Sinodul arată calea pe care poporul lui Dumnezeu merge împreună, întrucât Mântuitorul Isus Hristos este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6), iar primii creștini erau numiți „cei care urmează calea”. În Biserica Primară liturghia era comuniunea cu Dumnezeu, dar și comuniunea cu toți creștinii. Să regăsim deci acest sens, trăindu-l în comunitățile noastre! [...]

Bucurie după multă așteptare – Tabăra de vară 2021

Bucurie după multă așteptare – Tabăra de vară 2021
14 August
2021

Bucurie după multă așteptare – Tabăra de vară 2021

A fost pur și simplu bucurie. Bucuria unei așteptări care ia sfârșit, transformându-se în vara aceea. Vara aceea care se simte ca o îmbrățisare caldă pe care ți-o dă soarele în timp ce stai cu tălpile în apa rece a râului. A fost altfel decât până acum. Cu toții am fost blocați într-o lume cu pereți din beton, puțini oameni, chiar și mai puțină natură, ocupați cu lumina telefoanelor și îngrijorați de zgomotul televizoarelor. Însă totul avea să se schimbe. Din această cauză cred că am așteptat cu toții atât de mult tabăra de vară, căci traversând marginea pădurii și afundându-ne între copaci, evadam către o altă lume. O lume în care, spre deosebire de prima, cu drag am fi rămas blocați. Iar pentru mine a fost diferit deoarece o problemă la picior m-a făcut să mă mișc mai lent tot timpul și, drept urmare, să pot observa mai mult și să ascult mai mult în jurul meu. În fiecare zi am lecturat cu toții din biografia Fericitului Carlo Acutis, iar eu m-am bucurat să exersez uneori tăcerea, precum și el o făcea. Și m-am simțit mai bine, mai aproape de frații și surorile cercetași, mai vioi și mai încrezător, bucuros de lumea ce se deschidea în fața noastră – tabăra.
Să explici cuiva cercetășia e dificil. Bineînțeles, poți găsi niște cuvinte și expresii potrivite, poți crea o poveste și poți transmite un fragment din amalgamnul de emoții ale unei tabere. La fel își poate găsi și un astronaut cuvintele potrivite când povestește despre ultima lui misiune, însă până nu ești tu cel care plutește în imponderabilitate, nu ai cum să realizezi cât de extraordinar este. Am scris paragraful acesta special ca pe o invitație. Vara nu e nimic mai bun de făcut, deci dacă aveți copii, frați, prieteni, nepoți, copii ai prietenilor sau prieteni ai prietenilor, încurajați-i să ni se alăture. Va merita. Motivele sunt nemăsurate.
La începutul taberei, cercetașele și cercetașii s-au bucurat de o zi cum rar mai întâlnim, dar cred că pe toți ne-ar bucura să o trăim – Yes day! Orice cerere sau doleanță a cercetașilor trebuia să fie îndeplinită de către șefi, răspunsul la întrebări fiind mereu un surâzator „Da!”. Unii s-au ales cu dulciurile cerute, alții și-au văzut construcțiile gata terminate, iar altora vasele le-au fost spălate. A urmat în acceași notă de veselie Olimpiada de la Tokyorghiol. După cum îi spune și numele, inspirată de probe olimipice precum aruncatul balonului cu apă sau rostogolirea gogoașei umane, cu toții ne-am bucurat de traseul plin de noroi și pudră colorată. La final s-au dat și medalii, conform tradiției, sub forma unor panglici ce vor fi agățate de steag.


Următoarele zile au fost pline de jocuri. Fie că era vorba de Albă ca Zăpada și cei șapte pitici sau de Banda Șobolanilor de Pădure, ne-am afundat și mai mult sufletul în aceste mici bucurii. Totul a început când membrii patrulelor s-au straduit să descopere ce trăznăi au făcut piticii. Iar în noaptea ce a urmat, toate patrulele și-au unit forțele ca să rezole o multitudine de sarcini, să rupă o grămadă de vrăji și să adune toate ingredientele pentru a crea leacul împotriva Țânțarilor Țânțari. Și da, în caz că aveți nume mai inspirate pentru dușmani imaginari, vă așteptăm pe la noi.
Odată scurse zilele mai sprintene ale taberei, ne-am relaxat cu toții la Teatrul de Păpuși. Adunați în jurul focului de veghe atât fetele, cât și băieții au pregătit diverse numere de teatru cu păpuși. Fie ele păpuși pe sfori sau pe bețe, umplute cu frunze sau decorate cu carioci, șosete cu ochi sau omuleți de paie, am râs și ne-am delectat ascultând niște povești cu morală foarte frumoasă. Bineînțeles, au fost construite și scene pentru toate acestea. Cine spunea că dacă crești nu te mai poți juca cu păpușile?
Zilele de final nu au făcut decât să satisfacă așteptările deja conturate. O zi a fost dedicată serviciului – unul dintre cele mai importante componente ale vieții cercetașului. Toată lumea a plecat în satul cel mai apropiat taberei cu scopul de a munci în gospodăriile sătenilor. Au strâns fân, au hrănit animale sau au făcut curat în curte, cercetașii au fost acolo pentru gospodarii din Drăgănești. Iar aceștia s-au bucurat tare mult să îi primească în curțile lor și să îi răsplătească cu brânză, ouă, roșii, cârnați la garniță și multe altele pe care nu le voi mai aminti doar pentru a nu vă face poftă prea mult.
Ultima seara a conchis parcă memorabilul. Noi, șefii din metriză, am pregătit burgeri, cartofi prăjiți și salată. Bineînțeles că dulcele nu a lipsit și am avut și papanași cu dulceață de afine. Iar cercetașii și cercetașele au avut o misiune foarte importantă – să pregătească un roast la adresa metrizei. Se știe, de șefi se poate râde într-o veselie. Iar când râd și șefii cu tine, e cea mai mare bucurie. Ne-am înclinat în fața unui haz așa de sincer și revigorant, încât fiecare cusur luat la rost și fiecare situație de orice natură transformată în glumă ne-a reamintit că omului cel mai bine îi șade cu zâmbetul pe buze.


Bineînțeles că omului îi șade cel mai bine cu zâmbetul pe buze, dar și cu rugăciunea în suflet. După cum am amintit mai sus, pe tot parcursul taberei ne-am bucurat să îl descoperim pe Fericitul Carlo Acutis. Nu i-a lipsit niciunei zile timpul de rugăciune sau de mulțumire. Ne-am bucurat să participăm în tabără de două ori la Sfânta Liturghie, iar atunci ne-am simțit și mai legați de lumea din care nu voiam să mai plecăm. Citind biografia lui Carlo ne-au răsunat toată tabăra în minte și în sulfet vorbele acestea frumoase – „Toți ne naștem originali, însă mulți mor fotocopii”. Ne-au întărit și ne-au ajutat să trăim autentic bucuria de a fi din nou oaspeții naturii. Și deși ne-am adus aminte că unii trebuie să se îndrepte spre casă după careul final în care s-au acordat premiile, am plecat încărcați. Încărcați cu liniște, cu joc, cu rugaciune și cu Sfânta Euharistie. Chiar dacă am ajuns din nou între blocuri și telefoane, am învățat iarăși să ne bucurăm, să îi bucurăm și pe alții și să mergem veseli pe cea mai frumoasă autostradă, cea către Cer.

Ștefan-Alexandru Stancu

Șef al Grupului Sfântul Francisc de Assisi din cadrul Asociației Cercetașii Creștini Români