Predica P.S. Mihai în
Duminica după Botezul Domnului (2021)
Evanghelia de azi descrie stabilirea lui Isus în Capernaumul Galileii. Ținut al neamurilor, al amestecurilor de obiceiuri, o lume a religiilor pestrițe, incapabilă să afle un adevăr unic și un sens comun al vieții. O lume în care Isus se stabilește în mod voit pentru a da un rost luminii de a străluci în întuneric, de a face să se vadă viața cu lucrurile sale.
„Harul ne-a fost dat după măsura darului lui Hristos”, spune Sfântul Pavel. Altfel spus n-avem nicio măsură, totul este covârșitor. Dumnezeu ne invită să ieșim de sub streașina caselor noastre pentru a trăi pe străzile lumii. Nu pentru a ne umfla în predanii strămoșești și a-l judeca pe celălalt, ci pentru a ne trăi viața firesc, cu gândul și la ceilalți, cărora le-am putea oferi șansa să se întâlnească cu Isus. Aceste luni de epidemie au arătat iarăși că lucrurile care limitează și care ne umilesc ascund o perspectivă salutară care oferă o relaționare mult mai aproape de adevărul Providenței.
Nu e o întâmplare că din Galileea neamurilor Isus își începe viața sa publică. Temerile și ezitările noastre îi pot sluji lui Dumnezeu, fiindcă, vrându-ne binele, El le transformă. În Galileea va predica Isus mai întâi și tot acolo se va întoarce după Înviere. La sfârșitul zilelor de calvar din Ierusalim, îi va readuce pe ucenici acolo, la nimicul din care fuseseră luați, pentru a învăța căile credinței. Ca să înțeleagă la sfârșit judecata vieții precum numai Dumnezeu o consideră: distanța dintre ceea ce putem noi și ceea ce oferă El fără măsură.
Într-adevăr Dumnezeu oferă harul de a vedea lucrurile și viața diferit. Omul numește improvizație lucrul de moment pe care nu-l poate imagina, dar este nevoit să-l folosească, neavând altă pespectivă. După eliberare, am învățat să ne mulțumim cu lucrurile neînsemnate care, tocmai pentru faptul că erau singurele la îndemână, au arătat că și cele mai precare situații pot fi un semn al harului și al prezenței lui Dumnezeu. Cu toții creștem improvizând, plecând, mai ales și mai întâi, de la iertarea lui Isus. Dar pentru a simți pasul Domnului trebuie să improvizăm pe instrumentul inimii, dispuși la orice schimbare de situație, pentru a recunoaște speranța și a-i oferi minții luciditatea inspirată de Providență. Astfel, chiar și lucrurile cele mai mici, puse cap la cap, pot să reprezinte fără greș consistența încrederii noastre, dând vieții nu numai simțul discernământului, dar mai ales gustul extraordinar al ajutorului lui Dumnezeu.
Este timpul să recunoaștem curajul neobișnuit care asumă micile sarcini ale vieții pentru a-i stabili acesteia în mod diferit, și, abia ulterior, consistența. De aceea, a întâlni și folosi lucrurile mici ale vieții nu e sinonim cu a fi mici la suflet, ci este o îndrăzneală salutară. Un scriitor francez spunea că: „Dumnezeu nu-și dă harul decât acelora care nu-i solicită favorurile”. Lumina pe care Isus ne-o inspiră și ne-o oferă nu dizolvă, așadar, contradicțiile existenței! Mai mult, le face chiar mai dureroase, dar ne conferă sensul prezenței lui Isus alături de noi. De aceea, adevărata lumină primită în credință nu e neapărat un balsam, o pomadă, ci este o rană sfâșietoare. O rană care „dezgolește contradicțiile și lărgește până la spirit sfâșierea pe care de la naștere o purtăm” în ființă. Ce este steaua apărută Magilor i-a călăuzit spre un leagăn. Ce au văzut acolo? O contradicție mai scandaloasă decât toate cele pe care putuseră să le întâlnească sau să le imagineze până atunci: Dumnezeu s-a făcut prunc.
Dumnezeu ne invită astăzi să pătrundem micile lucruri care țin stavilă întunericului în propria noastră viață. Ce trist este în aceste luni de îngrijorare când și în Biserică vorbim despre „strategii”, „structuri”, „mijloace”, „unelte”, „creșteri durabile”. Aceste cuvinte ne surprind, dar trebuie să ne facă să râdem. Ce a susținut Biserica în persecuție? Strategiile și spiritul lumii sau ancora pusă în Har? Cu atât mai mult cu cât Isus a vorbit simplu și s-a apropiat fără rezerve de cei păcătoși, neputincioși și bolnavi.
Isus și-a trimis apostolii să predice Evanghelia la toată făptura, dar le-a cerut să mențină în toate o judecată spirituală și să trăiască ei înșiși mai întâi, cu fidelitate, adevărurile pe care le vesteau. Dacă încercările i-au predispus pe ucenici la soluțiile neprevăzute ale Providenței, trebuie să recunoaștem că tocmai acele situații greu de purtat sunt acelea care ne dau și nouă măsura bunei-cuviințe de a rămâne cu Hristos.
Încercarea acestor luni ne smintește pe de-o parte – de ce Dumnezeu, dacă într-adevăr există, permite aceasta? –, pe de altă parte ne impresionează – se revelează destule lucruri bune care ne permit să vedem altfel viața! Numai atunci când totul pare pierdut, ca în Vinerea Mare, sosește și victoria lui Dumnezeu. Întorcându-ne cu inima pe marginea dezastrului de unde Dumnezeu ne salvează în repetate rânduri, aflăm acest gust al harului lui Dumnezeu care ne surprinde. Neliniștea, grijile, durerile sunt mari, dar „harul se mărturisește în neputință”. Cu lucrare de răbdare, senin și pace, fiindcă El ne spune: „cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor”.
+ MIHAI, episcop
