Preasfinţia Sa Mihai Frăţilă, episcop greco-catolic de Bucureşti, participant la Sinodul episcopilor catolici dedicat familiei de la Roma, desemnat de Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureşan, Arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite pentru a-l reprezenta şi a oferi mărturia Bisericii greco-catolice, a ţinut joi, 15 octombrie 2015 în Sala sinodală, în prezenţa Sfântului Părinte Papa Francisc, următorul cuvânt:
Sfinte Părinte, fraţi şi surori,
Provin din Biserica Greco-catolică Română care a fost suprimată de comunişti pentru fidelitatea sa faţă de Papa. Martiriul nu e pentru noi o paranteză istorică, ci o experienţă creatoare pentru fidelitatea faţă de Domnul. Păstorii noştri ne spuneau: „Cine se decide pentru Hristos nu trebuie să dea înapoi în faţa încercărilor şi a persecuţiilor. Adevărul se apără prin cruce, dar la sfârşit veţi fi răsplătiţi”.
Aş dori să evoc în faţa dumneavoastră două chestiuni legate de numerele 74 şi 78 din Textul de lucru al Sinodului.
1. Fidelitatea faţă de Hristos în timpul unei mari crize de credinţă
Rugăciunile cununiei după ritul bizantin fac aluzie la martiriu. Vorbind despre martiriu, papa Benedict a spus că nu e o activitate eroică sau rod al capacităţilor noastre sau al antrenamentului nostru. Fiecare dintre noi trebuie să aştepte înrădăcinat în Hristos. Biserica primelor secole a reuşit să depăşească o cultură străină de Evanghelie, dar nu prin strategii sau prin a-şi micşora seriozitatea, ci prin dragostea faţă de adevărul lui Isus şi prin sângele martirilor.
Seriozitatea căsătoriei nu e, deci, un apel la fatalism sau la pedeapsă, ci e invitaţia la conversiune. Nu trebuie să ne descurajăm în faţa sondajelor care amintesc de pierderea gustului adevărului, fiindcă maternitatea Bisericii nu depinde de asta. A rămâne ataşaţi de Domnul cel răstignit presupune şi judecata acestei lumi – cum o spune Sfântul Pavel – şi, dincolo de orice greutate a vremurilor de faţă, căsătoria nu poate fi un ideal utopic, ci este viaţă reală de har pentru miri.
2. Claritatea cuvintelor pe care le folosim
Existenţa sub comunism era marcată de falsitate şi de jumătăţi de adevăr, mai periculoase decât minciuna însăşi. Era persecutat mult mai mult cel care recunoştea ambiguităţile şi-i întărea pe confraţii mai slabi. Biserica noastră a învăţat atunci să folosească un limbaj lipsit de jumătăţi de măsură care nu face altceva decât să semene incertitudine în credinţă. De aceea, aversiunea contra păcatului rămâne la noi în inima pastoralei căsătoriei, încercând totodată să definim bine conştiinţa, în lumina credinţei.
Mântuirea e deschisă tuturor, dar nimeni nu obligă primirea sa. Este o misiune plină de profunzime să apropii sufletele de măreţia Împărăţiei lui Dumnezeu, prin dragoste şi răspunderea credinţei, dar nu există Biserică fără asceză. Poate că asta nu aduce multă popularitate, dar o Biserică „accidentatp”, şi deci expusă atacurilor, este o Biserică care înţelege urgenţa conversiunii permanente şi complete, în apărarea vieţii adevărate scrise de bucuria în Isus îndurătorul.
Nu ne îndoim că Maica Sfântă zdrobeşte deja capul şarpelui din vechime şi este adevărata eroină a mărturiei noastre. Ei i-l încredinţăm pe Papa, îi încredinţăm Biserica întreagă şi familia.
