slujire și jertfă. De aceea, Isus nu a venit spre noi prin strategiile puterii și continuă să se descopere celor smeriți.

Iubiți credincioși,

Pofta de putere face rău sufletelor simple și bune care caută, zi de zi, să apere prin viața lor moștenirea creștină de pe continentului nostru! Fără iubirea și respectul în Hristos totul poate deveni idolatrie. Unirea cu Roma a Bisericii românilor din Ardeal a conferit nației noastre beneficiul unei mai profunde trăiri în Isus și străduința pentru demnitatea libertății. Aceste lucruri au dat naștere mai târziu atașamentului firesc și corect față de națiune, ca slujire și devotament creștin, lucru care nu poate fi contestat.

Isus a fost prevestit de Isaia profetul ca „Domn al păcii”. El s a născut și a venit să instaureze pacea, o pace pe care lumea n-o vrea, sub pretextul de a nu avea tulburări sau conflicte deschise. Ce ciudat este să vezi cum societatea secularizată de azi, care nu se sfiește să folosească minciuna pentru a și apăra interesele, pretinde creștinilor să tacă pentru a nu crea tulburări! Ei, bine, tocmai în aceste momente nesigure, când se proclamă îndepărtarea stărilor de conflict, Isus ne propune adevărata Lui pace. Pacea lui Isus „dezvăluie în orice caz minciunile noastre. Ea ne smulge din comoditate, conducându-ne la luptă, spre suferința pe care o implică adevărul. Doar așa poate lua naștere adevărata pace în comparație cu pacea aparentă, în spatele căreia se ascund fățărnicii și conflicte de toate felurile”5. Mesajul Domnului nu poate să ajungă însă la țintă fără încercările și greutățile inerente ale existenței. Pentru a ne smulge din minciuna în care trăim avem nevoie în mod constant de o neliniște sufletească inspirată de Spiritul Sfânt, ca să reconsiderăm starea în care ne aflăm și prioritățile. Tocmai de aceea, încercarea acestui an dureros ne invită să revedem cu sinceritate suferința și greutățile, pentru a-l descoperi pe Dumnezeu lângă noi. În acest sens, credința și căința pentru răul făcut aduc cel mai bine în viața noastră dreptatea Domnului. O dreptate care, iată, ne inspiră faptele bune în spiritul deschiderii inimilor noastre în fața Inimii sale.

Dragii mei,

Judecata lui Isus nu pune preț pe prejudecățile omenești și nu face caz de merite, așa cum le consideră în general lumea profană. Sfântul Părinte Papa a așezat Noul An 2021 sub oblăduirea Sfântului Iosif. Ascultător față de inspirațiile Cerului, convins că harul se desăvârșește în neputință, Dreptul Iosif s a știut expune pentru a proteja pe copilul Isus și pe Maica Preacurată. Umilul tâmplar din seminția lui David ne poate călăuzi și pe noi prin întunericul încercărilor de față, fără să pierdem gustul încrederii și al speranței.

În încheiere, aș dori să vă mulțumesc pentru rugăciunea și fidelitatea voastră față de Isus. Domnul să reverse peste voi harurile sale, iar Maica Preacurată să vă ajute să nu uitați de bucuria de a fi copii ai lui Dumnezeu și de a trăi pe măsură. Vă asigur de rugăciunile mele și vă împărtășesc tuturor arhiereasca binecuvântare. Sărbători fericite!

+ MIHAI, episcop

Ilustrația foto: Basilica din Assisi – Fuga în Egipt, de Giotto di Bondone – Web Gallery of Art:   Image  Info about artwork, Public Domain

1 Ioan 3, 16.

2 Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, 235.

3 Joseph Ratzinger în dialog cu Peter Seewald, Dumnezeu și lumea. A crede și a trăi în epoca noastră, 390.

4 Jean-Marie Lustiger, Le choix de Dieu (Alegerea lui Dumnezeu), 355.

5 Joseph Ratzinger, Idem, 259.