Începând cu 29 septembrie 2024, părintele Cristian Ioanette, preot „donum fidei” la București, aparținând eparhiei de Cluj-Gherla, a fost numit prin decret episcopal Administrator al parohiei „Maica Domnului” (Acvila), cu toate drepturile și responsabilitățile prevăzute de Dreptul Bisericilor orientale și de legislația eparhială. [...]

Etichetate: episcop

Mesajul de condoleanțe al PS Mihai adresat Ambasadorului Franței
14 Noiembrie
2015

Mesajul de condoleanțe al PS Mihai adresat Ambasadorului Franței

Excelenței Sale Domnului François Saint-Paul Ambasador al Franței în Românie București, 14 nov. 2015 Excelență,   Din toate colțurile lumii civilizate Franța primește mesaje de solidaritate și de simpatie, în aceste momente extrem de dureroase, urmare a barbariei unor oameni dedicați unei teologii a violenței și a morții. Aș dori, bineînțeles, să mă asociez acestei expresii de compasiune generală și să împlinesc o datorie de demnitate. Trebuie de asemenea cerut Domnului lumina discernământului pentru a constata în act o bătălie profund spirituală care ne invită să ne reformulăm apartenența interioară în fața unui viitor dominat de ură și de atitudini incapabile de a respecta caritatea și înțelegerea [...]

Mărturia episcopilor martiri și mărturia noastră
27 Octombrie
2015

Mărturia episcopilor martiri și mărturia noastră

Luna aceasta ne amintim de episcopii noștri martiri, arestați în noaptea de 28-29 octombrie 1948 și conduși pe drumul Golgotei. Tot într-o zi de octombrie, lumea catolică a aflat despre mărturia lor, evocată în fața Sinodului Episcopilor de la Roma,  în prezenţa Sfântului Părinte Papa Francisc și a 280 de episcopi. „Biserica noastră a fost suprimată de ocupația sovietică. Dar niciunul dintre cei 12 episcopi ai noștri nu și-a trădat comuniunea cu Sfântul Părinte. Biserica noastră a supraviețuit datorită hotărârii lor și exemplului lor de rezistență față de teroare și închisori. Episcopii noștri au cerut oamenilor să nu cedeze lumii. Să [...]

PS Claudiu la Catedrala greco-catolica „Sfântul Vasile cel Mare”
22 Februarie
2015

PS Claudiu la Catedrala greco-catolica „Sfântul Vasile cel Mare”

Preasfințitul Claudiu, episcopul Curiei de la Blaj, s-a aflat, duminică 22 februrarie, în mijlocul credincioșilor de la Catedrala „Sfântul Vasile cel Mare”. [...]

Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2015 – momente de la Catedrala greco-catolică
21 Ianuarie
2015

Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2015 – momente de la Catedrala greco-catolică

Momente de rugăciune în Catedrala „Sf. Vasile cel Mare”, în a treia zi a Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor. Cuvântul de învățătură a fost ținut de Episcopul Datev Hagopian, Întâistătător al Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România. La momentul de rugăciune au participat, de asemenea, IPS Francisco-Javier Lozano, Nunțiu apostolic în România și PS Cornel Damian, episcop romano-catolic, auxiliar de București. Alături de PS Mihai au slujit pr. Liviu Oțoiu, vicarul cu preoții și protopop de București, și pr. Ion Marcel Dăneț, parohul Catedralei „Sfântul Vasile cel Mare”.     [...]