Atât iconografic, cât și din punctul de vedere al desăvârșirii plastice, fresca din calota bisericii catedrale predispune la meditație. Fecioara Maria este reprezentată în interiorul modestei case din Nazaret în momentul în care ascultă salutul îngerului: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine” (Luca 1,28). Spre deosebire de imaginile din Orientul Mijlociu în care Maria examinează și discută propunerea îngerului: „Cum va fi mie aceasta ?” (Luca 1,34), accentul scenei noastre cade pe umilința Mariei: „Iată servitoarea Domnului”. Semnul încuvințării este sugerat de brațele larg deschise și de coborârea Spiritului Sfânt din comuniunea Treimii. Veșmântul Fecioarei este un maforion de culoare închisă, decorat cu trei stele, una deasupra frunții și două pe umeri, semnul curăției înainte de naștere, în timpul nașterii și după naștere. Culoarea sa pământie este o aluzie la țărâna din care a fost plămădit primul om și care a devenit iarăși roditoare în pântecele Mariei.
Un detaliu pe care îl regăsim încă din secolul al XII-lea este acela al cărții așezate pe analog, indiciu care sugerează familiaritatea Preacuratei cu rugăciunea și meditația, conform cu textul evangheliei apocrife a lui pseudo-Matei. Detaliul cărții înlocuiește treptat lâna și fusul din mâinile Fecioarei, deși o aluzie la perdeaua templului pe care Maria o țesea încă din pruncie o găsim în fâșia purpurie care acoperă parțial arhitecturile în partea dreaptă. Fecioara este așadar primul receptacol al Cuvântului, așa cum o evocă și versurile canonicului Nicolae Pura din anii prigoanei:
O, Marie, Cartea lumii, Evanghelia cea vie,
Pe-ale tale pagini albe, astăzi Sfântul Spirit scrie,
Pe Cuvântul ce din tine ne-ncetat va străluci
Ca să-l poată omenirea-n toate vremile citi.
Arhanghelul Gavril, mesagerul prin excelență din Biblie, poartă o tunică albastră care se contopește cu albul supranatural al hlamidei. Graba cu care se înfățișează în casa Mariei este indicată de veșmântul care în partea inferioară mai flutură în vânt. Dacă ridicarea mânii sale drepte evocă cuvintele adresate Fecioarei, în mâna stângă el ține un crin. Această floare este menționată de mai multe ori în Cântarea Cântărilor, iar caracteristica ei este de a crește între spini sau prin vâlcelele în care pasc mieii, o închipuire a curăției care se naște din acceptarea cu seninătate a voinței Domnului.
Un ultim detaliu este constituit de arhitecturi. Acelea din spatele Preacuratei reprezintă colonada care precede intrarea în bazilica din Nazaret, zidită pe locul în care se afla casa Mariei. În spatele îngerului este „patria” lui Isus, cetatea Nazaretului, conform cu profeția mesianică: „Nazarinean se va chema” (Matei 2,23). Compoziția este încununată de firmamentul zugrăvit în nuanțe diafane de albastru, peste care este înscrisă o cruce aurită și înflorită. Desenul ei integrează în mod ingenios sugestia venită dinspre elementele de feronerie din catedrală. Buna Vestire nu deschide, așadar, o poartă generică a mântuirii, ci pe aceea precisă a mântuirii prin cruce. Fresca Catedralei noastre arată că „da”-ul plin de credință al Mariei are ceva din forța drumului în noapte al lui Avraam, dar, în același timp, conține promisiunea răsplății în Paște și în Euharistie. Cu cuvintele aceluiași părinte Nicolae Pura:
Gingășia feței sale nu-i un farmec ce te fură,
Ci-i o scară ce te-nalță, iar întreaga ei făptură
E altar de rugăciune cu miros de busuioc.
Pr Lucian Lechințan SJ
