A întâmpina adevărul pentru a-l refuza
Locuitorii Nazaretului auziseră și ei de minunile de prin vecinătate ale fiului lui Iosif tâmplarul. Ar fi vrut să vadă minuni, dar Isus n-a putut face nimic pentru ei, fiindcă nu credeau în El. Spunându-le adevărul în față, a fost alungat din oraș și a trebuit să se mute la Capernaum.
Traversând în lung și în lat Galileea, Isus va ajunge, trecând peste lacul Ghenizaretului, și în ținutul Gadarenilor. Un loc complet păgân care n-avea nimic în comun cu crezul israeliților, dar pe care Domnului n-a refuzat să-l cerceteze. De la apă, drumul spre așezare mergea pe lângă un loc în care doi posedați provocau multe neajunsuri trecătorilor, obligându-i astfel la lungi ocoliri. Eliberarea lor săvârșită de Isus restabilește ordinea și pacea, dar aduce cu sine pierderea unei mari turme de porci din apropiere. Paguba e mare, rescriind prioritățile cetății, astfel că toți locuitorii ieșindu-i Domnului în întâmpinare, l-au rugat să plece. Mulțumim de ajutor, frumos…, totuși, cam scump!
Înainte de a fi pradă Răului sau de a ne atașa de el, comoditățile sau tabieturile ne fac și pe noi să ieșim în întâmpinarea lui Dumnezeu pentru a-l invita să plece în exil. În lumea deja străină de chemarea lui Hristos, folosim adesea politețea vorbelor frumoase pentru a refuza adevărul sau a-l minimaliza. Fiindcă Isus nu are nimic de vândut, dăruind, în schimb, totul gratis, nimeni nu mai vrea să se apropie pentru a primi daruri. Nu trebuie să ne mai surprindă atunci că, vorbind despre ziua judecății, Domnul va spune despre cei din vechime – care n-au avut șansa de a-l fi întâlnit – că vor avea parte de mai puțină asprime.
Tragedia sufletului care refuză credința nu are, într-adevăr, termen de comparație. „Ce-i va folosi omului să câștige lumea întreagă dacă își va pierde sufletul” (Matei 16,26). De aceea, evanghelia eliberării posedaților din Gadara ne propune o întrebare extrem de incomodă: Avem loc pentru Isus în viața noastră?
A-l recunoaște pe Cel care îl arată pe Tatăl, care plătește cu viața sa nerecunoștința omului, a răspunde prieteniei cu El este semnul că ceva ni s-a schimbat în viață, că l-am întâlnit. „”Aproape este de tine cuvântul, în gura ta și în inima ta”, – adică cuvântul credinței pe care-l propovăduim – spune sfântul Pavel. Dacă vei mărturisi cu gura ta că Isus este Domnul și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morți, te vei mântui. Fiindcă cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire” (Romani 10,8-10). Chipul adevărat al lui Isus este, deci, unul singur. Altfel, – cum spunea șarpele – Dumnezeu nu e decât zeul crud care strică planurile și îngenunchează prin fatalitatea puterii sale.
+Mihai, episcop
