„…Ademeniri, ameninţări, percheziţii, deţineri etc; totul a fost încercat de emisarii Guvernului [comunist]”

„…Ademeniri, ameninţări, percheziţii, deţineri etc; totul a fost încercat de emisarii Guvernului [comunist]”

Pe data de 4 octombrie 1948 episcopul Aftenie a reușit să se strecoare pe ascuns în hotelul „Athenee Palace” din București și să-i vadă în particular pe câțiva din cei 36 de preoţi, ținuți acolo pentru „reunificarea” Bisericii.

Redăm mai jos mărturia episcopului Aftenie, publicată în A. Mircea, P. Cârnațiu, M. Todericiu, „Calvarul Bisericii Unite”, (ed) Biserica Română Unită. Două sute cincizeci de ani de istorie, Rivadeneyra, Madrid 1952, p. 350. Autorii citează la rândul lor Servizio d’informazioni della Chiesa Orientale, Roma, din 15 iulie 1950, care preia o scrisoare trimisă la Vatican de către Regentul Nunțiaturii din București, Arhiepiscopul Gerald O’Hara după întrevederea avută cu episcopul Vasile Aftenie a doua zi, 5 octombrie 1948. Mărturia este confirmată și de Iuliu Hossu, Credința noastră este viața noastră: Memoriile cardinalului Iuliu Hossu, Viața creștină, Cluj-Napoca 2003, p. 167 (cf. Alexis Dimcev, „M-am căsătorit sufletește cu Biserica”. Drumul unui martir: Vasile Aftenie (1899-1950), Ed. Surorilor lauretane, București/Baia-Mare 2014, p. 214.)

«În 4 octombrie am reuşit să pătrund în hotelul în care erau găzduiţi preoţii care au luat parte la Congresul de la Cluj şi care au fost aduşi apoi la București pentru ratificarea defecţiunii [defecţionării] lor de la Biserica Catolică. Am întâlnit câţiva dintre ei, care imediat s-au strâns în jurul meu şi m-au dus în camera lor pentru a vorbi cu mai multă libertate. I-am mustrat cu vorbe bune, dar severe pentru greşeala ce au făcut. Unii dintre ei au început să plângă şi să-mi povestească toate vexaţiile la care au fost supuşi: ademeniri, ameninţări, percheziții, dețineri etc; totul a fost încercat de emisarii Guvernului pentru a-şi ajunge scopul. Au povestit din fir în păr evenimentele care au fost toate prevăzute cu grijă de mai înainte […]. Am întrebat pe unul dintre ei:«Te-ai gândit bine ce ai făcut? Ţi-ai cercetat conştiinţa? Tu ştii că în ziua hirotonirii ai promis să fii credincios Bisericii catolice». Mi-a răspuns: «N-am vrut să ne despărţim de Hristos, dar ne-am gândit că numai aşa vom putea salva viaţa noastră şi a familiilor. Am fost siliţi să facem acest pas, dar îndată ce vom fi liberi ne vom reîntoarce cu întreg poporul nostru…».