Pelerinajul parohiilor din Capitală la biserica „Adormirea Maicii Domnului” cu ocazia sărbătorii hramului a devenit deja o tradiție în Episcopia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de București. Luni, 15 august, la Sfânta Liturghie celebrată de PS Mihai Frățilă au participat, alături de preoții din București, și reprezentanți ai comunității greco-catolice din Râmnicu-Vâlcea, preoți și credincioși, precum și numeroși cercetași de diferite vârste. Doamna Carmen Iohannis, soția Președintelui României, a asistat la Sfânta Liturghie, după care a petrecut câteva momente alături de comunitate. Sfânta Liturghie a fost urmată de un scurt moment muzical la fagot și pian susținut de Cristiana Crăciun și Teodora [...]
La Biserica „Adormirii Maicii Domnului” din Bucureşti joi, 28 aprilie 2016, a fost săvârșită Slujba Vecerniei împreună cu Liturghia Sfântului Vasile. Slujba a fost săvârşită de PS Mihai împreună cu un sobor de preoți în prezenţa a numeroşi credincioşi. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Pr. Constantin Oltean, Consilier eparhial pentru probleme administrative al Eparhiei de București. *** În Sfânta și Marea Joi se prăznuiesc patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică instituirea Sfintei Taine a Euharistiei, rugăciunea preoțească și vânzarea Domnului. [...]
Astăzi, 24 mai 2015, la Sfânta Liturghie din parohia „Adormirea Maicii Domnului” din București, a avut loc Sfântă Împărtășanie solemnă a 12 copii. Cei 6 băieți și cele 6 fete, pregătiți timp de 8 luni de părintele paroh Constantin Oltean, l-au primit pe Isus în prezența familiilor și a credincioșilor din parohie, veniți în număr mare pentru a se bucura alături de cei mai mici membri ai comunității. Copiii au primit Sfânta Împărtășanie din mâinile Preasfințitului Mihai Frățilă, care i-a îndemnat să persevereze pe drumul de credință. Totodată, Preasfinția Sa a subliniat importanța trăirii creștine în cadrul familiei, singura modalitate ca învățătura [...]