Ziua a început cu cer senin, cu zâmbete și cu râsete cristaline. Am întâlnit și reîntâlnit mulți prieteni pe aleea mărginită de iriși din curtea Catedralei “Sfântul Vasile cel Mare”. Preasfințitul Mihai ne-a oferit câte o șapcă azurie și câte o iconiță care reprezenta patronul grupului din care aveam să facem parte.
Am pornit apoi spre Mânăstirea Părinților Carmelitani Desculți din Ciofliceni, unde am cântat împreună și tot împreună ne-am bucurat de cateheza ținută de părintele Marius Taloș care ne-a vorbit despre putere și a oferit fiecărui grup câte un citat de la care să pornească discuțiile. Am râs, ne-am jucat și am încercat să mai facem împreună încă un pas spre Dumnezeu. Imaginea cu cei peste 100 de tineri care au participat la liturghie aducându-i laudă Domnului este cu siguranță una pe care nu o voi uita prea curând.
Timpul s-a scurs repede și inevitabilul moment al despărțirii de prieteni – atât de cei mai vechi, cât și de cei noi – a sosit: îmbrățișări, veselie și, evident, o imensă dorință de a îi revedea cât mai curând pe toți acei oameni minunați care au înseninat o sâmbătă ce se anunța furtunoasă în București și în apropierile acestuia.
Maria Moşneag, 17 ani, animator
Ziua de sâmbătă avea să fie una minunată, deoarece urma să ne reunim toți tinerii, cu mic, cu mare, la prima ediție a Întâlnirii Tinerilor din Eparhia Greco-Catolică “Sfântul Vasile cel Mare” din București. În acea dimineață, trezitul nu a fost unul greoi, ca de obicei, ci unul hotărât de a începe ziua cât mai repede cu putință. Toată ziua am purtat cu mine acel sentiment minunat de revedere, dar nu cred că am fost singura cu acea stare. Numai când ma gândeam că sosise acea zi în care aveam șansa de a ne reuni toți cercetașii și toți tinerii de la Liceul Greco-Catolic din București mă făcea să radiez de fericire. La scurt timp de la sosirea mea și a surorilor mele la Biserica “Sfântul Vasile cel Mare” – locul de întâlnire care urma să fie umplut de mulți copii pe fața cărora se putea citi nerăbdarea – au început să apară din ce în ce mai multe cravate: albastru și alb (din București), roșu și galben (din Focșani), maro (ale drumeților), dar abia atunci când s-a zărit şi prima cravată cu portocaliu și alb (din Râmnicu Vâlcea) echipa noastră s-a simțit completă. După multe îmbrățișări și multe salutări însoțite de: “Ce dor mi-a fost de tine!”, organizatorii ne-au înmânat șepci albastre imprimate cu logo-ul evenimentului, un lănțișor cu Sf. Fecioara Maria și o iconiță pe care urma să o tragem la sorți și care, totodată, purta numele grupului din care urma să facem parte în acea zi.
Întâlnirea Tinerilor propriu-zisă a început cu un cântec despre chemarea noastră la Isus. Apoi, părintele Marius Taloș a purtat un dialog cu noi despre darurile lui Dumnezeu care trebuie îngrijite și cultivate. În urma acestei discuții, fiecare grupuleț format la începutul zilei a primit câte o temă pe baza căreia trebuia să scoată concluziile. După masa de prânz, lucrurile s-au mai destins, urmând o oră de jocuri cercetășești. Întreaga mănăstire s-a umplut cu chicotelile și cântările noastre. Cu toate că a plouat, nimic nu ne-a împiedicat să continuăm programul, doar ne-a făcut să-i mulțumim mai mult Domnului pentru tot ce s-a întâmplat. După o mică distracție, am revenit la lucrurile serioase: fiecare echipă și-a prezentat tema primită la începutul zilei. Proiecte din care fiecare persoană are de câștigat câte ceva în viața spirituală, dacă suntem atenți. Am luat parte la slujba de final, unde cercetașii au format un cor. Din păcate, ziua aproape se terminase, iar fiecare trebuia să se întoarcă în orașul lui. Întâlnirea Tinerilor s-a încheiat cu lansarea baloanelor cu heliu și îmbrățișările de rămas bun însoțite de lacrimi. Mă bucur mult că am avut ocazia să iau parte la acest eveniment care s-a dovedit a fi un succes datorită implicării organizatorilor.
Diana Moşneag, 14 ani, participant
În urma experienței trăite în cadrul Întâlnirii Tineretului Catolic, de la Ciofliceni, am simțit cum este să fii din nou copil, participând la jocurile cercetășești. Totodată, prin această experiență am dobândit mai multă încredere în mine atunci când sunt pusă în situația de a vorbi în fața publicului, dar și într-un grup restrâns. Nu a fost prima dată când am coordonat un grup de tineri, dar această experiență a fost mult mai plăcută, deşi diferențele de vârstă dintre participanți mi-au făcut “misiunea” mai dificilă, dar interesantă. Desigur că atmosfera a fost una potrivită pentru aprofundarea temelor discutate și explicate pe înțelesul tuturor de către părintele Marius care, prin spiritul său vesel și unic, a atras atenția fiecăruia dintre noi.
Oana Stan, 18 ani, animator
E prima oară când merg la Întâlnirea Tinerilor. Totul e minunat! Când sunt cu cercetaşii sunt ca într-un cerc protector, iar la această întâlnire, unde au fost aproximativ 100 de cercetaşi şi tineri dornici de cercetăşie, m-am simțit ca în Rai. A fost una dintre cele mai frumoase zile, mai ales că a fost la Ciofliceni (unul din locurile mele preferate), un loc în care nu te mai poți opri din a fi uimit. E un loc liniştit, unde uiți de toate grijile.
A trebuit să facem un proiect în echipă, prin care s-au legat multe prietenii şi care la început mi s-a părut greu, dar, vazând cât de repede curg ideile, am realizat că ne va ieşi chiar foarte bine. Deşi am fost una dintre cele mai mici fete, la slujbă, eu şi Sara am primit o sarcină importantă: aceea de a ține crucea înscrisă cu crinul cercetaşilor. Când mergeam către pupitru îmi venea să plâng de fericire. Mă tot gândeam (şi încă mă gândesc) de ce doar eu şi Sara am fost alese să cărăm crucea. A fost o zi de neuitat! De-abia aştept întâlnirea de anul viitor!
Ana-Maria Roşculete-Dinu, 9 ani, participant
Prima dintr-un șir ce, sper eu, va continua la nesfârșit, Întâlnirea Tinerilor din 13 mai 2017 a lăsat în sufletul tuturor speranță și tărie. Prin discuțiile deschise pe care fiecare grup le-a avut ne-am apropiat cu toții de Dumnezeu și, mai ales, de noi înșine, deschizând astfel calea către o mai bună cunoaștere a sinelui și a semințelor pe care El le-a sădit în fiecare dintre noi. Am ajuns la concluzia că, ținând cont de virtuțile cardinale, trebuie să ne dezvoltăm talentele, sporind astfel diferențele benefice dintre noi. Pe lângă asta, trebuie să muncim toată viața pentru a elimina rezultatele nocive apărute în urma alegerilor greșite care ne-au condus pe un drum ce ne îndepărtează de sistemul de valori pe care un bun creștin îl construiește în jurul său.
Mă bucur că am avut ocazia să ascult și provoc tineri minunați la a-și depăși grijile zilnice și, mai ales, la a se analiza profund, concluzionând cu ideea că libertatea fiecăruia se oprește în momentul în care o lezează pe a celor din jur sau în momentul în care alegerile noastre duc la dependență, creând astfel în jurul nostru un cerc de falsă libertate și fericire, căci “Toate îmi sunt permise, dar nu toate sunt de folos. Toate îmi sunt permise, dar nu mă voi lăsa stăpânit de nimic.” (1 Corinteni 6, 12).
Anamaria Olteanu, 18 ani, animator
Încerc să rememorez fiecare clipă de la Întâlnirea tinerilor, închid ochii și văd imagini amestecate: prieteni, grupuri, jocuri, cântece, râsete, prezentări, aplauze, liturghia, totul… Nu a fost nici măcar o clipă pierdută, fiecare minut a contat, fiecare secundă petrecută alături de oameni frumoși.
Dar să o luăm de la capăt. Plecăm de dimineață, din curtea Catedralei, curioși, veseli, sperând să nu plouă și să ne putem bucura din plin de ocazia de a petrece o zi întreagă împreună. Drumul este scurt, iar noi suntem cu toții agitați. Ne grăbim să ne povestim ce am mai făcut de când nu ne-am văzut, legăm noi prietenii, facem poze, râdem și cântăm. Ajungem la Mănăstirea Carmelitană și toată lumea se liniștește. Gata! Ne așezăm cu toții și ascultăm cuvântarea părintelui Marius Taloș. Desigur, părintele ne-a câștigat atenția încă din primele minute, unii dintre noi au și răspuns la întrebări, suntem implicați, atenți la ce spune părintele și nici nu simțim cu trece timpul și a și terminat. Ne împărțim repede în câteva grupuri patronate de câte un sfânt și coordonate de câte un animator. Având fiecare grup câte o temă primită de la părintele Taloș, ne împărțim pe unde putem prin mănăstire sau prin curte și ne punem pe treabă. Desigur, nu toți cei din grup se cunosc, deci facem cunoștință, spunem câte ceva despre noi și începem dezbaterea temei. Discuțiile curg, pornind de la tema primită ajungem departe, ne împărtășim experiențe, glumim și ne întoarcem iar la tema noastră căci mai e puțin până la ora mesei.
Prânzul – moment de liniște și relaxare, să zicem. Desigur, nu e așa. Aici ne adunăm cu toții, ne căutăm din priviri unii pe alții, ne așezăm și începem iar discuțiile despre grupuri, școală, tabere și atâtea altele, căci, normal, nu ne-am văzut de mult. După masă ieșim în curte. Din păcate vremea nu a fost prea blândă cu noi, dar asta nu ne-a împiedicat să ne desfășurăm activitățile în mod normal. Îmi imaginez cum arătăm de undeva de sus. Unii stau și vorbesc sau privesc la cei ce fac jocuri, alții mai lucrează împreună cu grupul la temă, Alex face o cruce minunată din lemn, se aleargă şi se râde, e mare veselie. Cu toții ne simțim minunat și mă gândesc cât de recunoscători trebuie să fim pentru această ocazie de a petrece timp împreună. Cred că întâlnirile tinerilor ar trebui să se organieze mai des!
Râdem, glumim, dar timpul trece. Vine momentul prezentărilor. Ne adunăm iar și fiecare grupă iese pe rând în fața celorlalți și prezintă, cu mai multe sau mai puține emoții, concluziile la care au ajuns în urma dezbaterilor pe baza temelor primite. Mai cântăm vreo două cântece și parcă am mai vrea…, parcă ziua a trecut prea repede, deja s-a făcut ora 16, iar noi vom merge la Sfânta Liturghie și apoi acasă. Liturghiile sunt frumoase, dar aceasta a fost cu totul unică. Este o biserică plină cu tineri frumoși, veseli, cu fețele senine. Suntem tăcuți cu toții, fiecare cu gândul său, mulțumind lui Dumnezeu că am ajuns și aici și că totul a fost perfect. Liturghia se sfârșește și ieșim afară bucurându-ne că, în sfârșit, e soare și cald. Urmează poze cu tot grupul, îmbrățișări și regrete că s-a terminat. Ne luăm la revedere și ne îndreptăm spre autocare.
A fost o zi minunată și aștept cu nerăbdare să ne revedem! Îi mulțumesc lui Dumnezeu că într-adevăr “lucruri mari ne-a făcut” și că am avut ocazia să petrec o zi fantastică alături de oameni fantastici!
Ana Maria Burzo, 20 ani, animator
Având în vedere că am fost în premieră la Întâlnire Tinerilor, totul a parcurs de minune. Toți cercetașii au fost foarte prietenoși, mi-am făcut prieteni noi, printre care pe Daria, pe Maria, pe Ana, pe Nick și pe mulți alții, am cântat, am făcut un proiect împreună şi am învățat lucruri noi. Partea mea preferată a fost când toți am dat drumul baloanelor roșii, galbene și albastre. Desigur că anul viitor voi participa iar!
Teodora Pisaroschi, 11 ani, participant
Întâlnirea Tinerilor a fost o experiență unică pentru mine, dar nu numai. A fost o șansă să-mi revăd vechii prieteni și să imi fac noi prieteni. A fost o provocare care necesită toate aptitudinile sociale şi cunoștințele adunate de-a lungul timpului alături de cercetași.
De la început şi până la sfârșit, munca în echipă n-a lipsit şi rezultatul s-a văzut în ziua cea mare când un număr considerabil de tineri – printre care m-am aflat şi eu – au avut parte de momente unice. Am avut privilegiul de a construi crucea tinerilor din eparhia noastră şi am putut să mă bucur de uimirea celorlalți atunci când mi-au văzut munca, o cruce din lemn la care am muncit cu drag împreună cu Lucia, o cruce care o să fie martoră la multe evenimente interesante ce se vor petrece în această familie de tineri.
Au fost o mulțime de momente care m-au înveselit, dar şi momente care m-au emoționat până la lacrimi. A fost ceva de neuitat şi îi mulţumesc Domnului pentru toate!
Alexandru Bogdan Ferenţ, 17 ani, organizator
A fost scurtă, cu siguranță prea scurtă. Evident, scurtă și cuprinzătoare. Vreau doar să înțelegeți că voiam mai mult, toți voiam mai mult: mai multe zile, mai multe zâmbete, mai multă meditație. Să rămânem cuprinși de tot acel har pe care îl simțeam și pentru care eu sunt recunoscător. Chiar dacă o parte dintre noi am luat-o în ordinea inversă: INTC, ZMT și apoi IT ECGB, a fost o experiență deosebită pe care suntem întotdeauna gata, precum cercetașii, să o reluăm cu plăcere!
Ștefan-Alexandru Stancu, 17 ani, animator
Ştii senzaţia aceea când nu îţi dai seama când şi cum tocmai a trecut un moment important pe care îl aşteptai de mult timp? Aşa mă simt eu acum: nu ştiu cum de Întâlnirea Tinerilor din Episcopia Greco-Catolică de Bucureşti a trecut atât de repede. A fost un eveniment în care am pus ingredientul iubire şi ingredientul muncă, ambele în cantităţi direct proporţionale cu numărul de participanţi, adică x100! Trebuia, normal, să presar şi puţină distracţie, dar a căzut capacul recipientului şi am adăugat “din greşeală” tot conţinutul. Ups!
A trecut asemeni unui vis frumos din care te trezeşti prea devreme, iar apoi încerci să adormi la loc şi să visezi în continuare, încerci să afli ce urmează sau măcar să îţi aminteşti toate detaliile visului. Singura diferenţă dintre acea zi genială şi visul de care îţi spun este că eu ştiu care este continuarea poveştii, chiar dacă întâlnirea s-a terminat şi m-am trezit din vis! Ştiu sigur că ne vom întâlni iar cu toţii, poate chiar în număr mai mare, şi că ne vom consolida prieteniile. Ştiu şi că acesta a fost doar începutul (da, chiar începutul, prima Întâlnire a Tinerilor din Episcopia noastră!!) şi că am pe cine să mă bazez pentru a realiza împreună şi alte întâlniri, poate chiar mai ample, definite prin zâmbete, speranţă, prietenie şi credinţă. Pentru că Cel Atotputernic face lucruri mari pentru noi şi ne iubeşte necondiţionat!
Lucia Maria Trandafir, 22 ani, organizator
