+ MIHAI
Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei
și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma,
Episcop al Eparhiei Greco-Catolice
„Sfântul Vasile cel Mare” de București
Scrisoare Pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului – 2025
Clerului, călugărilor, călugărițelor, întregului popor iubitor de Hristos
* * *
Iubiți frați și surori în Hristos,
„Toate lucrurile se zbuciumă mai mult decât poate omul să o spună:” – stă scris în cartea Ecclesiastului (1, 8) – „ochiul nu se satură de câte vede și urechea nu se umple de câte aude”. În universul nostru dominat de o religiozitate cam de paradă, ne apar dintr-odată și mai urgente câteva întrebări. Ne este clară oare vocația credinței în asumarea vieții? Vor fi reușit între timp renunțările zilnice și rugăciunile Postului Mare să ne asigure că Dumnezeu nu ne tratează cu indiferență? Că nu e nevoie, de fapt, de nici o strategie din partea noastră pentru a-i atrage atenția și a-i păstra privirea asupră-ne? Mai putem surprinde oare diferența dintre ceea ce suntem și ceea ce credem că suntem în drumul nostru spre Paște? Aceste întrebări ni le punem nu pentru a ne descuraja, ci ca să ne ținem și mai strâns de mâna lui Hristos străpunsă – așa cum ni se spune în Scriptură.
Experiența Jubileului Mântuirii de anul acesta ne invită să surprindem, totodată, și mesajul pascal al vieții Cardinalului Iuliu Hossu. Evenimentele publice dedicate lui – lipsite de pedanterie și paradă – sunt însă un lucru tot mai rar în lumea noastră iubitoare de „parastase” culturale. Reverberațiile pe care mesajul smerit al martirilor le trezesc, până la urmă, în atenția generală pot fi, iată, surprinzătoare și ne încurajează sufletește. Astfel, vechea zicală: „Nu-i vorbi despre Dumnezeu aceluia care nu ți-o cere; ci trăiește în așa fel încât, mai devreme sau mai târziu, să ajungă s-o facă” – se adeverește în chip miraculos. Ecoul acestor mărturii, ajuns la un public mai larg decât cel obișnuit, poartă în sine forța răscumpărătoare a jertfei lui Isus. Cu atât mai mult cu cât alegerile sfinților mucenici n-au nevoie de justificare, ci se arată de la sine prin harul obținut de la Crucea Domnului și prin tăria caracterului de care ei au dat dovadă.
Care este atunci rodnicia Paștelui și a victoriei lui Isus în cursul vieții noastre? Ce ne este dat mai întâi să schimbăm? Oare nu pe noi înșine, în continuarea bătăliei personale în favoarea măsurii, bătălie care ne ajută să rămânem oameni ancorați în credință, în defavoarea ispitei de a ne ocupa mai întâi de ceilalți și de ordinea lumii în care ne este dat să trăim?
Dragi prieteni,
„Acelora câți l-au primit [pe Isus], care cred în numele lui” – amintește Evanghelia –, „El le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1,12). Paștele reprezintă un fericit prilej de a ne întreba dacă bucuria Învierii continuă să fie și pentru noi un privilegiu al credinței. Reală, palpabilă, expusă, firea noastră sărmană se transfigurează, așadar, prin harul Învierii Domnului. Acest har se mărturisește însă numai după celălalt mare har, harul Crucii. Iată încă un semn pentru a nu uita că – la bine, dar și la greu – suntem copiii lui Dumnezeu și că El este întotdeauna cu noi.
Să ne bucurăm, așadar! Hristos a înviat! Sărbători cu pace!
+ MIHAI, episcop
