Sinodul arată calea pe care poporul lui Dumnezeu merge împreună, întrucât Mântuitorul Isus Hristos este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6), iar primii creștini erau numiți „cei care urmează calea”. În Biserica Primară liturghia era comuniunea cu Dumnezeu, dar și comuniunea cu toți creștinii. Să regăsim deci acest sens, trăindu-l în comunitățile noastre! [...]

Măsura iubirii lui Dumnezeu

Măsura iubirii lui Dumnezeu
05 Iulie
2021

Măsura iubirii lui Dumnezeu

În urmă cu câțiva ani, într-unul dintre cimitirele orașului, un gropar m-a întrebat dacă am răgaz pentru a-mi spune o rugăciune.

Fără cine știe ce așteptări, m-am oprit și l-am ascultat. Am fost atât de impresionat rugăciunea acelui om, încât am reținut-o cuvânt cu cuvânt:

Doamne Isuse Hristoase, vreau să pătimesc în locul dumneavoastră, Doamne Isuse Hristoase!
Doamne Isuse Hristoase, vreau să car crucea în locul dumneavoastră, Doamne Isuse Hristoase!
Doamne Isuse Hristoase, vreau să fiu răstignit în locul dumneavoastră, Doamne Isuse Hristoase!
Doamne Isuse Hristoase, vreau să mor în locul dumneavoastră, Doamne Isuse Hristoase!
Doamne Isuse Hristoase, vreau să fiu înmormântat în locul dumneavoastră, Doamne Isuse Hristoase!
Doamne Isuse Hristoase, vreau să înviez împreună cu dumneavoastră, Doamne Isuse Hristoase!
Doamne Isuse Hristoase, vreau să fiu ucenicul dumneavoastră, Doamne Isuse Hristoase!
Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Amin!

„Dumneavoastră – cât de frumos, nu-i așa!? Nu am mai auzit vreodată pe cineva adresându-i-se Domnului cu pronumele de politețe. Și, în cei 11 ani de studiu al teologiei, nu cred că vreun curs m-a ajutat să înțeleg mai bine sensul crucii și al suferinței substituite decât această rugăciune rostită în cimitir de un biet gropar.

Însă orbiți de materialismul, de consumerismul și de hedonismul ce caracterizează lumea zilelor noastre, nu suntem dispuși să permitem unor astfel de imagini să prindă contur pe retina sufletelor noastre. Suferința, ispășirea sau martiriul sunt cuvinte care parcă aparțin unei lumi îndepărtate. Ne place, în schimb, să evocăm cu emfază chipurile martirilor zugrăvite în icoane și considerăm că ispășirea adusă de aceștia ne va fi suficientă și nouă. Nimic mai fals, de vreme ce cu toții, fără excepție, suntem chemați prin Botez la destinul bobului de grâu.

„Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă. Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică.
Ioan 12, 24-25.

Acceptarea suferinței și a sacrificiului nu trebuie să fie făcute, deci, din resemnare, ci din iubire lucrătoare, după exemplul Mântuitorului, care prin pătimirea sa ne-a arătat expresia și măsura iubirii sale. Să ne purtăm crucea nu înseamnă decât să suportăm cu stoicism suferinţele prin care trecem, așa cum am putea fi tentaţi să credem. Deoarece, mai mult decât suferință, crucea înseamnă iubirea absolută a lui Dumnezeu pentru noi toţi. Și nu doar o iubire pasivă, una a vorbelor goale precum acelea ieșite din gura demagogilor, ci una activă, așadar lucrătoare, care se lasă răstignită, jertfită în cuie între cer şi pământ.

Și chiar dacă spuneam că suferința și martiriul nu se numără printre trăsăturile lumii moderne, e bine să amintim că persecuţiile şi crimele împotriva creştinilor continuă şi în zilele noastre. Organizația Open Doors vorbește în ultimul său raport de 74 de state unde peste 340 de milioane de creştini sunt expuşi unor represiuni, ajungându-se uneori la masacre precum cele din Nigeria, în care peste 3.500 de creștini au fost uciși într-un singur an, în intervalul 1 octombrie 2019 – 30 septembrie 2020. Iată, așadar, ce poate însemna asumarea botezului! Iar noi ne lamentăm că a trebuit să stăm în izolare, în confortul propriilor cămine, pentru o perioadă. Sau credem că ascultarea de pe canapea a devoțiunilor religioase transmise online este cine știe ce virtute.

Totuși, ar fi ilogic să credem că Dumnezeu iubeşte suferinţele oamenilor și de aceea vă invit să vă îndreptați privirea către crucifix. Acolo îl vedem pe Răstignit cu braţele larg deschise, îmbrăţişându-ne şi arătându-ne cât de mult ne iubeşte. Dacă Dumnezeu ar fi iubit suferința, cu siguranță creştinismul nu ar mai fi avut ca epicentru Sfânta Duminică a Învierii, ci Vinerea Pătimirilor.

Orice perioadă dificilă prin care trecem – precum și aceasta a pandemiei – trebuie privită ca pe o vinere a pătimirilor, așadar cu speranță. Cu speranța că va veni și timpul în care ne vom bucura de Duminica Învierii și a mântuirii noastre. Și chiar și atunci când ne aflăm în mijlocul oricăror crize, noi să ne bucurăm și să prindem curaj, pentru că avem un Dumnezeu atât de bun, încât să sufere şi să moară alături de noi. Avem un Dumnezeu care ne iubeşte într-atât, încât să ia asupra sa, să substituie, suferințele noastre cu ale sale. De aceea spuneam că bunii creştini nu văd în cruce atât suferinţa, cât văd măsura iubirii lui Dumnezeu.

  • Pr. Victor Ostropel