Despre eficiența Bisericii și omul credincios
Predica P.S. Mihai la
sărbătoarea Fericiților episcopi
români greco-catolici
2 iunie 2021
Avem nevoie să ne dumirim de ce beatificarea nu poate fi o simplă revanșă a istoriei. Și nici acel act civil al aplicării justiției umane care se mărginește să proclame – atunci când este dezinteresată! – biruința binelui după lupta contra răului.
Beatificarea nu e un detaliu al arheologiei trecutului.
Istoria profană exaltă cel mult gloria deșartă a instituțiilor, ținând cont de interese trecătoare, iar cultul eroilor – de care are nevoie orice nație pentru reperele proprii culturale – nu ia întotdeauna în considerare jertfa și sacrificiul motivate de coerența morală a credinței creștine care merge alături de Isus chiar și împotriva curentului.
A-i pune la treabă pe martiri nu înseamnă, deci, o simplă comemorare sau un apel la memoria muzeografică proclamată exclusiv prin conferințe, monumente publice sau expediente culturale; a-i pune la treabă pe martiri nu este o pledoarie culturală în sensul definit de istoria trecătoare.
- Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu. Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. Iar acestea vi le-am spus, ca să vă aduceţi aminte de ele, când va veni ceasul lor, că Eu vi le-am spus. Şi acestea nu vi le-am spus de la început, fiindcă eram cu voi.
Ioan, 16, 2-13, Evanghelia la sărbătoarea Fericiților Episcopi Martiri români
Ce este beatificarea? Când Biserica declară sfințenia cuiva, o face numai în temei de credință, contemplând fidelitatea omului față de Dumnezeu. Niciodată în spirit de revanșă, resentiment sau vanitate. Iluminată de Spiritul Sfânt, Biserica recunoaște și proclamă sfințenia oamenilor pentru a-i recunoaște lui Dumnezeu dreptul de a le fi inspirat judecata și a le fi susținut existența în alegerile pe care ei le-au făcut, urmându-l zi de zi pe Isus. Care este miza vieții omului credincios dacă nu asemănarea cu Isus? Asemănare cu El a împiedicat persecuția să fractureze lucrarea harului, în așa fel încât creștinul să poată privi în continuare lumea cu bunătate și compasiune.
În Catehismul Bisericii ni se spune că printr-o viață ancorată în poruncile lui Dumnezeu grăbim venirea Împărăției cerurilor: Dumnezeu desăvârșește istoria prin contribuția mărturiei fiecăruia dintre noi și aduce veșnicia mai aproape temporal. Prezența și ocrotirea sfinților în viața personală este, deci, vitală pentru a nu ne abate de la drumul cel drept. Urmărind simțirea sfinților arătăm la rândul nostru că urmărim un țel – partea noastră de răspundere la șantierul moral al lumii. Nu bifăm obiective și nu facem o meserie din străduința creștină, ci trăim pentru „a fi”, mai întâi, și nu pentru a face, a drege sau a avea.
Miza de a semăna cu Isus este, deci, în primul rând a deschide zările cunoașterii lui Isus, dincolo de universul strâmt al autosuficienței personale și de a face cunoscut binele printr-o senină detașare de orgolii și vanități. „Fără mine nu puteți face nimic, rămâneți întru mine etc” (Ioan 15), le spune Isus ucenicilor înainte de a fi arestat din mijlocul lor. Mesajul vieții Fericiților martiri ne spune că viața creștină nu este motiv de bravadă, ci de trăire. Ea nu se poate rezuma la simpla apartenență a unui univers creștin euforizat de impresia omului credincios de a se crede mai bun decât ceilalți și de a visa la ceea ce era și ceea ce avea în trecut. Dacă viața noastră nu arată amprenta veșniciei prin pecetea bucuriei împărtășite a Împărăției lui Dumnezeu care se apropie și spiritul lui Isus, oglindit în Evanghelie, ea nu folosește la nimic.
- Dar acum mă duc la Cel ce m-a trimis şi nimeni dintre voi nu întreabă: Unde te duci? Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră. Dar Eu vă spun adevărul:
Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă mă voi duce, îl voi trimite la voi. Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată.
De păcat, pentru că ei nu cred în Mine.
De dreptate, pentru că mă duc la Tatăl Meu şi nu mă veţi mai vedea.
Și de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat.
Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti.
Ioan, 16, 2-13, Evanghelia la sărbătoarea Fericiților Episcopi Martiri români
Victoria lui Dumnezeu pătrunde în lume învingând răul și vanitatea omului. Cum anume? Prin fidelitate și consecvență, trăind în comuniune cu Dumnezeu, sfinții și semenii. Eficiența Bisericii nu stă în motivații de putere și tertipuri de convingere, ci în fidelitatea la voința lui Dumnezeu și în credința că numai harul schimbă inimile. Harul nu este o industrie a susceptibilităților omenești, ci darul lui Dumnezeu.
Crucea lui Isus este o nebunie pentru spiritul lumii și înțelepciunea lui Dumnezeu pentru cei care cred (cf. 1 Corinteni 1, 18). „Dumnezeu și-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să rușineze pe cei înțelepți; Dumnezeu și-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le rușineze pe cele tari” (1 Corinteni 1, 27). Acesta este mesajul lor: „Iată crucea!; asum-o zi de zi în viața ta personală!”.
A-i pune la treabă pe martiri este, așadar, un mandat sufletesc de aplicat în viața noastră personală, a-i face părtași de ceea ce ne străduim să împărtășim cu Isus zi de zi: grija pentru sănătatea sufletului, puterea de a îndura împreună cu El; renunțarea la calcule și cifre care nu cântăresc înaintea dragostei lui Dumnezeu, disponibilitatea față de simțul virtuții printr-o legătură reală și fără prefăcătorie cu semenii; reîmprospătarea simțului moral, așa cum îl inspiră Isus în Evanghelie – indiferent dacă siguranța noastră ne este sau nu garantată –, străduința de a simți spiritul Domnului, renunțând la ipocrizii și subterfugii ale autosuficienței personale.
A-i pune la treabă pe martiri este bucuria conștientizării zilnice a comuniunii noastre cu sfinții.
+Mihai, episcop
