Pentru preoții mărturisitori Dumnezeu și Biserica martirizată n-au fost niciodată pretext de superioritate, de lăudăroșenie sau vanitate! Ei au traversat vremea prigoanei știind că predicarea sinelui contravine moralei creștine și că mojicia, sfidarea bunei-cuviințe și a ascultării față de mai-marii bisericești au fost și rămân întotdeauna lucruri străine pentru Evanghelia lui Hristos. Propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu, preoții mărturisitori nu au uitat să ne învețe de a ne feri de vorbitul cu două înțelesuri și de trufie, care – sub masca evlaviei față de soarta Bisericii – scoate la înaintare eul omenesc pentru a conduce la vrajbă și la dezbinare. Aceste atitudini [...]
Cuvântul PS Mihai Frățilă la Academia Română (Sesiune organizată de Episcopia greco-catolică de București în Aula Academiei și dedicată celor Șapte Fericiți Episcopi martiri greco-catolici, 27 septembrie 2023): Atingerea unui echilibru în căutarea fericirii, a siguranței, și definirea virtuții pe fondul confruntării cu suferința au fost preocupări constante în gândirea umanității. A explicita idealul fortificării minții până când țesătura ei primește rezistența în fața suferinței – este o realitate formidabilă pe care inclusiv secolul trecut a așezat-o în fața conștiinței umanității, bulversându-i fibra intimă. Dar, în absența referințelor morale, orice poveste „cu” sau „despre” virtuți pierde în umanitate și devine apanajul [...]
Am rămas impresionat în anii din urmă când, la un moment dat, o persoană inspirată repunea lucrurile pe făgașul lor în ceea ce-i privește pe martiri: „Martirii s-au odihnit destul! De-acum, să-i punem la treabă!” S-a tot spus despre ei, în neștire și din obișnuință – la modul supărător, chiar și după beatificare: „Odihnească-se în pace!“ Logica parastaselor părea să prevaleze în favoarea întreținerii unui eroism comemorativ. Pe când rezistența sfinților este, la rândul ei, un semn că luptătorii pentru păstrarea credinței au ceva să ne comunice, altceva decât simpla lor memorie istorică. Numai anvergura pe care înțelegem s-o dăm încrederii în [...]
În temnița de la Sighet, în iunie 1953, după patru ani de suferință, Fericitul Ioan Suciu părăsea lumea la numai patruzeci și șase de ani. Martor direct al acelor vremuri, episcopul Ioan Ploscaru, își amintea cum episcopul Suciu, grav bolnav, fusese scos la aer în mizera curte a închisorii, acolo unde se află astăzi locul de reculegere și unde vizitatorii obișnuiesc să aprindă lumânări. Găsise o rămurică înflorită, căzută dintr-un arbore supraviețuitor între zidurile ororii. A ridicat-o, spunându-i celui care îl ajutase să se iasă la plimbare: „Așa a fost și viața mea, mulți boboci, puțină roadă!”. Uzat și obosit, [...]
În ultima duminică a lui octombrie, după Sfânta Liturghie, comunitatea din București a parcurs Calea Crucii. Un parcurs simbolic, în jurul micuței catedrale de pe strada Polonă. O cale străjuită de făcliille ținute de cercetași la fiecare stațiune a crucii. A fost prima zi după trecerea la ora de iarnă. Întunericul se înstăpânise mai devreme, dar seara a fost caldă și plăcută. Cu 74 în urmă, în noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948, episcopii greco-catolici fuseseră ridicați ca niște rău-făcători. În ajunul arestării, la ședința la care s-a luat această decizie, mintea limitată și criminală a ministrului de interne de [...]