Urmăresc de câteva zile mobilizarea spaniolilor în favoarea Valenciei. Din regiune, dar și mai de departe, mii de voluntari cu mături și găleți se deplasează spre oraș, făcând pe jos ultima parte a drumului, ca să ajute la reluarea vieții locuitorilor săi. [...]

Când lumina ne rămâne alături chiar și noaptea

Când lumina ne rămâne alături chiar și noaptea
20 Decembrie
2022

Când lumina ne rămâne alături chiar și noaptea

Călăuzele din București din Focul Sfânta Faustina Kowalska au fost pe ruta tradițională către Paray le Monial. Călăuze din Franța și din întreaga Europă se îndreaptă la fiecare 1 noiembrie către acest loc în care Sfânta Maria-Margareta Alacoque a primit revelația Preasfintei Inimi a lui Isus în 1673, când, în biserica latină, e și sărbătoarea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan.

Organizate într-un Foc, Călăuzele reprezintă „Ramura Roșie” a mișcării cercetășești. Sunt tinere și mai puțin tinere de peste 17-18 ani. Ramura „Galbenă” e reprezentată de Puii de lup, între 8-12 ani, organizați în „Ceată”, iar cea „Verde” – de Cercetașe, între 12-17 ani, organizate în mai multe Patrule care alcătuiesc o Trupă.

Gândindu-mă la pelerinajul de la Paray-le-Monial îmi vin în minte o abundență de imagini care mai de care mai captivante.

Cele mai apropiate de începutul întregii aventuri sunt foarte sclipitoare. Un apus roșiatic privit prin geamul micuț al avionului. Luminile Parisului apropiindu-se din ce în ce mai tare de noi. Turnul Eiffel văzut imediat după ce metroul nostru a ieșit la suprafață. Orașul însuflețit al unei nopți de vineri.

Încet, încet, totul e cuprins de liniște. Vorbitul șoptit pentru a nu trezi călăuzele care dorm deja în casa parohială unde urmează să dormim peste noapte și, în următoarea dimineață, mersul pe străzile care de această dată sunt pustii. Călătoria cu autocarul a fost și ea tăcută în prima parte, oriunde te uitai vedeai pe cineva care încerca să recupereze somnul pierdut din cauza orei matinale de plecare.

Apoi încep să se audă cântece. La început mai timide, iar apoi din ce în ce mai vioaie. Acestea continuă și după ce ajungem la Amanzé unde are loc prima liturghie. Glasurile călăuzelor se aud în cor și încep să zâmbesc larg pentru că, deși nu înțeleg chiar tot ce se cântă, trăirea este înălțătoare.

Următoarele zile sunt o serie de peisaje minunate care ne fac să rămânem fără cuvinte și să îi mulțumim Domnului că le-a creat pentru noi, de călăuze prietenoase care, în ciuda barierelor lingvistice, găsesc moduri prin care să comunice cu noi, de mese gătite pe fugă la focul micuței butelii pe care o avem, de corturi montate și demontate, de rugăciuni, meditații, cântece și râsete. Lumina pare să rămână alături de noi chiar și noaptea, când locul soarelui este luat de mii de lanterne duse de călăuze care se îndreaptă în liniște spre corturi.

Imaginile din punctul culminant al pelerinajului sunt tot strălucitoare, precum cele de la început. Dar, de această dată, strălucirea este una plină de Harul lui Dumnezeu. Întunericul nopții cuprinde frumoasa bazilică a Sfintei Inimi, dar în interiorul acesteia sunt aprinse sute de lumânări și mii de voci înalță cântări. În mijlocul călăuzelor, pe Sfântul Altar, se află Trupul și Sângele lui Isus. Emoția Adorației din acea noapte poate fi cu greu descrisă, iar pacea dăinuie și după ce părăsim bazilica, chiar dacă suntem întâmpinate de picăturile mari de ploaie care urmează să cadă peste corturi toată noaptea.

Fericirea și credința sunt cu siguranță cele care definesc această experiență pentru mine și sunt nespus de recunoscătoare că am putut să trăiesc aceste momente alături de surori călăuze din mai multe țări.

Maria Moșneag, Focul Sfânta Faustina Kowalska

„Și nu uita, în acest drum, vom păși alături de tine!” O siguranță purtată în suflet tot pelerinajul. Cu mult curaj am pornit la drum, călăuze din România, și mai experimentate, dar și novice, toate dornice să descoperim stilul autentic al rutei călauzei din alte tări, la care ne uităm cu mare admirație. Vorbeam limbi diferite, dar nu a fost nevoie de multe traduceri, ci doar de trăirea zâmbetelor pe care le-am primit atât de des de la surorile noastre. „Frumusețea se află în lucruri simple” a fost un vers care ne-a calauzit pe drum bucurându-ne de natură, chipurile luminose ale călauzelor și cântările de adorație la care ne am alăturat și noi.

Am deprins treptat stilul grațios și delicat al vieții de călăuză, care deși aflată departe de confortul căminului, își poartă feminitatea oriunde.  Așa am avut parte de mâncare delicioasă într-un cadru mereu atent pregătit, oricât de foame ne era, uniforma completă ce a devenita firească și momentele cheie care ne punctau programul, ce se repetau zilnic oferindu-ne un echilibru și o ciclicitate care ne-a permis să ne îmbunatățim deciziille de la o zi la alta. În felul aceasta ne-am găsit progresând și dorind să ne stabilim urmatorii pași către un viitor angajament personal în fața lui Dumnezeu.

Călăuze atât de tinere, dar și călauze cu părul grizonat: pe același drum, purtând același rucsac, dormind în cort pe același pământ, un exemplu admirabil. Toate de fapt pe urmele pașilor lui Isus, către inima Lui care arde din dragostea pentru oameni. În rugăciune, adorație și liniște am încercat să ne îndepărtăm de păcatele noastre, care îi rănesc Inima lui Isus dar și pe a noastră, nelăsându-ne să îi raspundem iubirii. La unison am adunat lemne și am hrănit focul care arde în inimile noatre pentru cercetășie, iar toate am plecat cu acelasi mesaj: Viața să ne fie simplă, frumoasă și dreaptă. Un motto însuflețit de momentele petrecute la Pelerinajul călăuzelor – Paray-le-Monial.

Isabela Bostan, Focul Sfânta Faustina Kowalska

* Text publicat în Foaia de Crăciun, decembrie 2022