Nu magie ar trebui să fie adjectivul care să descrie nașterea Celui mai presus de ființă. Nu a fost nimic magic sau ocult și nici măcar feeric în sărăcia staulului-peșteră din Betleemul Iudeii. Spectaculos, nici atât. Dumnezeu nu este superstar. Sfânt, da, e un atribut cât se poate de potrivit pentru Crăciun. La fel și Dumnezeiesc. Dar la fel de potrivite sunt și următoarele: simplitate, discreție, îngrijorare, renunțare.
Mai ieri, o prietenă ne arăta pe Facebook câteva poze cu luminițele târgului de Crăciun din centrul Râmnicului și își numea postarea: „Magie”. Dar asta nu-i nimic. În anii trecuți, de Crăciun, am primit – tocmai eu, un fan declarat al urărilor de sezon – câteva mesaje text care îmi doreau să am parte de „sărbători magice”. Și tot așa…
Acestea și multe altele m-au făcut ca, anul trecut, de Sărbătoarea Nașterii Domnului, să îi ameninț pe parohieni că am de gând să îi fac să simtă și ei cu adevărat „magia” Crăciunului.
Cum?
Le-am zis că, odată și odată, îmi voi face curaj și voi opri căldura în biserica noastră, cu una-două zile înainte de Sărbătoarea Întrupării, voi strânge covorul și acoperămintele, voi scoate afară bradul împodobit și toate florile din fața catapetesmei și, dacă e posibil, chiar și băncuțele. Nici măcar becurile nu le voi mai aprinde. Iar în dimineața Crăciunului – mai ales după o noapte geroasă de ajun – să simțim cu toții, în jurul celor două lumânări aprinse pe masa altarului, cât de “magică” a fost venirea în această lume a Pruncului Sfânt, la Betleem. Și să știți, domniile voastre, că încă nu am renunțat la aceast gând.
Știu, mi s-a dus deja vestea printre cunoscuți că aș fi un Grinch, însă, la fel, și eu am auzit de creștini care pe 25 decembrie nu-l mai așteaptă pe Domnul coborât din Cer, ci pe Moșul scoborât pe horn. Iar preoții, preabunilor, nu sunt nici reni și nici elfi, așa cum nici predicile nu sunt sufletul comerțului și nici bisericile nu sunt mall-uri. Deși s-au mai văzut și astfel de situații. Sau coruri de copiii cântându-i, în biserici, personajului lapon și nu lui Dumnezeu cel Întrupat. O altă „magie” a sărbătorilor de iarnă, nu-i așa?
Nu magie ar trebui să fie adjectivul care să descrie nașterea Celui mai presus de ființă. Nu a fost nimic magic sau ocult și nici măcar feeric în sărăcia staulului-peșteră din Betleemul Iudeii. Spectaculos, nici atât. Dumnezeu nu este superstar. Sfânt, da, e un atribut cât se poate de potrivit pentru Crăciun. La fel și Dumnezeiesc. Dar la fel de potrivite sunt și următoarele: simplitate, discreție, îngrijorare, renunțare. Prin urmare, cu mult mai potrivită decât atât de lipsita de originalitate urare: „Fie ca magia Crăciunului să facă poc-poc!”, ar fi următoarea: „Fie ca să petrecem această sfântă și dumnezeiască sărbătoare cu simplitate și cu discreție, îngrijorați de nevoile celorlalți și dispuși să renunțăm la puținul nostru, pentru Domnul!”.
Apoi mai sunt și toate celelalte „tradiții” nestrămutate care au și ele magia lor: sunetul de pocnitori sau de dobe care anunță trecerea caprei, spectaculoasele artificii sau, mai nou, drone de pe cer, învălmășeala și goana după cadoul sau după sejurul perfect, hipnoticele luminițe aruncate peste toate, ghiftuirea cu cozonac și caltaboș, petrecerile tematice etc., etc. Și ce face, de fapt, „magia” acestora? Ne distrage atenția de la adevăratul cadru al Crăciunului. Ne face să uităm – cât de confortabil, nu-i așa? – că locul în care Pruncul Sfânt vine este doar o peșteră mizeră. Și nu la pereții între care trăim mă refer aici, ci la cei ai sufletelor noastre. Așadar, Nașterea Domnului ne invită la introspecție și nicidecum la lăfăire. Și doar așa, privind în întunecimea din noi, în peștera propriului suflet, îl vom putea vedea pe Isus luminându-ne tot mai mult cu prezența lui sfântă. Altfel…, sunt pline orașele de luminițe.
pr. Victor Ostropel
