În 2015 – la un an după înființarea noii eparhii greco-catolice de București –, după consultarea istoricilor de artă și îndelungă chibzuință, a fost acceptată propunerea artistului ucrainean, greco-catolic, Ivan Karas din Roma pentru realizarea ansamblului pictural al catedralei „Sfântului Vasile cel Mare”. Domnul ne-a condus pașii, chiar și în timpul pandemiei – când lucrul a fost întrerupt –, fără a ne pierde speranța. Consolidarea și restaurarea lăcașului de cult au fost realizate între 2011 și 2013, în conformitate cu procedura stabilită de expertiza specialiștilor în domeniu. Celor patru scene din viața Sfântului Vasile, scenei votive – ctitorul, arhiepiscopul Netzhammer, oferă Domnului [...]
Astăzi, de Ziua Eroilor, portretele a doi dintre stâlpii credinței și ai țării și-au găsit locul cuvenit în reședința episcopală din București: Ioan Inocențiu Micu Klein - icoană a slujirii Evangheliei și semenilor, și Iuliu Maniu - simbol al devotamentului față de țară și de adevărul neîntinat de impostură. © Ivan Karas, ulei pe pânză [...]
„Putem aspira oare la un loc înalt, la dreapta sau la stânga lui Isus, ca cei doi frați, sub pretextul exclusiv că ne arătăm devotamentul față de bine? Cum le vine creștinul în ajutor celor care caută sensul vieții dacă, inspirat de ambițiile împărtășite de Iacob și Ioan, el însuși continuă cu încăpățânare să definească credința după prestigiul și succesul ei public sau după eficiența contabilă pe care o asumă puterea? Or, suferința răscumpărătoare, prin care Binele învinge, nu are loc în ceremonialul de forță al acestei lumi! Să ne mai mirăm că patima puterii reușește să întunece judecata în lumea noastră [...]
Când, spre sfârșitul toamnei a anului 2005, a avut loc ridicarea Mitropoliei Bisericii Române Unite la rang de Arhiepiscopie majoră, mă aflam la Roma. Un asemenea eveniment merita consemnat, într-un fel sau altul, și fiindcă în cetatea eternă se obișnuia ca înalții prelați să aibă portretele în instituțiile pe care le patronau, m-am gândit la un mic proiect artistic pentru a celebra noul statut al Bisericii. Ideea era de a realiza portretul cardinalului Todea pentru o imaginară galerie a mitropoliților din reședința Arhiepiscopului major. Vechile portrete ale episcopilor Făgărașului și ale mitropoliților Blajului fuseseră confiscate în 1948 și depuse la mănăstirea [...]
În vara anului 2013 urma să aibă loc beatificarea monseniorului Vladimir Ghika. M-am gândit atunci la peripețiile procedurii de beatificare a episcopilor români uniți care purtau, din păcate, de ani buni pecetea unei imobilități care părea să nu se mai termine. Deși aparent blocat, un asemenea demers trebuia totuși intuit în speranță, ca o certitudine și nu ca vană așteptare. În luna martie am făcut o călătorie la Roma și, ajuns acolo, am stabilit între două drumuri o întâlnire cu pictorul Ivan Karas, pe care îl cunoșteam de mai mulți ani. Îi propusesem cu ceva timp în urmă un proiect [...]