Cunoaștere, adevăr, libertate, viață
Doi copii – de 10 și respectiv 11 ani – sunt de azi sfinți: sfânta Jacinta și sfântul Francisco de la Fatima. În scurta lor viață de copii simpli, de la țară, Dumnezeu s-a folosit de ei pentru a spune lumii cum plânge pentru nerecunoștința noastră, cât de mult ne iubește și ne vrea cu El. Acești copii au răspuns din inimile lor cu iubire, rugăciune și sacrificii.
*
De ce sunteți azi aici? Fiindcă cineva s-a ocupat de voi, v-a impresionat prin sinceritate, prin profunzimea a ceea ce v-a propus, dar mai ales, poate că ați văzut cum și-a păstrat stăpânirea de sine, a trecut peste propria comoditate pentru a vă rămâne alături și a vă povesti – cu calm, răbdare și tact – despre frumusețea vieții trăită prin generozitate. Când o persoană se dăruiește spre binele celuilalt se apropie de mântuire: „Dacă rămâneți în cuvântul meu, veți cu adevărat ucenicii mei; veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă face liberi” (Ioan 8, 32). Pentru a fi în LIBERTATEA care izvorăște din ADEVĂR, trebuie făcut un salt: de la cuvântul lui Isus la faptă, la trăirea lui. Dacă nu trecem așa, rămânem robi ai unor lucruri parțiale, incomplete, imperfecte.
În fond, nu prea știm ce e libertatea dată de Dumnezeu. Știm, mai degrabă, ce ne dorim, care ne sunt alegerile… Libertatea lui Isus e o eliberarea a inimii, un suflu de viață care ne face să devenim cel puțin uneori un alt fel de oameni. Mai buni, mai profunzi. Libertatea – darul lui Dumnezeu – este libertatea de a se putea dărui, fiindcă nu mai e nimic care să te rețină sufletește, liber de robia moftului, a puterii tale, a banului, a vanității, a poziției – care te condiționează, îți fură adevărata față și te fac să porți măști.
Avem o imagine frumoasă care ne ajută să intuim chemarea spre libertatea pe care ne-o dăruiește Isus. La Fatima: Lucia o vedea, o auzea și-i vorbea Maicii Domnului. Jacinta vedea și o auzea. Francisco doar vedea. Ești liber pentru a dărui, nu pentru a te culca pe lauri că Dumnezeu ți-a dat harul. E un DAR, dar și o continuă luptă pentru a recunoaște asta: că ai nevoie de Isus, că urmându-l și ascutându-l vei continua să crești, că vei fi adevărat din acceptarea acestei lupte cu tine însuți.
Astăzi, libertatea pare o valoare absolută. În lumea noastră, niciodată, nu s-a mai întâlnit o așa libertate de mișcare. Oare libertatea înseamnă să nu mai fim deranjați sau de a stabili că mofturile noastre sunt legea de căpătâi? De ce anume ar trebui să fim eliberați? Ce spune Isus? Să fi liber de prejudecăți, de eul tău. De ce? Ca să te dăruiești celorlalți așa cum o face El. „Dăruind, dobândești” – ne spune cu însăși viața sa Domnul.
Pentru iudei libertatea era considerată un drept din naștere, un semn al apartenenței, ceva automat. Siguranța de sine nu-i place însă lui Isus, fiindcă fără smerenie nu suntem nimic. Isus ne-a făcut liberi, pe de altă parte înțelegem, însă, că drumul credinței este continuu. Ne hrănim cu Isus și gustăm progresiv o libertate reală. „Cel mai mare pericol pentru libertate nu e să lași ca ea să-ți fie răpită – un lucru pierdut îl vei putea, mai devreme sau mai târziu, regăsi -, ci să pierzi gustul de a o iubi și de a o înțelege” (G. Bernanos). În lumina acestul cuvânt al Domnului, ne descoperim micile sau marile înrobiri, dependențele, pentru a încerca să ne scăpăm de ele. Sfinții însoțitori de drum, Francisco și Jacinta, pe care i-am primit, azi, să ne fie de ajutor pentru a rămâne cu Isus, în Isus.
Nu mă lăsa împietrit în ceea ce mi se pare doar mie convenabil.
Dăruiește-mi energia de a lupta cu mine însumi ca să fiu tot mai mult o persoană adevărată și liberă.
(Predica PS Mihai Frățilă la Sfânta Liturghie din cadrul Întâlnirii eparhială a tinerilor – 13 mai 2017 – Mănăstirea carmelitană – Ciofliceni)
