Faptul de a se crede superiori celorlalți i-a condus pe mai marii Legii la pierderea harului de a-l recunoaște pe Mesia. Prezumția de a fi în posesia Adevărului i-a făcut să creadă că vanitatea ar putea fi o virtute, astfel că refuzul lor de a se deschide lui Isus a deschis ușa mântuirii tuturor neamurilor. Uneori cădem și noi în ispita de a ne crede mai buni decât ceilalți. Dacă prin har nu suntem ca cei răi, deși avem același aluat al slăbiciunii, trebuie să știm că, asemănându-ne lui Isus, ne abținem de la judecată și nu răspundem răului cu rău. Trăind și oferind iertarea, compasiunea, viața omului credincios ține, într-adevăr, de cuvânt și merge pe încrederea în Dumnezeu. [...]

Evenimente - Episcopia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de București

Hramul Bisericii şi Parohiei Greco-Catolice „Adormirea Maicii Domnului”

În timpul postului ce precede sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în fiecare zi între 4 august și 13 august – Paraclisul Maicii Domnului, de la orele 18:00, urmat de Sfânta Liturghie.

14 august

Ajunul sărbătorii

Ora 08:30 – Sfânta Liturghie

Ora 09:45 – Rozariul de bucurie (începe Privegherea cu rugăciune de închinare – adorație – în faţa Altarului care se termină la orele 21:30)

Ora 12:00 – Rozariul de lumină

Ora 16:00 – Rozariul de durere

Ora 19:00 – Vecernia arhierească (înconjurarea bisericii cu lumânări)

Ora 20:15 – Rozarul de mărire (încheierea privegherii)

15 august

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Ora 10:00 – Sfânta LiturghieArhierească

15 August 2014
Evenimentul a avut loc.