La sfârșitul Vecerniei de la biserica ortodoxă ,,Parcul Domenii”, Preasfințitul Mihai a ținut meditația pentru prima zi a Octavei de rugăciune pentru unitatea creștinilor. Au fost prezenți Nuntiul apostolic în România, IPS Datev, Arhiepiscopul armean, PS Cornel, episcop auxiliar și PS Paisie, vicar patriarhal. Din partea autorităților a participat domnul Ciprian Olinici, ministru secretar de stat pentru culte.
Cuvântul PS Sale Mihai Frățilă în prima zi a Octavei de rugăciuni pentru unitatea creștinilor
Pentru mica/mare lume din care facem parte am avut parte de un an dificil. Bunul simț și cumpătarea au lăsat impresia unei descompuneri iremediabile. Fără cuviința îndreptată spre semeni și fără recunoașterea libertății ca har viața noastră publică ajunge paradă goală. Uneori chiar și referințele publice la Dumnezeu și la tradiție par să servească mai curând deșertăciunii și disprețului față de adevăratele valori creștine.
Într-o lume dominată de virtual și de superficialitate, felul de a ne etala identitatea creștină este o mare provocare. Persuasiunea credinței nu ține însă de strigăte și de reclamă. Dincolo de istoriile derizorii care ne subjugă cotidianul, o întâlnire personală cu Isus este singura cale de a da mărturie despre faptul credinței: „cred în botezul spre iertarea păcatelor, aștept învierea și viața veșnică ce va veni”.
Conduce oare viața noastră spre bucuria întâlnirii cu Isus?
Dacă credem însă efectiv, am vedea de ce nașterea lui Isus la Betleem îi anticipează deja soarta tragică; de ce, din primele sale zile în lume, Dumnezeu nu-și scutește Fiul de grija vieții, de ce existența lui pe pământ este de la început îndreptată spre Vinerea Mare – pentru a duce la împlinire planul divin. Moartea sa pe cruce pentru păcatele noastre – Jertfa răscumpărării omului – nu poate fi redusă la un accident marginal, petrecut spre sfârșitul călătoriei într-o lume marcată de răutate și cruzime. E culmea misiunii pentru care Isus se naște, dând astfel un nou curs evenimentelor istoriei.
Fără iubire și respect întru Hristos totul poate deveni idolatrie. Morala creștină nu se apără prin forța concepțiilor partizane, promovate de facțiuni politice. „De la «Isus a venit și pentru noi» e numai un pas până la «Isus a venit numai pentru noi»“, spune cu fină ironie un critic literar, care deși împovărat de ani nu și-a pierdut umorul (Eugen Negrici).
Anul acesta celebrăm 1700 de ani de la Sinodul de la Niceea, unde Isus a fost proclamat de Biserica întreagă ca Fiu al lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat și om adevărat, dar asta nu i-a știrbit nimic din celălalt titlu, de Fiu al Omului.
Ecourile vieții lui Hristos ne spun că Biserica nu are succes doar prin imaginea sa publică. Ea este chemată în primul rând la mărturia membrilor săi și la perseverența credinței! Multe istorii aparent tragice au deschis perspectiva unor înnoiri spirituale fără precedent tocmai datorită calității morale a oamenilor care s-au angajat în favoarea semenilor lor.
Anul 2025 – pentru Biserica din care fac parte, dar și pentru cultura românească – a fost pus sub emblema episcopului Iuliu Hossu, acel personaj discret, într-un colț de fotografie, care a citit declarația de unire a Ardealului cu țara mamă și care a sfârșit nu departe de București, într-un domiciliu forțat, fără să abdice de la curajul și bucuria de a păstra și purta iertarea pretutindeni unde greii pași ai vieții sale l-au dus. (….)
Un om credincios știe că merită „să trăiască pentru altceva decât pentru sine, să facă ceva în lupta cu adorația propriului statut, să creadă atunci și în valoarea voinței sale – Dumnezeu ne-a dăruit libertate –, să fie fidel unui crez, indiferent de cât ar putea fi de dezamăgit și să rămână în joc, și mizând pe propria schimbare în bine înainte de a o aștepta de la semenii săi. Aceste reguli n-au cum să apună în atenția omului, indiferent cât de înalte vor ajunge cotele progresului. Când un credincios adevărat acceptă tot ceea ce nu poate îndrepta sau schimba, face un act investit de încrederea smerită inspirată de viața alegerile și exemplul lui Isus. E o cale aducătoare de răspundere și compasiune.
Mulțumim că și anul acesta am putut primi curajul speranței de a fi puțin timp împreună pentru a-i cere lui Dumnezeu iertare pentru sărăcia credinței noastre. În fața lui Isus răstignit – același Isus care s-a schimbat la față pe Tabor și care, murind, va învia – să putem crede că mărturia și străduința vieții zilnice ne conduc în preajma sufletelor! Că aura lui Isus din noi este apostolatul primordial pe care Domnul îl așteaptă ca să se apropie de oameni! Că Binele triumfă deja în vieți credincioase lui Isus! Că fără moartea semințelor în glie nu va fi rod la anul!
