№ 470/20
Blaj, 8 aprilie 2020
Comunicat
cu privire la celebrarea Sărbătorilor pascale 2020
Pelerinajul spiritual pe care îl facem în Postul Mare din acest an, îndreptându-ne spre Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos, este puternic marcat de răspândirea epidemiei, care cauzează suferințe, teamă și îngrijorare pentru sănătatea proprie și a semenilor noștri. Pe acest drum al Crucii nu suntem singuri, ci îl parcurgem însoțiți și sprijiniți de harul dumnezeiesc, mijlocit de Preasfânta Fecioară Maria, de figurile luminoase ale sfinților, dar și de rugăciunile noastre umile și pline de speranță.
Itinerariul străbătut până acum ne-a dezvăluit cât de importantă este relația cu Dumnezeu, prezența Sa în sufletele și în familiile noastre, fiorul tainic al rugăciunii rostite din adâncul inimii. Împreună am redescoperit valoarea compasiunii și a solidarității, am conștientizat ceea ce este esențial și cu adevărat valoros în existența noastră. Mai mult, imposibilitatea participării fizice la Sfânta Liturghie, a accentuat în suflete dragostea față de Cristos și dorul după Sfânta Euharistie!
Situațiile grave pretind măsuri adecvate din partea autorităților Statului și din partea Bisericii. Congregația pentru Bisericile Orientale Catolice a emis în 25 martie 2020 o serie de recomandări cu privire la celebrările pascale și a invitat pe toți întâistătătorii Bisericilor Orientale Catolice să stabilească dispoziții conforme cu normele fixate de autoritățile de stat. Fiind cu toții preocupați de sănătatea credincioșilor greco-catolici din țară și din străinătate, oferim următoarele îndrumări:
1. În perioada rămasă din Postul Mare, recomandăm preoților și credincioșilor să se apropie mai mult de Dumnezeu prin rugăciunea personală, prin rugăciunile rostite în familie. Citirea Psalmilor și a Paraclisului Maicii Domnului, recitarea Rozariului și rugăciunea adresată Fericiților Episcopi Martiri vor aduce mult folos sufletesc.
2. Preacucernicii Părinți care slujesc în parohii și în sfintele noastre mănăstiri se vor îngriji în măsura posibilităților de celebrarea slujbelor din Săptămâna Patimilor și din Săptămâna Luminată cu ușile închise, în interiorul bisericilor, fără prezența fizică a poporului credincios.
3. Preoții slujitori nu vor celebra la Liturghia din Joia Mare ritualul spălării picioarelor, nu vor organiza procesiunile în jurul bisericilor la Slujba Prohodului din Vinerea Mare și nici la Slujba Învierii.
4. După celebrarea Canonului Învierii, preoții nu vor distribui credincioșilor pâinea și vinul binecuvântate, care sunt cunoscute în tradiția noastră sub numele de „paști”.
5. În noaptea de Paști credincioșii sunt invitați să citească Evanghelia Învierii, să aprindă o lumânare și să cânte troparul Cristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le.
6. În noaptea Învierii se vor trage clopotele la miezul nopții, iar în ziua Învierii la orele 10, la începerea Sfintei Liturghii.
7. Toți credincioșii greco-catolici sunt îndemnați să participe la aceste celebrări în mod spiritual, unindu-se în rugăciune cu ierarhii și preoții, cu călugării și călugărițele și urmărind, unde este posibil, sfintele slujbe transmise prin canalele de televiziune sau prin intermediul radioului și a internetului.
8. Preoții sunt îndemnați să discearnă, în funcție de fiecare caz în parte, solicitările spirituale și pastorale ale credincioșilor pentru a identifica existența unor situații urgente care necesită administrarea Sfintelor Taine, pentru binele și mântuirea sufletelor.
9. Atunci când credincioșii aflați în situații de necesitate vor primi Sfintele Taine, este important ca atât ei cât și preotul să respecte normele igienico-sanitare prevăzute de autorități în vederea evitării unei posibile infectări.
10. Acordarea Sfintelor Taine bolnavilor internați se va face cu respectarea atentă a tuturor condițiilor prevăzute în fiecare spital.
11. Ne rămâne tuturor posibilitatea să ne pregătim spiritual prin examinarea conștiinței și prin trăirea spiritului pocăinței, iar unirea noastră cu Dumnezeu va fi întărită prin împărtășirea spirituală.Potrivit Decretului Penitenţieriei Apostolice din data de 20 martie 2020, în situația actuală de pandemie, cei care nu au posibilitatea de a primi Sfânta Împărtășanie pot obține Indulgența plenară, recitând diferite devoțiuni sau recitând Crezul, Tatăl Nostru şi o invocație către Maica Domnului. De asemenea, muribunzii care nu pot să aibă parte de prezența preotului pentru a primi viaticul, vor trezi în inima lor căinţă desăvârșită și părerea de rău însoţită cu hotărârea de îndreptare, și vor obţine iertarea păcatelor chiar dacă nu au primit dezlegarea sacramentală.
Cu arhierească binecuvântare,
Lucian Cardinal Mureșan
Arhiepiscop și Mitropolit de Alba Iulia și Făgăraș
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
Sursa:bisericaromanaunita.ro