Până când vom vedea însă sfârșitul, chiar dacă Biserica va deveni o civilizație insulară, printre mări de minciună și degradare morală, nimeni nu se poate pierde, ținând la gustul și parfumul lui Hristos.Nimic nu te poate, dacă nu vrei, despărți de dragostea Domnului. [...]

Impresia lăsată în închisoare de episcopul Valeriu Traian Frențiu: „Totul era la el impresionant: barba albă, figura, mersul. Deşi mic de statură, părea grandios”

Impresia lăsată în închisoare de episcopul Valeriu Traian Frențiu: „Totul era la el impresionant: barba albă, figura, mersul. Deşi mic de statură, părea grandios”
11 Iulie
2020

Impresia lăsată în închisoare de episcopul Valeriu Traian Frențiu: „Totul era la el impresionant: barba albă, figura, mersul. Deşi mic de statură, părea grandios”

„Tot timpul am fost cu admirație față de ÎPS frate, pentru tăria cu care suporta toată batjocura la care a fost supus”, scria Iuliu Hossu în memoriile sale despre pătimirea în închisoare a decanului de vârstă al episcopilor uniți arestați în octombrie 1948.

Sufletul Fericitului Valeriu Traian Frențiu s-a ridicat la Cer în 11 iulie 1952 din temnița de la Sighet. „Funeralii naționale a avut și fratele Valeriu”, scria Iuliu Hossu. „A doua zi au luat cunoștință toți fruntașii neamului din toate partidele, în frunte cu Iuliu Maniu, fiu ales al Bisericii noastre, Ion Mihalache, Gheorghe Brătianu, ceilalți fruntași ai partidelor liberal, averescan, socialist, toți care sufereau în temnița Sighetului pentru neamul lor și pentru țara lor, căci altă vină nu aveau decât că-și iubeau neamul și țara. Toți acești fruntași care reprezentau țara în lupta de rezistență în fața cotropitorilor au luat parte din tot sufletul, cum mi-au comunicat pe rând, prin purtătorii lor de cuvânt, șoptit la ușa celulei, au luat parte vie la doliul nostru și sufletește au făcut funeralii naționale în sufletul lor.”

Una dintre cele mai emoțonante descrieri a corului episcopal greco-catolic și al decanului său ne-a fost lăsată de Nicolae Carandino, fruntaș țărănist și director al ziarului Dreptatea:

„Când ieşeau la plimbare, toţi bătrâni sau îmbătrâniţi înainte de vreme, toţi cocârjaţi, aveau în frunte şi la oarecare distanţă pe Frenţiu.

Totul era la el impresionant: barba albă, figura, mersul. Deşi mic de statură, părea grandios. Nu pot fi bănuit de părtinire fideistă; n-am avut niciodată sentiment religios. Am fost în schimb totdeauna sensibil la măreţie. Şi niciodată nu am avut mai puternic şocul suprafirescului, decât privind la şirul de moşnegi târşâiţi pe care Dumnezeu, sau Moise sau cine ştie ce profet, îi luase sub înalta sa conducere.

Îmbrăcaţi în haine de ocnaşi, martiri ai credinţei lor, toţi aceşti bătrâni nu păcătuiseră desigur decât prin omenie. Mare vină omenia în asemenea vreme, dar mari şi aceia care nu se ostenesc să o apere! Mă uitam printre zăbrele şi lăcrimam fără voie la acest spectacol dantesc. Şi mă gândeam dacă alţi ochi decât ai mei l-au înregistrat şi dacă se vor afla mai târziu pene care să-l descrie.

Am aflat peste câtva timp că Frenţiu a murit în celulă în urma unui atac de inimă. Locul lui în frunte l-a luat Hossu. Apoi episcopii au dispărut, unii tot în moarte, alţii pe la alte lagăre sau închisori.”