Abia ce am revenit din ruta de primăvară din zona Călărași-Ostrov și ce putem spune este că am îmbrățișat cu adevărat spiritul aventurii propus de pedagogia „ramurii roșii”, a călăuzelor (cercetașele 17+), însă a fost o aventură presărată de momente de har și de pași înainte.
În ultimii trei ani, Focul Sfânta Faustina (care reunește călăuzele) s-a clădit încet-încet, dar pe baze sigure. În acești ani, am străbătut la pas Colinele Transilvaniei, am ajuns din orașe istorice precum Blajul până în cătune uitate de lume, ne-am testat rezistența pe timp de iarnă în Piatra Craiului, iar acum a venit momentul pentru o schimbare de peisaj: Dobrogea! De când am ajuns la Dunăre, până în ultima zi a rutei, ne-am lăsat surprinse de toate diferențele cu care nu ne-am întâlnit în pădure ori la munte: traversarea Dunării cu barca, înnoptatul pe o insulă sălbatică, întâlnirea șerpilor la fiecare pas, urletele șacalilor din noapte, dar și orăcăitul broscuțelor până foarte târziu, câmpuri întregi de rapiță și o mulțime de păsări specifice zonei, de la egrete la pelicani.
Ne-am bucurat de toate aceste lucruri noi, și mai ales de prietenia intimă care se resimte din ce în ce mai tare între noi, în momente de veselie, dar și în provocări (căci nu aveau cum să nu apară). Am realizat că am devenit o comunitate strânsă și că ne bazăm una pe alta, fără ezitări.
Un alt (mare) motiv de bucurie este că această rută a fost marcată de multe angajamente ale călăuzelor din Foc, etape ale progresiei personale – de la Promisiunea Cătălinei, la valul galben primit de Mara și Ana, apoi valul verde primit de Sara și culminând cu angajamentul RS, de călăuză pe viață, al șefei noastre de Foc, Andreea.
Cu ocazia angajamentului Andreei, am fost însoțite pe rută de nașa ei de călăuză, Katarina, Comisara Națională de Călăuze din Slovacia. Fiind deja legate de o prietenie strânsă din taberele de formare, prezența ei ne-a amintit de valoarea profundă adusă de dimensiunea europeană a Federației Guides et Scouts d’Europe, ce ne permite să ne simțim frați și surori dincolo de granițe.
Darurile drumului nu încetează să crească. După o rută de primăvară pe malurile Dunării, cu Focul Sfânta Faustina, continui să culeg roade. Exemplul pe care mi-l dau surorile mele călăuze mă încurajează. Fiecare dintre noi, cu farmecul ei aparte, călătorim, ne ajutăm să creștem prin drum, fiecare în ritmul ei, ne încurajăm și mergem împreună înainte.
Cele mai frumoase momente rămân, poate, acelea de intimitate spirituală cu Dumnezeu — momente care au mereu un loc special pe rutele noastre. Ne place să discutăm, să cântăm, să ne ascultăm una pe alta, să cântărim binele și răul după acele clipe de lumină: câteva zeci de minute în care contemplăm asupra unui pasaj din Biblie și formăm o rugăciune personală.
Pentru mine, motto-ul acestei rute a fost „Mergi înainte”, un cântec pe care l-am fredonat iar și iar. Uneori e vorba de drumul obositor, alteori de progresul personal. Întărită de convingerea că nu sunt singură pe drumul ales, privesc cu admirație spre Lucia și Andreea — singurele din asociația noastră cu angajament RS, semn că vor rămâne în serviciu toată viața.
Ruta aceasta a fost marcată de angajamentul Andreei, adică ceremonialul de primire a valului roșu, semn al parcurgerii tuturor pașilor propuși de pedagogia noastră pentru o călăuză. Sacrificiul pe care Andreea s-a angajat să-l facă reprezintă o reînnoire a promisiunii de cercetașă, depusă cu suflet și minte de adolescentă. Acum a garantat, cu maturitatea unei femei aflate la început de drum, că a ales să rămână mereu pe cale, într-un continuu progres, gata de a sluji. Este pentru noi o mărturie vie, iar lampa aprinsă pe care a primit-o cu această ocazie simbolizează iubirea arzătoare până la sacrificiu — pe care vreau și eu să o urmez.
Recunoștiință. Acesta este sentimentul care mi-a acaparat cu totul ființa din punctul în care am început să organizez ruta. Față de persoanele care au ajutat la realizarea acesteia, față de călăuzele care au participat și au făcut posibilă desfășurarea aceteia, față de îndrumătorii spirituali – sora Isihia care ne-a însoțit pe tot acest traseu și ne-a descoperit tainele darurilor Duhului Sfant în raport cu atitudinea unei șefe, pr. Petrică Boroș care mi-a oferit binecuvântarea în cadrul ceremonialului, pr. Mihail Vacaru – capucinul care a celebrat Sfânta Liturghie de duminică și ne-a predicat despre frumusețea drumului Milostivirii al lui Isus, despre smerenia Sfintei Faustina, patroana Focului nostru – față de Katarina, nașa mea spirituală din Slovacia, care a răspuns prezent la invitație, față de Ceata de pui de lup din București care ne-a oferit acea notă de jovialitate și inocență caracteristică ramurii, față de toate persoanele care s-au ocupat până acum de organizarea tuturor celorlalte întâlniri și nu s-au dat înapoi în fața obstacolelor, față de Dumnezeu care s-a lasat observat în natura pe care El a creat-o.
Sunt recunoscătoare că am reușit să planificăm întreaga rută în jurul zonelor care și-au pus amprenta în formarea mea ca cercetașă, dar și că am putut să împărtășesc grandoarea și liniștea acestor locuri cu surorile mele: drumul bătătorit al Ostrovului către Mănăstirea Dervent, misterul padurii insulelor de pe Dunăre unde grupul de cercetași din Călărași a avut atâtea ieșiri, nostalgia plajei Tineretului unde a început viața în patrulă pentru mine.
În momentul în care a trebuit sa pregătesc temele de veghe specifice fiecărei zile, am conștientizat ce semnifică pentru mine acest Angajament RS și am încercat să transmit aceasta și călăuzelor care mi-au fost încredințate: Orice aventură necesită un prim pas – Marile puteri vin însoțite de mari responsabilități – Este sfârșitul numai daca tu vrei să fie. Așa aș traduce întreg parcursul meu în viața cercetășească de până acum. Și, ajunsă în ipostaza în care doresc să-mi iau angajamentul de a rămâne toata viața în serviciu (călăuză RS), de a fi întotdeauna gata să mă dăruiesc lui Dumnezeu și aproapelui, am ales ca punctul culminant al progresiei mele să nu fie sfârșitul, ci începutul unei noi călătorii.
- Andreea Oprea, Șefă de Foc
Promisiunea. Tabăra de primăvară de anul acesta a avut o profunzime aparte pentru mine, căci am făcut primul pas către progresia mea – Promisiunea. Deși nu sunt cercetașă de când eram mică, ci am început direct în calitate de călăuză (17+), am descoperit aici o comunitate care mi-a adus multă bucurie și echilibru în viața mea, o familie spirituală pe care o căutam.
Tabăra a fost, ca de obicei, cu aventuri frumoase – o insulă pustie în Dunăre, plină de vegetație fascinantă și liniște imperturbabilă. Cu fiecare tabără simt cum Focul se unește și mai mult și sunt foarte recunoscătoare că am fost primită în grup cu inimile deschise.
Fiecare zi a avut parte de ceremoniale, trecând prin toate stadiile angajamentelor cercetășești: promisiune, valul galben, valul verde și culminând cu angajamentul RS al șefei noastre de Foc (valul roșu). A fost cu multă emoție și profunzime, iar asta îmi dă încredere că ceea ce facem noi aici nu e doar o joacă, ci este cu adevărat un mod aș zice chiar sublim de a ne trăi viața. Am descoperit că cercetășia nu este doar despre momentul în care ne punem uniforma pe noi, este felul în care alegem să fim în viața de zi cu zi. Cu asta am plecat din această rută și sper ca Dumnezeu să mă ajute să nu îmi calc niciodată cuvântul dat.
