Etichetate: Preot Zenovie Pâclişanu

Câteva repere istorice ale parohiei „Adormirea Maicii Domnului”
03 Septembrie
2017

Câteva repere istorice ale parohiei „Adormirea Maicii Domnului”

Numărul din ce în ce mai mare al credincioșilor greco-catolici din București, după unirea Ardealului cu patria mamă, a făcut necesară edificarea unui alt locaș de cult după biserica Sfântul Vasile cel Mare, azi catedrală. Astfel, încă din 1925, Papa Pius XI oferea o donație, prin intermediul Congregației pentru Bisericile Orientale, pentru o nouă biserică greco-catolică în București, care să fie mărturie a credinței catolice în Capitală. În 1930, printr-o lege publicată în Monitorul Oficial în 7 iulie, Statul Român își dădea concursul pentru acordarea unui teren în vederea construirii unei biserici centrale și a unei case parohiale în zona Vămii [...]

1 Decembrie 2015 sărbătorit în Parohia „Sfânta Ana” din Bucureşti
02 Decembrie
2015

1 Decembrie 2015 sărbătorit în Parohia „Sfânta Ana” din Bucureşti

Sărbătoarea naţională a poporului român, cea de a 97 aniversare a Marii Uniri de la Alba Iulia, a prilejuit membrilor Parohiei „Sfintei Ana” din Bucureşti participarea la Sfânta Liturghie, oficiată de părintele Liviu Oţoiu, protopop de Bucureşti, urmatã de parastasul la care au fost pomeniţi participanţii direcţi la înfăptuirea măreţului Act, şi la momentul de rugăciune de la mormântul primului Cardinal român Iuliu Hossu din cimitirul catolic Bellu, la care membii parohiei se adună, în mod tradiţional, cu această ocazie. Este de menţionat cã alături de membri parohiei noastre s-au alãturat şi credincioşi din capitală. În cadrul Sfintei Liturghii părintele protopop [...]