Până când vom vedea însă sfârșitul, chiar dacă Biserica va deveni o civilizație insulară, printre mări de minciună și degradare morală, nimeni nu se poate pierde, ținând la gustul și parfumul lui Hristos.Nimic nu te poate, dacă nu vrei, despărți de dragostea Domnului. [...]

În ce merită să se asemene omul de azi cu cel de ieri. Aniversări

În ce merită să se asemene omul de azi cu cel de ieri. Aniversări
12 Mai
2020

În ce merită să se asemene omul de azi cu cel de ieri. Aniversări

La împlinirea a șaptezeci și cinci de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, regina Elisabeta a II-a și-a încurajat compatrioții, spunându-le că toți cei care au trăit războiul – ea fiind una dintre supraviețuitori! – se recunosc în urmașii lor de azi. Dăruiți, solidari și devotați societății, supușii Majestății Sale, împreună cu adversarii de ieri, deveniți prieteni, se străduiesc, așadar, să rezolve provocări comune, inclusiv epidemia de covid-19.

În goana omului de azi pentru a controla infectarea, lui Dumnezeu nu i s-a oferit însă prea multă atenție. Cel mult s-au spus ironii pe seama credinței și s-a evocat pericolul contaminării din biserici, cu nimic mai expuse decât magazinele de unde omul își procură alimentele. Oare chiar se regăsesc veteranii în manierele lumii de azi, care a învățat să creadă că până și firescul Creației nu este altceva decât o construcție socială? Față de prezent, generația războiului nu se rușina de Isus, străduindu-se să construiască, cel puțin în Occidentul rămas liber după conflagrație, un univers al încrederii în spiritul Evangheliei. Dar și în estul Europei, cu toată barbaria comunistă, Dumnezeu n-a putut fi răpit din miezul istoriei și nici din sufletele oamenilor.

Stăm de două luni în casă pentru a frânge puterea contagierii, gândindu-ne că sănătatea este un țel important. Implicarea socială, rațiunile sanitare, pacea și prietenia, protectoratele economice nu par să ajungă însă pentru a defini complexa statură a omului. Cu toate acestea, profitând recent de neatenția lumii preocupată pentru siguranța sa publică, a fost trecută legea educației sexuale în școli, impietând asupra inocenței și demnității copilului, alterând dreptul familiei de a începe de acasă cuviința vieții. Epidemia de covid-19 a revelat astfel felul de a fi al omului prezent, cu frica sa de rău, cu asumarea parțială a unor întrebări esențiale și cu idealuri personale fără o precisă sensibilitate față de Dumnezeu. Egalitarismul, pacea și prietenia au devenit clișeele unei societăți auto-suficiente care nu mai are nevoie de Hristos. Într-o lume care beneficiază de progresul științelor experimentale și imaginează viitorul ca pe o oază de confort antiseptic, viața inspirată de legătura cu Dumnezeu nemaifiind o prioritate, siguranța corporală pare, deci, să ajungă.

A confunda fraternitatea socială cu țelurile credinței, a o imagina drept fundamentul unicului rai, pământesc și egalitar, nu e altceva decât o perspectivă seculară de sensibilitate evident antihristică. Pierzând amprenta Împărăției lui Dumnezeu și străduința de a-l urma pe Isus pe cruce, ca și la Înviere, Biserica se transformă inevitabil ea însăși într-un ong – cum a spus Papa Francisc – și devine muzeu. Or învierea lui Isus, după eșecul său în fața lumii, a rescris toate prioritățile în legătură cu ceea ce credința numește de atunci încoace succes. De aceea, credința nu este o simplă doctrină fără implicații publice, la care s-ar subscrie doar pentru banale necesități private. Fără a garanta neapărat siguranța personală – Isus a mers conștient la moarte pentru omenire! – credința imprimă în existența omului o viziune completă asupra vieții și, mai ales, un stil de a trăi cu încredere în veșnicie. Acest lucru nu era un secret în timpurile care i-au forjat pe veteranii ultimului mare război și face, nu-i așa, diferită de a noastră generația lor, pe care regina Angliei o evoca cu recunoștință.

Ce l-ar putea asemăna, așadar, pe omul de azi cu cel de ieri? Regăsirea unui loc pentru Dumnezeu în trăirile sale. Un Dumnezeu bun, vindecător, milostiv față de aceia care își recunosc infirmitățile și nu confundă Providența cu evlavia pentru un un rai pământesc imposibil, creat de religiozitatea relativismului.

+ Mihai, episcop