Viața și alegerile martirilor confirmă faptul că unitatea Bisericii se manifestă în atașamentul omului credincios față de Adevărul lui Isus. Putem pierde orice, dar nu Adevărul Lui! Acest Adevăr este de trăit cu sfințenie. Nu părerile lumii, cu atât mai puțin opiniile personale arbitrare. Fidelitatea față de cuvântul lui Isus oferă, de fapt, garanția că nu rătăcim calea mântuirii. Fiindcă „cel ce se va rușina de mine și de cuvintele mele, de acesta și Fiul Omului se va rușina, când va veni întru mărirea sa”. [...]

Gustul, mirosul și savoarea Adevărului

Gustul, mirosul și savoarea Adevărului
23 Septembrie
2020

Gustul, mirosul și savoarea Adevărului

Din Evanghelii aflăm că diferiți demoni sunt la originea surzeniei, a muțeniei, a orbirii a câtorva dintre bolnavii vindecați de Isus. Ce demoni vor fi în spatele virusului care ruinează siguranța lumii, nu știm. Știm, însă, că primele semne ale infectării arată la bolnav o surprinzătoare pierdere a mirosului și a gustului.

Deși nu par esențiale, la prima vedere, gustul și mirosul sunt legate însă de savoarea elementară a vieții. Doar gustul și mireasma îl pot conferi omului integritatea capacităților sale, iar absența lor face din oricine un simplu robot al foamei. A pierde simțul interior al perfecțiunii, lipsită de gustul sau mirosul preocupărilor pentru Dumnezeu, înseamnă, cu atât mai mult, riscul de a crede gustoasă orice searbădă otravă a Răului ca în timpul pe care îl trăim, azi.

A păstra savoarea Adevărului și a vieții este, prin urmare, esențial ca să percepi semnele timpului. Trebuie să știi unde se află Binele și în ce se travestește Răul. Gustul și mirosul Binelui presupun, în același timp și în mod absolut, ca Răul să fie recunoscut și numit ca atare. Nu trebuie uitată tragedia acelor oameni care, la venirea lui Isus în lume, deși se îndeletniceau cu lectura Bibliei, nu l-au recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu. Lipsiți de savoare din cauza unui spirit legalist, mulțumiți de împliniri rituale, fără dragoste, devotament și prospețime, acești oameni nu aveau cum să surprinsă semnele timpului în legătura lor cu Dumnezeu. Or, veritabilul dialog interior al omului cu Cerul ancorează în mod inevitabil sufletul, prin simțurile inimii pe care le dezvoltă numai prietenia cu El.

Dacă prin răbdare se câștigă mântuirea sufletului și nu se pierde accesul în Împărăție, omul se străduiește în viața sa de acum, ca să se asemene lui Isus, să primească gustul și mirosul lucrurilor Lui. Ca să poți înfrunta Răul trebuie, însă, să-i înțelegi perfidia și să-i dai numele cuvenit. Este singura formă de respect pe care Binele o acordă Răului în această cosmică încleștare. Poate de aceea, pe mulți oameni continuă să-i intrige cuvintele Maicii Domnului rostite la Fatima, în 1917. Fără simpozioane, tratative internaționale sau apeluri la mai-marii lumii, Dumnezeu așteaptă explicit rugăciunea fiecărui credincios pentru soarta lumii și jertfele lui zilnice în favoarea înmuierii inimilor celor răi. Dar mai presus, se amintea atunci, în acel tulbure 1917, o devoțiune – stranie în ochii acelora care se cred mari teologi – la Inima fără prihană a Sfintei Maria. O evlavie imperios legată de consacrarea Rusiei și de efectul ei asupra soartei lumii care, tot amânată, a sfâșiat din păcate ascultarea Bisericii față de Providență și a născut acel lung șir al martirilor veacului trecut.

Știm ce s-a petrecut de-atunci. Istorii și civilizații spulberate de tăvălugul crimei, un al Doilea Război mondial, crâncene dictaturi comuniste – ancorate și azi pe glob, fără jenă, datorită în parte și ipocriziei lumii libere – n-au fost îndeajuns pentru a constata sărăcirea savoarei lumii creștine. Nu ne apropiem încă de final, dar semnele cernerii se arată acum cu vivacitate la intersecțiile bătăliei cu corectitudinea politică. Până când vom vedea însă sfârșitul, chiar dacă Biserica va deveni o civilizație insulară, printre mări de minciună și degradare morală, nimeni nu se poate pierde, ținând la gustul și parfumul lui Hristos.

Nimic nu te poate, dacă nu vrei, despărți de dragostea Domnului. Tocmai de aceea savoarea inimii – gustul și mirosul lui Isus – se află într-o bucătărie a credinței adevărate, alături de pacea și încrederea conștiinței Adevărului care unește. Și, fiindcă victoria îi aparține deja lui Dumnezeu, merită să spui: Dăruiește-mi, Doamne, mirosul acelui curaj care mă ajută să recunosc Răul și gustul îndrăznelii Adevărului tău, ca să-l pot înfrunta!

+ Mihai, episcop