În contextul invaziei rusești din Ucraina, e oportun să sintetizăm poziția Bisericii referitoare la război, așa cum reiese din doctrina sa socială. Dar, mai întâi, să vorbim puțin despre pace. Înainte de a fi o datorie a noastră, a oamenilor, pacea este un atribut al lui Dumnezeu. Omul, păcătos fiind, nu poate să facă pace fără Dumnezeu. De aceea, lipsa păcii este dovada distrugerii comuniunii și a unității dintre om și Dumnezeu. Așa se poate explica de ce istoria omenirii este una marcată de violențe și de vărsări de sânge. Știm că la fiecare Sfântă Liturghie, Biserica se roagă pentru pacea [...]
Celebrăm ziua de 28/29 octombrie 1948 - ziua arestării episcopilor martiri - cu gândul că fără Isus nu putem face nimic și că încercarea credinței face parte din drumul firesc care conduce spre mântuire. Viața și alegerile martirilor confirmă faptul că unitatea Bisericii se manifestă în atașamentul omului credincios față de Adevărul lui Isus. Această unitate provine din sângele Lui vărsat în favoarea răscumpărării sufletelor. Nu este un moft de putere și nici un soi de prietenie tovărășească, ce și-ar putea permite să împartă comunitatea în tabere diferite, după interese meschine. Fără exemplul de curaj, de sinceritate, de franchețe al martirilor, [...]
Încercarea credinței face parte din istoria vie a Mântuirii. În aceste vremuri de restriște pentru credința în învățătura lui Isus și în magisteriul Bisericii este un mare har acela de a nu te sminti. Exemplul martirilor și al sfinților, al marilor Dascăli ai Bisericii, să ne fie pildă de neînfricare, de sinceritate, de iubire de Dumnezeu, de vorbire neprefăcută, de renunțare la minciună și fățărnicie, atunci când pe calea cotită a vieții ne întâmpină impostura. De ziua Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, redăm mai jos un pasaj din Catehismul Bisericii Catolice, în semn de încurajare și speranță. Strigătul Papei: „Nu [...]
File din Catehismul Bisericii Catolice Înaintea venirii lui Cristos, Biserica trebuie să treacă printr-o încercare finală, care va zdruncina credinţa multor credincioşi[28]. Persecuţia care însoţeşte peregrinarea ei pe pămînt[29] va dezvălui „misterul fărădelegii” sub forma unei imposturi religioase, ce va da oamenilor o soluţie aparentă pentru problemele lor cu preţul apostaziei de la adevăr. Impostura religioasă supremă este aceea a lui Anticrist, adică aceea a unui pseudo-mesianism în care omul se preaslăveşte pe sine însuşi în locul lui Dumnezeu şi al lui Mesia venit în trup[30]. Această impostură anticristică se conturează deja în lume ori de câte ori apare pretenţia de a [...]