Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credință și nu se va da pe față omul nelegiuirii, fiul pierzării, Potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu, sau se cinstește cu închinare, așa încât să se așeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu. [...]

Îngerul către mironosițe: N-ați greșit doar adresa, ci ați confundat și Locatarul!

Îngerul către mironosițe: N-ați greșit doar adresa, ci ați confundat și Locatarul!
04 Mai
2020

Îngerul către mironosițe: N-ați greșit doar adresa, ci ați confundat și Locatarul!

Vestea Învierii se află ca urmare a unei politeți. Deși nu puteau pricepe că Isus urma să învie, femeile mironosițe – pe care Biserica le-a înscris mai târziu în rândul sfinților – i-au rămas credincioase lui Isus prin respectul față de rămășitele sale pământești. Din grupul de apropiați ai lui Hristos, Iosif din Arimateea împreună cu ele n-au dorit să se reîntoarcă la viața lor precedentă până nu împlineau din evlavie pentru El îndatoririle față de trupul său așezat în mormânt.

Pornind spre mormânt dis-de-dimineață, după încetarea sabatului, ele duceau alături de uleiuri și arome toate grijile și neliniștea lor. După ce văzuseră vineri sfârșitul violent al lui Isus și cum ostașii prăvăliseră o piatră mare pe mormântul lui, se întrebau foarte firesc cine le va putea ajuta să pătrundă înăuntru. De foarte multe ori se întâmplă să avem și noi grija unor lucruri despre care nu avem siguranța că le vom putea gestiona! Or când este vorba despre o lucrare voită sau permisă de Dumnezeu, El însuși poartă grija conjuncturii ca să ne putem concentra pe lucrurile cu adevărat esențiale.

Femeile descoperă piatra ridicată și mormântul îl află gol! În loc de trupul mort – pe care ele sperau să-l ungă cu arome și uleiuri – au găsit un înger care le arată confuzia. Nu numai că greșiseră adresa, dar mai ales au confundat ceea ce e mai important: Locatarul! Îl căutați pe Isus răstignit? A înviat! Nu este aici. Precum mironosițele rămânem uneori blocați de certitudini fatale pipăite prin simțuri și, precum apostolii, convinși de eșecul lui Isus de pe Cruce, de înfrângerea și moartea lui, deci de încheierea afacerii! A căuta, ca atare, ceva care să poată fi pipăit și jelit, ceva pierdut definitiv, fără speranța în Înviere, nu este credința în Isus, ci curată rătăcire! De ce îl căutați pe Cel viu între cei morți?, este o lecție foarte mare și pentru noi cei de azi. E cert că viața și moartea se succed în mod firesc, dar Autorul vieții nu poate fi aflat decât între cei vii! Dacă nu acceptăm ca întunericul să aibă ultimul cuvânt, înseamnă că nu putem primi vestea Învierii fără acceptarea Crucii, nu putem primi adevărul altfel decât ca pe o lumină și, în ciuda tuturor provocărilor, trebuie să avem curajul de a-l arăta prin însăși viața noastră.

Viața de credință se arată prin trăirea cu fidelitate a Binelui inspirat de Isus. Acest lucru nu corespunde de foarte multe ori unor situații confortabile, în care siguranța personală ar fi garantată. A face binele, mai ales astăzi, nu e neapărat o cale a liniștii, cu atât mai puțin un drum scris de popularitate. Dar orice viață de om trăită firesc privește întotdeauna la esențial ca să vadă ulterior amănuntele. Isus care învie este obligatoriu Isus Cel care, în prealabil, a trecut prin moarte!

Izolarea în casă din aceste zile amplifică sentimentul eșecului personal și, bineînțeles, inclusiv nemulțumirea de a nu putea merge la biserică. Este evident că în această situație de limitare a lua pe umeri propria cruce nu mai e un moft al preoților. De ce este atât de important să mergi la biserică duminica și în sărbători? Cine suferă cu adevărat în aceste zile, dacă nu aceia care suspină după primirea iertării sacramentale a păcatelor și a Sfintei Euharistii, care știu că fără Isus nu pot conta pe rezistența sau forțele lor! Pentru că aici se află izvoarele energiei care dau sens și reușită vieții lor, fără să-și  permită să uite cuviința și altruismul Crucii lui Isus. Ce nesperată șansă, totuși, pentru a ne convinge de aceste lucruri, pentru a admite vanitatea atâtor lucruri care, deși nu ne-au garantat siguranța, ne-au epuizat până acum fără rost și într-un mod atât de costisitor.

Imposibilitatea de a merge la Sfânta Liturghie în aceste zile spune că Biserica cu B mare nu e o simplă asociație care împărtășește gusturi comune sau „gestionează” produse sacre. Că în Biserică nu contează cel care strigă cel mai tare la fel ca în piața mare pentru a-i acoperi pe ceilalți, că Biserica nu trăiește din petiții și nu-și revigorează atașamentul față de Isus – cum spune pericopa de astăzi din Faptele apostolilor – prin dezbinare. Dacă diavolul nu a izbutit să nimicească lucrarea lui Dumnezeu dinspre exterior, a încercat, desigur, să facă ravagii prin disensiuni la nivel sufletesc. Cel rău se folosește întotdeauna de înclinațiile noastre lumești și se sprijină pe sensibilități personale, pe care le poartă la exasperare, ca să ațâțe nemulțumirea și cârtirea. De aceea, atunci când Biserica celebrează cultul descoperă Cerul, știind că are misiunea de a vesti Împărăția, de a o ține aprinsă în suflet astfel ca omul să se străduiască să fie bun aici, acum, ca să se bucure apoi, dincolo, pe vecie.

Omul credincios se străduiește să vină la biserică nu pentru că n-ar putea merge duminica în altă parte. Vine conștient că numai prin primirea Iertării păcatelor și Împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului reușește să arate, zi de zi, că renașterea lumii depinde de retrezirea morală și de bunătate. Înainte să aibă timp de bolboroseli egalitariste sau despre soluții lumești lipsite de realism sufletesc, creștinului îi place să se bucure de cât de mult te iubește Isus și cum s-a lăsat El la îndemâna nedreptății omului ca să moară pentru tine și să te învie.

În așteptare, cu toată distanțarea „socială”, spiritul Învierii să crească în noi foamea și setea de Isus! Să cerem mai întâi harul convertirii, apoi harul sănătății sufletești și, la urmă, harul încetării încercării acestor zile grele. Speranța Învierii va rodi, fără să mai pretindem lumii ostile lui Isus un respect pe care am renunțat să-l cerem mai întâi de la noi înșine. Dragostea pentru El – spune sfânta Margareta Maria Alacoque – domnește în suferință, triumfă în smerenie și se bucură în unitate. Hristos a înviat!

+ Mihai, episcop