Sinodul arată calea pe care poporul lui Dumnezeu merge împreună, întrucât Mântuitorul Isus Hristos este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6), iar primii creștini erau numiți „cei care urmează calea”. În Biserica Primară liturghia era comuniunea cu Dumnezeu, dar și comuniunea cu toți creștinii. Să regăsim deci acest sens, trăindu-l în comunitățile noastre! [...]

Antologia mărturiilor uniților

Antologia mărturiilor uniților
05 Iulie
2021

Antologia mărturiilor uniților

Gelu Hossu, autor al unor cărți despre Biserica Greco-Catolică în perioada dictaturii comuniste, a avut inspirația să strângă într-un volum care apare la editura Humanitas o parte din mărturiile celor care au trecut prin infernul persecuțiilor pentru vina de a-și fi păstrat credința și demnitatea. Sunt pagini exemplare pentru ceea ce înseamnă tărie și sacrificiu creștin, începând cu extrase din volumul de Memorii, Credința noastră este viața noastră al Fericitului martir Cardinal Iuliu Hossu. Urmează ierarhii Ioan Ploscaru, inclus cu un fragment din cartea lui, Lanțuri și teroare, volum care a fost elogiat de Nicolae Balotă și de Andrei Pleșu, apoi, preoții Tertulian Langa, Nicolae Brânzeu, Ioan Vasile Botiza, Ștefan Manciulea, Iosif Pop, Alexandru Rațiu, profesorul Nicolae Mărgineanu, preotul Matei Boilă, sora sa, Elena Boilă, preotul Augustin Giurgiu, preotul Vasile Cese(ă)reanu, Silviu Augustin Prunduș, superior al călugărilor bazilitani și Doina Cornea. O scurtă istorie a Unirii Bisericii cu Roma la 1700, introduce cititorul în „dosarul” problemei.

Îndemnul părintelui Silviu Augustin Prunduș – voce a Cardinalului Iuliu Hossu –, adresat preoților, de a consemna calvarul prin care au trecut a fost ascultat. Nu pentru a stârni gânduri de răzbunare, sau reproș, nicio pagină nu are încrâncenare revendicativă, ci pentru a se consemna un moment din istoria BRU. Mai mult, Tertulian Langa ne spune că a fost impulsionat, în plus, de cuvântul pe care i l-a adresat Papa Ioan Paul al II-lea, de a nu mai amâna scrierea mărturiilor. Avem, astfel, o carte de aproape patru sute de pagini, Credință sub teroare, memorialistica greco-catolică de detenție și domiciliu obligatoriu, apărută în zilele când calendarul religios ne amintește vizita Papei Francisc în țara noastră (2 iunie 2019). Ezitările, aflăm, ale unor preoți de a-și scrie amintirile din închisorile unde au suferit, sau au cunoscut condițiile muncii forțate din Deltă sau de la Canal aveau ca argument puținătatea talentului literar. Adevărat, dar autenticitatea jertfei lor era aici importantă, nu stilul original și talentul. Ce se adăuga, cum-necum, de multe ori relatărilor propriu-zise, era fie efectul „expresivității involuntare”, fie familiaritatea cu lecturile spirituale, nu strict religioase. Mare parte dintre memorialiști sunt profesori, unii autori de cărți, au deci simțul nuanțelor. Oricum, Domnul poate scoate apă vie și din piatră seacă. Este clar că pentru un preot ca Nicolae Brânzeu, exercițiul redactării și publicării nu era o noutate, de pildă, iar în extrasul reținut de antologator din Jurnalul unui preot bătrân se vede priceperea unui autor cunoscut, de altfel, în perioada interbelică, printr-o serie de titluri având un conținut religios-moral. De la părintele Brânzeu aflăm amănunte prețioase referitoare la condițiile de la Mănăstirile Dragoslavele, Neamț, Ciorogârla și Căldărușani. La ultimele două, autorul insistă mai îndelung spre folosul cititorului. Aflăm cum se derula o zi, acolo, cum se rugau și oficiau Sfânta Liturghie, în zorii zilei, ierarhii încarcerați Iuliu Hossu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Valeriu Traian Frențiu, Alexandru Rusu, Vasile Aftenie. Dar și cum se comportau, mai omenoși ori mai rigizi, mai corupți sau relativ mai cinstiți, comandanții soldaților care-i păzeau pe „bandiți”. Cum se putea comunica în afară, cursele pe care le evitau, cum primeau știri prin oameni devotați și curajoși, sau presiunile lui Gheorghe Gheorghiu-Dej exercitate asupra lor pentru a-i forța să treacă la ortodoxie, eforturile Patriarhului Iustin Marina, în acest sens. Acesta, primind o replică esențială a episcopului unit, Preasfințitul Ioan Bălan, odată cu refuzul lui de trecere la o altă confesiune – „Asta este o chestiune de conștiință” – va renunța, uimit, convins că nu se poate face nimic. O evidentă înzestrare literară, care vine din trăirea interioară intensă, dovedește și Tertulian Langa, vicar general al Episcopiei de Cluj-Gherla, în clandestinitate, dar și în libertate, după 1989. Fragmentul inclus, Joia mare, relatează o scenă a suferinței, unde deținutul maltratat are revelația, la sunetul clopotului, că îl asistă Mântuitorul suferind.

Paginile luate din Trecând pragul tăcerii au patosul unor memorabile experiențe carcerale și iluminări spirituale. Foarte convingător este fragmentul preotului Ioan Vasile Botiza, Soarele căzut sub orizont. Facem cunoștință cu mediul tarat de care mărturisitorul credinței a avut parte în detențiile sale în lagărele de la Ghencea, Cernavodă, Spanțov, Bragadiru, Cluj. Printre figurile brutale ale deținuților de drept comun, răsar însă, luminate dinăuntru, chipurile pline de încredere în Providență ale celor ca el, închiși pentru crezul lor apostolic. Memoriile preotului Botiza, aflate până acum doar în arhiva familiei, constituie o adevărată surpriză, cel puțin pentru mine. Nu bănuiam în sobrul profesor de la Institutul Teologic Greco-Catolic Ioan Evanghelistul, pe tânărul lector din 1948, răbdând cu fruntea sus închisoarea. Dascălul de mai târziu a fost prețuit de mulți viitori preoți, pe care-i pregătise și în clandestinitate. „Am biserica vie în mine!” exclamă la un moment dat cel arestat, fericit că se poate împărtăși, datorită părintelui Alexandru Nicula.

Nici textul lui Silviu Augustin Prunduș, Unirea de la Strâmba, nu a fost cunoscut până la apariția acestei necesare antologii a lui Gelu Hossu. Ieromonahul ne redă atmosfera dinaintea Învierii Domnului, așa cum a fost trăită de deținuții din Deltă, din colonia Strâmba, oameni de diferite confesiuni, dornici de refacerea unității Bisericilor. Prezentul, vizita Papei polon la București în 1999, strigătele de „Unitate!, Unitate!” din parcul Izvor sunt puse în relație ideatică de Silviu Augustin Prunduș cu amintirea zilelor de meditații și rugăciuni pentru unire din detenția de la Strâmba. Alături de Alexandru Rațiu, el reușește o armonizare ecumenică cu preoții ortodocși. Scriitorul I.D. Sîrbu, deținut acolo, vibrează profund participând la slujba Învierii (volumul Iarna bolnavă de cancer): „Niciodată în viață nu am mai întâlnit acest înalt grad de grație și de cutremurare”…

Dacă Alexandru Rațiu ne descrie cu precizie maximă, în scrisorile trimise Anei Blandiana, regimul disciplinar, alimentar, sanitar de la închisoarea din Sighet a elitelor politice și ecleziale, profesorul Nicolae Mărgineanu ne dă informații detaliate despre penitenciarele din Pitești, Cluj, Gherla. De reținut din fragmentul ales din Amfiteatre și închisori perfidia securistului Gruia, Grunberg, care s-a opus eliberării profesorului și urmărea să-l aresteze pe Lucian Blaga. Un alt clujean, părintele Matei Boilă, în extrasul din volumul lui Gratii luminând, trăiește minunea incomparabilă a sărbătoriri Paștelui 1957, celebrat de episcopul greco-catolic Iuliu Hirțea, în reduitul de la Jilava, alături de 242 de deținuți de diferite confesiuni și de statut social avut în libertate, dar uniți de Pronie. Aceeași sărbătoare a sărbătorilor, care va provoca o confesiune extraordinară a unui deținut care-și împarte pâinea cu un semen, este evocată în închisoarea de la Galați, 1960. Învierea Domnului, vedem în acest volum, dar nu numai aici, declanșează cea mai intensă, zguduitoare, neuitată trăire în inimile celor din celule. O întâmplare cu Ovidiu Cotruș, povestindu-le deținuților romane celebre: el face abstracție de ce se petrece în jur, dar pune și o întrebare despre eficiența „jocului secund” al imaginației. Nu doresc să rezum cartea; alte contribuții memorialistice se citesc și ele cu interes documentar și spiritual: Vasile Cesereanu, Elena Boilă (textul publicat de Steaua mi-a fost oferit de regretata profesoară Viorica Lascu).

Îmi dau seama că am avut nemeritata șansă de a-i cunoaște pe mulți mărturisitori care apar în paginile cărții. De la PS Ploscaru la Silviu Augustin Prunduș, căruia-i sunt recunoscător că m-a introdus la o audiență colectivă a Papei Ioan Paul al II-lea, înainte de 1989. Pe părintele Tertulian Langa mi-l amintesc din zilele incerte ale lui Decembrie 89, sfătuindu-i pe credincioșii uniți, care frecventaseră de nevoie Biserica Piariștilor, să vină de-acum în Piața Unirii. Acolo, o vreme, iarnă sau vară, liturghiile greco-catolice se desfășurau sub cerul liber. Am vorbit cu de câteva ori cu Alexandru Nicula, cu profesorul Liviu Pandrea, traducător al Psalmilor, care nu apare aici ca autor al memoriilor, cu atâția alții. Regret mult că primul episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, George Guțiu, care a stat șaisprezece ani în detenție pentru credința lui fermă, nu a scris sau nu i s-a găsit nimic cu caracter de memorial. Nici Cardinalul Alexandru Todea, care a fost deținut la Sighet, mitropolitul BRU, după 89, nu este prezent în antologie. Aș fi vrut să-i regăsesc Cardinalului umorul alternând cu gravitatea, să refac imaginar, citindu-l, vocea ierarhului român atât de prețuit de Papa Ioan Paul al II-lea. Poate la o altă ediție, Gelu Hossu va completa cu pagini noi utila și binevenita lui antologie. Avem acum, vii și de neocolit, memoriile unor credincioși cu simțul sacrificiului, un exemplu de cum se ajunge zi de zi la o viață de jertfă totală.

  • Adrian Popescu