București, nr. 25/08.05.2015 COMUNICAT DE PRESĂ Familia, școala catolică și activitatea de caritate a Bisericii s-au aflat în centrul discuțiilor episcopilor romano-catolici și greco-catolici, reuniți la Satu Mare în perioada 6-8 mai a.c., în sesiune plenară de primăvară a Conferinței Episcopilor catolici din România (CER). Analizând demersurile Comisiei Comune a Camerei Deputaţilor şi a Senatului de Revizuire a Constituţiei, episcopii catolici au semnat o scrisoare comună adresată Parlamentului României prin care au reafirmat cererea de modificare şi reformulare a articolului 48, alin. 1, cu precizarea clară că „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora [...]
În perioada 27-29 octombrie 2014, s-a desfășurat la Blaj, sediul Arhiepiscopului Major, sesiunea ordinară de toamnă a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. La lucrările sinodale, desfășurate sub președinția Preafericitului Cardinal Lucian, Arhiepiscop Major, au participat toți Episcopii Greco-Catolici din România și din afara țării. Printre temele dezbătute de Părinții sinodali, amintim: chestiuni canonice și administrative, situația comunităților din diaspora, stadiul procesului de beatificare al Episcopilor greco-catolici morți în faimă de martiri sub regimul comunist, Anul dedicat vieții consacrate, prezentarea recentei Adunări Generale Extraordinare a Sinodului Episcopilor desfăşurate la Roma în perioada 5-19 octombrie 2014 cu tema "Provocările pastorale cu [...]
În perioada 27-29 octombrie 2014 se vor desfășura la Blaj, sediul Arhiepiscopului Major, lucrările Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Sesiunea sinodală va fi celebrată sub președinția Preafericirii Sale Cardinalul Lucian și va aborda chestiuni de ordin administrativ, pastoral, liturgic și ecumenic. Sinodul Episcopilor îi reuneşte pe toţi Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, din România şi din afara granițelor țării, reunindu-se în sesiune ordinară de două ori pe an, primăvara şi toamna. În perioada lucrărilor, Episcopii sinodali vor participa la Inaugurarea Muzeului Arhiepiscopiei Majore a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Notar Pr. Cristian Crișan [...]
București, 30 august 2014, ora 10:30, în Catedrala "Sfântul Vasile cel Mare" din strada Polonă 50, se va celebra instalarea canonică a Preasfinţiei Sale Mihai Frățilă ca primul Episcop al noii Episcopii Greco-Catolice "Sfântul Vasile cel Mare" de Bucureşti. Liturghia de instalare va fi celebrată de către Preafericitul Părinte Cardinalul Lucian Mureşan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite, Greco-Catolice, în prezența Eminenţei Sale Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregaţiei Bisericilor Orientale de la Roma, trimisul Papei Francisc pentru acest eveniment. La ceremonie vor participa, printre alții: Nunţiul Apostolic în România, Arhiepiscopul Lozano; întregul Sinod al Episcopilor Bisericii Române Unite; Arhiepiscopul romano-catolic de București, [...]