Suntem chemați să mergem împreună, să facem acest lucru rămânând uniți pe acest drum al creșterii spirituale, fiind dispuși să trăim mereu timpul pe care îl parcurgem ca har al lui Dumnezeu pentru înrădăcinarea noastră și a semenilor noștri în credință. Punând pe primul loc cultivarea semințelor pe care Creatorul le-a sădit în noi pentru a transmite aproapelui nostru darul de a trăi ca frați, putem aduce Mărire Tatălui Ceresc.
Este important însă să nu uităm să ne lăsăm călăuziți de Spiritul Sfânt, ascultând de șoaptele Sale, mergând mereu în urma lui Hristos.
Atât ieri, cât și azi, trăirea în prezența vie a Mântuitorului – în Sfintele Taine, în Cuvântul Evangheliei, în rugăciune și în meditație – determină creșterea noilor generații care urmează pe Păstorul cel Bun.
Nimeni nu se mântuiește însă singur; noi am fost răscumpărați prin jertfa lui Hristos. Mântuirea este un dar, iar noi suntem chemați să primim Milostivirea lui Dumnezeu.
Atunci când ne recunoaștem slabi, bolnavi, neputincioși, păcătoși, având puțină credință, să cerem așadar mila lui Dumnezeu, lăsându-L să pătrundă în viețile noastre pentru a restaura făptura cea veche.
Dacă am pierdut urma pașilor Săi, avem oricând posibilitatea de a ne căi și, astfel, să reîncepem parcursul împreună cu Domnul, indiferent de statutul nostru, căci El ne așteaptă pe toți.
Să mergem împreună, dar nu oricum, ci doar împreună cu Hristos – printr-o convertire continuă a inimii, prin ascultarea Cuvântului și prin păzirea poruncilor lui Dumnezeu.
Să fim disponibili, să-i ascultăm pe ceilalți, să-i vizităm pe cei aflați în nevoie, să dăm mărturie prin trăirea personală! Toate acestea sunt un fel de a urma calea Domnului, la fel ca și atunci când celebrăm Sfintele Taine, în comuniune, căci suntem turma lui Hristos.
Sinodul arată calea pe care poporul lui Dumnezeu merge împreună, întrucât Mântuitorul Isus Hristos este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6), iar primii creștini erau numiți „cei care urmează calea”. În Biserica Primară liturghia era comuniunea cu Dumnezeu, dar și comuniunea cu toți creștinii. Să regăsim deci acest sens, trăindu-l în comunitățile noastre!
Sinodalitatea este modul de viață și de muncă al Bisericii. În acest drum, trebuie să căutăm să ne formăm în experiența de a asculta și de a discerne voia Domnului. Astfel, putem deveni Biserica pe care Dumnezeu și-o dorește.
Mergând împreună însă, trebuie să ținem cont de specificul fiecărei episcopii, parohii, congregații sau mișcări laice pentru a proclama Evanghelia. De asemenea, este nevoie să reînnoim continuu mentalitățile și structurile ecleziale pentru a putea îndeplini chemarea lui Dumnezeu adresată Bisericii, indiferent de vremurile pe care le traversăm. Realizarea acestui fapt implică atât convertirea personală, cât și cea comunitară, acesta fiind singurul mod în care vom putea să îndeplinim încredințarea pe care am primit-o.
Comuniunea, participarea și misiunea sunt pilonii vitali ai Bisericii sinodale. Deschiderea pe care Mântuitorul a arătat-o tuturor popoarelor, nelăsând pe nimeni fără posibilitatea dobândirii mântuirii, se regăsește și în accesibilitatea acestor trei fundamente ale creștinilor.
Astăzi cuvintele Sfântului Ioan Botezătorul – „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!” (Mt. 3, 2) – vin să limpezească parcursul nostru împreună. Prin penitența sinceră, prin credința autentică și prin trăirea în jurul Sfintelor Taine, având-o pe Maica Domnului, Sfanta Fecioară Maria, drept ocrotitoare, putem deveni părtași șoaptelor Spiritului Sfânt, spre Mărirea lui Dumnezeu și spre mântuirea sufletelor.
Pr. Silviu Moșneag
