Mulți oameni simt în aceste zile riscul pierderii subite a vieții. Și dintre frații noștri și surorile noastre, sunt deja atinși de această încercare. Iată cum o scurtă și mai ales absurdă – că n-o putem explica – suferință cauzată de infectarea aceasta cu noul virus poate oricui să pună în criză fragila existență.
Până și în mintea acelora care mai au puțină obișnuință de a citi Scriptura, a revenit brusc în fața conștiinței o imagine foarte crudă pe care Isus o evocă la un moment dat. Vorbind despre judecată, El spune: „Din doi care vor fi în țarină, unul se va lua și altul se va lăsa, din două femei care vor măcina la moară, una se va lua și alta se va lăsa”.
Foarte interesant, când a început mileniul, cu trâmbițele progresului, nimeni nu s-a gândit cum un microorganism parazit ar fi putut să dea lumii din care facem parte această neprevăzută experiență umilitoare. Cu toate acestea, aventura acestei încercări în credință nu este străină de invitația lui Isus de a cerceta semnele timpului. Pentru omul credincios, a înțelege timpul în care trăiește e un lucru important.
Zice Isus în Evanghelie: „Precum în zilele acelea dinainte de potop, când oamenii mâncau și beau, se însurau, se măritau, până în ziua în care Noe a intrat în corabie”.
De ce ne vin în conștiință aceste lucruri pe care Isus le spune? Pentru a ne înfricoșa? Nu este suficientă preocuparea pentru sănătatea și siguranța ființei noastre? Mai avem nevoie să ne înfricoșăm?
Ce e foarte important în Evanghelia de astăzi, atunci când Isus începe să vorbească, și cu femeia cu pierderea de sânge, și cu familia lui Iair care-și pierde fiica: „Îndrăznește, nu te teme!”
Întorcându-ne acasă, să putem vedea așadar cum se comportă Isus cu această femeie, care, în toată simplitatea ei, are convingerea că o simplă atingere a hainei Lui îi poate oferi sănătatea. Și gestul lui Isus de a recunoaște credința femeii, credința fiecăruia dintre noi, scoate putere din inima lui Dumnezeu, putere de dragoste, putere de prietenie, putere de vindecare.
Ce înseamnă anxietate în limbajul lui Isus, dacă nu lipsa credinței sau credința slabă? De ce ne reunim la rugăciune să celebrăm Sfânta Liturghie? Pentru a ne putea împărtăși cu trupul și sângele Domnului și a ne spovedi de păcate. Pentru a scoate din noi tot ceea ce ține de răul păcatului, de anxietatea de a fi departe de Dumnezeu și de semeni.
Nevoia acestei femei a pulsat în inima lui Dumnezeu și puterea ființei lui se coboară asupra ei. Puterea lui Dumnezeu care este în favoarea noastră! Și Isus poate s-o vadă, s-o simtă și s-o laude în același timp. Un suflet care cade în genunchi și care-i recunoaște lui Dumnezeu… Ce anume? Grozăvia măreției Sale pe tron, între fulgere și trăsnete? Sau măreția dragostei lui Dumnezeu vindecătoare? De aceea, vedeți, întorcându-ne acasă și străduindu-ne să urmăm pașii Domnului, să putem recunoaște că atitudinea acestei femei trebuie să facă parte din atitudinea noastră de a ne raporta la Dumnezeu, de a avea credință în bunătate, în bunătatea Lui, de a avea bucurie pentru situațiile în care suntem smeriți, suntem umiliți de viața pe care o trăim. Ce umilire mai formidabilă decât această neputință în fața acestui microorganism?
Întotdeauna Isus a făcut diferența între Cer și Pământ. Cum să te pregătești pentru lumea viitoare, ca să fii demn de ea și străduindu-te, poți să trăiești deja bine, cu cinste, cu dreptate, cu demnitate. Avem bucuria acestei libertăți interioare, pe care generația care ne-a precedat a putut s-o simtă chiar acolo, în închisoare și sub batjocura semenilor lor, răutăcioși. Oare ar fi intrat în închisoare, ar fi suferit caznă și batjocură pentru credință, dacă nu ar fi avut în sufletul lor certitudinea vieții de apoi, pe care meritau să n-o scape din vedere? Prin afecțiunea și priceperea Inimii lui Isus, prin măiestria lui, Isus ne oferă și azi modelul de urmat al acestei femei, simplitatea ei, ca să fim mai buni și astfel mai fericiți și mai liberi sufletește încă de pe pământ.
Dacă citim cu atenție istoria, căutarea lumii de apoi la atâția oameni a fost aceea care a făcut să se transforme lumea prezentă, care nu de puține ori este confruntată cu răutate și cu întuneric. Așadar, să-i mulțumim lui Dumnezeu că ne scoate din robia păcatului și din frica de ceea ce ni se poate întâmpla. Omul credincios știe că merită să piardă, poate, totul, dar nu bucuria vieții de apoi. Isus ne eliberează, în același timp, din orice tiranie pe care frica și temerea ne-o pot produce, dăruindu-ne cele două mari nestemate: libertatea și curajul care provin din dragostea sa.
+ Mihai, episcop
