Când, la 1866, la vederea Blajului ce i se înfățișa de pe Dealul Hulei, Mihai Eminescu exclama „Te salut din inimă, Roma mică. Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!”, tânărul de 16 ani, pelerin de la Cernăuți, exprima și un adevăr profund. Cu siguranță că Eminescu avea în gând în primul rând misiunea culturală și istorică a Blajului, de care se bucurase personal la Cernăuți prin mentorul său, Aron Pumnul. Dar prin expresia „Roma mică”, el exprima și un adevăr eclezial. Orășelul episcopal ce se dezvăluia vederii sale era o Romă, una în miniatură, desigur, dar care reprezenta pe de-a întregul Biserica Catolică, adică universală, printre românii transilvăneni.
Canoanele Bisericilor Orientale definesc eparhia ca „o Biserică particulară, în care este cu adevărat prezentă și acționează Biserica lui Hristos, una sfântă, catolică și apostolică” (canonul 177). Catehismul Bisericii Catolice, de la 831 la 834, arată că „Bisericile particulare [eparhii sau dieceze] sunt formate <<după chipul Bisericii universale; în ele şi din ele este constituită Biserica catolică, una şi unică>>. Bisericile particulare sunt pe deplin catolice prin comuniunea cu una dintre ele: Biserica Romei <<întâistătătoare în iubire>>”. Sfântul Maxim Mărturisitorul arăta încă de la jumătatea secolului VII că „toate Bisericile creştine de pretutindeni au socotit şi socotesc marea Biserică ce se află aici (la Roma) ca unica bază şi temelie.”
În acest sens, folosind expresia lui Mihai Eminescu, o „Romă mică”, este orice dieceză sau eparhie în comuniune cu Sfântul Scaun, condusă de un episcop consacrat în succesiune apostolică. O „Romă mică” este, așadar, și Eparhia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de la a cărei înființare, la 29 mai 2014, celebrăm zece ani. Suntem o porțiune din Biserica lui Hristos, cu toate calitățile ei, o mărturie deplină a catolicității în capitala României și în partea de sud a țării: Oltenia, Muntenia și Dobrogea.
Tânăra noastră eparhie, care, cum am văzut, poartă toate drepturile și răspunderile Bisericii Universale, nu este doar o realitate instituțională, cu atât mai puțin un aparat administrativ. Este, în primul rând, comunitatea credincioșilor uniți cu episcopul lor.
O frumoasă și profundă imagine a acestei realități din care multe decurg ne-a oferit-o Cardinalul Sandri în 2014, la slujba de instalare a PS Mihai ca episcop titular al noii eparhii. Rânduială împlinită aici este precum „botezul acestei Biserici particulare”, a spus atunci Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale în fața mulțimii credincioșilor ce a umplut curtea micuței noastre catedrale de pe strada Polonă. „Așa cum la celebrarea botezului este nevoie ca persoana să fie de față, așa sunteți și voi astăzi aici, toți, împreună cu episcopul vostru”, a ilustrat Cardinalul Sandri.
Conștienți așadar că noi împreună cu episcopul suntem eparhia, Biserica particulară, mărturia Bisericii Universale în București și în sudul României, vom medita mai bine la vocația noastră, încrezându-ne cu răbdare și smerenie în Providență, în ciuda numărului, puținătății mijloacelor ori lipsurilor personale. Ne putem calibra așteptările și ambițiile plecând de la această chemare, nu de la iluziile noastre, mai ales că realitatea Bisericii nu e întotdeauna una strălucitoare.
Pentru a ne reaminti vocația de Biserică particulară, ne putem duce iarăși la documente fundamentale. Bunăoară, la Lumen Gentium, Constituția dogmatică despre Biserică a Conciliului Vatican II: „Înzestrat cu plinătatea sacramentului Preoției, Episcopul este <<împărțitorul harului cu care este înzestrată Preoția supremă>>, mai ales în ce privește Euharistia, pe care el însuși o oferă și se îngrijește să fie oferită și prin care Biserica trăiește și crește fără încetare. (…) În aceste comunități, adesea mici, sărace, izolate, este prezent Hristos care, prin puterea sa, adună Biserica, una, sfântă, catolică și apostolică. Într-adevăr, <<participarea la trupul și sângele lui Hristos nu face altceva decât să ne transforme în acela pe care îl primim>>”.
Puterea, deci, nu e la noi, ci în altă parte, la Hristos, în sacramente. Acea formă de activism care aduce riscul frustrării permanente pălește în fața Euharistiei. Însoțirea episcopilor martiri, mărturia celor care în timpul prigoanei au continuat să săvârșească Sfânta Liturghie adesea în taină și neștiuți de semeni ne-au arătat că celor mici care știu a se încredința cu smerenie le sunt date haruri; că Dumnezeu lucrează cu turma mică, cu cei puțini care au puține, dar au credință mare, ori, măcar, continuă să spere în ciuda deznădejdii, sau când, omenește, nu mai e speranță.
De altfel, în 2014, la instalarea PS Mihai în fruntea nou createi eparhii a Bucureștilor, PF Lucian amintea „că celui ce cauta Împărăția lui Dumnezeu, toate celelalte i se vor adăuga din belșug.” PF Lucian se adresa atunci credincioșilor din capitală: „Împreună cu ierarhul vostru veți lua crucea pe umeri cu încredere, cruce care vă va duce spre bucuria lui Isus cel înviat. Veți semăna cu El, nu vă va lipsi harul Lui, iar Maica Sfântă nu va întârzia să vă ofere binecuvântarea sa de mamă.”
– Gelu Trandafir
Repere cronologice
1940 – Stabilirea la București a episcopului auxiliar greco-catolic de Alba-Iulia și Făgăraș cu jurisdicție pe teritoriul Vechiului Regat
PS Vasile Aftenie a fost numit episcop auxiliar în București.
1948-1989 – Prigoana
În 1948, regimul comunist a scos în afara legii Biserica Română Unită cu Roma. Au fost arestați și au murit în detenție PS Vasile Aftenie, PS Tit Liviu Chinezu, consacrat episcop în clandestinitate, și Zenovie Pâclișanu, numit de Nunțiatură responsabil pentru comunitatea clandestină din capitală după arestarea primilor doi.
2008 – Reinstalarea unui episcop auxiliar al Mitropoliei Blajului rezident permanent la București
La 4 mai 2008, PS Mihai Frățilă a fost instalat la Bucureşti ca episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, vicar general pentru Bucureşti şi Vechiul Regat.
2014 – Înființarea Eparhiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de București
În 29 mai 2014, a fost înființată Eparhia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de București, iar PS Mihai a fost numit episcop eparhial al nou înființatei eparhii pe teritoriul județelor provinciei istorice a Țării Românești (Oltenia, Muntenia, Dobrogea).
