Împărtășanie Solemnă în parohia „Adormirea Maicii Domnului” din București

Împărtășanie Solemnă în parohia „Adormirea Maicii Domnului” din București
25 Mai
2015

Împărtășanie Solemnă în parohia „Adormirea Maicii Domnului” din București

Astăzi, 24 mai 2015, la Sfânta Liturghie din parohia „Adormirea Maicii Domnului” din București, a avut loc Sfântă Împărtășanie solemnă a 12 copii. Cei 6 băieți și cele 6 fete, pregătiți timp de 8 luni de părintele paroh Constantin Oltean, l-au primit pe Isus în prezența familiilor și a credincioșilor din parohie, veniți în număr mare pentru a se bucura alături de cei mai mici membri ai comunității.
Copiii au primit Sfânta Împărtășanie din mâinile Preasfințitului Mihai Frățilă, care i-a îndemnat să persevereze pe drumul de credință. Totodată, Preasfinția Sa a subliniat importanța trăirii creștine în cadrul familiei, singura modalitate ca învățătura de credință primită de copii la catehism să rămână vie și să aducă roade în mijlocul unei societăți care dă semnalul că se opune tot mai mult spiritului Evangheliei.
Îmbrăcați în haine de sărbătoare, copiii au pregătit un cântec special pentru momentul întâlnirii cu Isus. Bucuria celor mici s-a prelungit alături de părinți și de cei dragi, în sala „Vasile Aftenie” din curtea bisericii.
Oana Dimcev